Exact așa este Iuliana Rusu-Elekes, medic cu dublă specialitate, de pediatrie-neonatologie, care lucrează ca medic specialist neonatolog la Maternitatea din cadrul Spitalului Regina Maria din Cluj.
Ca să fii un neonatolog bun, nu e suficient să fii un bun clinician, adică să pui un diagnostic orientându-te după semnele pe care ți le transmite nou născutul prin felul în care arată, plânge, se mișcă sau respiră. Trebuie, în plus, să-ți placă mult copiii, să fii răbdător, empatic, atent la detalii și să reușești să comunici bine atât cu părinții, câr și cu cei mici.
Peste toate acestea, trebuie să fii rezistent la stres și să reacționezi bine în situații limită, când deciziile trebuie luate rapid. Pentru că, atunci când ești medic neonatolog, situațiile neprevăzute pot să apară în orice moment.
„Au fost copii care ne-au surprins. Pe de o parte, copii prematuri care s-au dovedit a fi niște micuți luptători, care s-au descurcat foarte bine în situații grele și n-au făcut complicații severe. Pe de altă parte, copii născuți aproape de termen, dar care au dezvoltat complicații mai mari decât ne-am fi așteptat. Situația se poate schimba oricând și variază foarte mult de la caz la caz”, spune medicul specialist neonatolog Iuliana Rusu-Elekes.
„Se întâmplă lucruri care sunt mai presus de puterea ta”
Un medic neonatolog asistă de mai multe ori pe zi la miracolul nașterii. Dar nașterea nu e singurul miracol în fața căruia se află. Există situații când bebeluși cu suferințe severe își depășesc problemele. În luptele pe care micuții le duc, aliați le sunt medicina, medicii și, poate, ceva mai mult decât atât.
Iuliana Rusu-Elekes a trecut prin tot felul de experiențe în meseria de neonatolog și conștientizează fragilitatea stării de sănătate a celor mici. De fiecare dată când un bebeluș cu pronostic rezervat, un luptător, cum îi place ei să le spună, pleacă acasă cu bine, se simte recunoscătoare.
”Uneori, se întâmplă lucruri care sunt mai presus de puterea noastră, de toate cunoștințele și priceperea noastră, ca medici. Pe lângă faptul că noi ne facem meseria cum putem mai bine și cu dedicare, câteodată e mai mult decât știință în spatele unui caz cu prognostic rezervat. Trebuie să se mai întâmple și minuni.” Dr. Iuliana Rusu-Elekes, medic specialist neonatolog
Medicul neonatolog amintește două dintre cazurile complexe cu care a avut de-a face. Unul este al unui copil născut la termen, dar care a suferit o asfixie severă la naștere. Bebelușul a fost resuscitat, după care a avut nevoie de îngrijiri speciale și de o spitalizare mai lungă, dar, în final, a plecat acasă cu bine.
Cel de-al doilea caz este al unei perechi de gemeni care au avut nevoie de îngrijiri câteva luni înainte de a fi externați. „Fetiță și băiat, prematuri, născuți la 26 de săptămâni. Au făcut cam toate complicațiile posibile ale prematurității: sindromul de detresă respiratorie, numit și boala membranelor hialine – care înseamnă deficit de surfactanți, substanța care are rolul de menține deschise alveolele –, au mai avut hemoragie cerebrală, tulburări de vedere, enterocolită ulceronecrotică, iar unul dintre ei a avut și convulsii la un moment dat. Cei doi au fost mari luptători și, într-un final, au plecat cu bine acasă, iar acum sunt fără mari probleme de sănătate”, spune medicul Iuliana Rusu-Elekes, care e și acum la curent cu starea de sănătate a copiilor, la doi ani de la nașterea lor.
Nu există bucurie mai mare ca externarea unui nou născut cu prognostic rezervat.
Cel mai mic copil
Unii copii sunt extrem de mici la naștere. Se întâmplă în cazul nașterilor premature, când bebelușul poate fi cât palma omului de mic. Doctorul Iuliana Rusu-Elekes și-l amintește pe cel mai mic băiețel care i-a trecut prin mână.
„Un prematur mic, de 24 de săptămâni. Cel mai mic prematur de care m-am ocupat avea în jur de 600 de grame. Și el a trecut prin momente destul de dificile, dar a fost un mare luptător și mămica lui la fel, o luptătoare și o optimistă, tot timpul a fost alături de el și de noi. După aproape patru luni de spitalizare, micuțul a plecat acasă cu 2,4 kilograme și e foarte bine. Eu știu despre el că e bine și acum”, spune medicul neonatolog.
Complicațiile apărute în cazul acestui copil născut prematur au fost sindromul de detresă respiratorie, pe care îl fac cei mai mulți prematuri de vârstă mică, hemoragie pulmonară, hemoragie cerebrală, enterocolită ulceronecrotică și probleme de vedere.
În cazul copiilor născuți prematur și care au dezvoltat complicații la naștere, medicul neonatolog recomandă ca evoluția lor să fie urmărită pe termen lung și de către un medic pediatru.
Nu e ceva neobișnuit ca medicul neonatolog să fie la curent cu starea de sănătate a copiilor chiar și la câțiva ani de la naștere. Dar, uneori, legăturile dintre medic și mame sunt mai puternice, mai apropiate. De exemplu, mama unei fetițe născute în urmă cu trei luni o sună des pe Iuliana Rusu-Elekes să-i ceară sfatul sau să-i vadă copiii: „A fost o naștere prin cezariană, iar fetița a fost bine de la început, a plecat acasă sănătoasă. Dar mămica mai are acasă o fetiță cu ceva probleme de sănătate și, prin urmare, a fost îngrijorată și a avut nevoie de mai multe informații decât o mamă care ori e la primul copil, ori are acasă copii sănătoși. Am păstrat legătura”.
Skin to skin, un contact avantajos pentru mamă și copil
Maternitatea spitalului Regina Maria din Cluj este unul dintre puținele locuri unde se practică skin to skin, ceea ce înseamnă contactul piele pe piele între mamă și nou născut. Medicii neonatologi discută cu mamele înainte de naștere, iar ele, de obicei, își doresc această apropiere intimă cu bebelușul în primele clipe de viață.
Medicul Iuliana Rusu-Elekes are experiență și în spitalele de stat și știe că, acolo, contactul skin to skin nu se practică în mod normal. „În sistemul de stat, multe trebuie să se schimbe, mai ales în privința îngrijirii nou născutului și a interacțiunii acestuia cu mama în primele ore de viață. În spitalele de stat nu prea se practică skin to skin, decât, poate, ocazional și durează puțin, cinci-zece minute. Dar la Regina Maria putem face skin to skin. Dacă mămica și copilul sunt bine, încurajăm această practică atât la naștere naturală, cât și la cezariană”, spune medicul neonatolog.
”Din fericire, practica skin to skin este posibilă atât la nașterile naturale, cât și la cele prin cezariană. Chiar dacă nașterea are loc prin secțiune cezariană, putem face skin to skin, numai că durata contactului este mai mică decât la nașterea pe cale naturală. La cezariană durează 15-20, maximum 30 de minute, pe când la nașterea naturală durează o oră, noi îi spunem Ora Magică.” Dr. Iuliana Rusu-Elekes, medic specialist neonatolog
Ce se întâmplă, concret, când vine vorba de contactul piele pe piele? Medicul neonatolog consultă rapid nou născutul și, după ce constată că e totul în regulă, îl așază direct pe mamă, urmând ca examinarea amănunțită să aibă loc la finalul Orei Magice.
„Dacă totul e în regulă și nou născutul e sănătos și viguros după naștere, îl punem direct pe mămică, îi acoperim pe amândoi și îi lăsăm să se iubească, să se împrietenească, la Ora Magică. De-abia apoi, când ajungem cu copilul pe secție, îi facem un examen obiectiv foarte amănunțit”, explică doctorul neonatolog.
În tot acest timp, în care bebelușul stă cu pielea lipită de a mamei lui, cei doi se află în prezența unei asistente de neonatologie, care îl supraveghează atent pe nou născut și e pregătită să intervină în situații neprevăzute sau să o ajute pe proaspăta mamă.
„Nu trebuie să uităm nici tații”
Conexinea dintre mamă și copil prin contactul skin to skin e emoționantă nu numai pentru mame, ci și pentru medicul neonatolog, ca privitor. Iuliana Rusu-Elekes știe foarte bine cât de importantă e interacțiunea dintre mamă și nou născut. Pe de o parte, proaspăta mamă se liniștește foarte repede după naștere. Pe de altă parte, nou născutul, care, la început, plânge și e agitat, se calmează aproape instantaneu când e pus pe pielea mamei: „Bebelușul își reglează temperatura și respirația mai bine, se colorează mai bine, deci se adaptează mai ușor la viața extrauterină. În timpul Orei Magice, cel mic reușește să se cațere de pe burtică spre sânul mamei și chiar să prindă sânul și să se atașeze pentru primul supt de după naștere”.
Medicul neonatolog observă toate aceste detalii care dau un start mai bun relației dintre mamă și copil, dar mai observă ceva: că proaspeții tați sunt și ei, la rândul lor, extrem de emoționați și implicați când vine vorba de nașterea copiilor lor.
„Toată lumea se concentrează pe nou născut și pe mămică, dar nu trebuie să uităm nici tații, care sunt emoționați și copleșiți. Pot să vă spun că interacțiunea dintre tătici și nou născuți este la fel de emoționantă, iar tăticii din ziua de azi sunt foarte implicați în creșterea și îngrijirea copiilor”, spune Iuliana Rusu-Elekes.
Înainte de pandemie, tații aveau și ei posibilitatea să participe la contactul skin to skin. „Trebuia să-și facă niște analize, să nu fie purtători ai unor bacterii și, dacă analizele erau ok și tăticii își doreau, aveau posibilitatea să facă acest tip de interacțiune”, explică medicul.
Plânsul, prima formă de comunicare a bebelușului
Când vine vorba de comunicare, neonatologul e cel care-i transmite mamei, cu blândețe, informații utile despre starea de sănătate a copilului ei. Tot el îi spune cum să-și pună copilul la sân, ce să facă atunci când când micuțul plânge, ce presupune îngrijirea nou născutului după ce ajunge acasă, care sunt investigațiile medicale pe care trebuie să le aibă în vedere în primele săptămâni de viață.
Lucrurile sunt și mai delicate în comunicarea cu nou născutul. Aici, măiestria medicului stă în atenția la detalii – lucru pe care nu-l înveți în facultate, ci în ani de experiență. Plânsul este primul indiciu după care se ghidează un medic neonatolog. „Un nou născut nu ne spune unde-l doare și, atunci, simțul nostru de clinician ne face să ne orientăm asupra unui posibil diagnostic. Plânsul e prima lui formă de comunicare, pentru că un bebeluș nu plânge doar de foame sau când trebuie să fie schimbat, ci poate să plângă și când nu-i este bine”, spune Iuliana Rusu-Elekes.
Alte indicii după care înțelege starea de sănătate a celui mic țin de temperatură, felul în care respiră și culoarea pielii: „Poate să fie mai instabil termic, adică își menține mai greu temperatura corporală. În plus, un copil care nu e bine poate să fie mai palid, mai cianotic, mai hipoton, mai bleg, cum ar înțelege mămicile. Poate să aibă dificultăți de respirație și frecvența cardiacă se modifică. Clinic, sunt mai multe, dar, în general, ne ghidăm după aspect, culoarea tegumentelor, temperatura și funcțiile vitale ale nou născutului”.
Neonatolog și pediatru
Iuliana Rusu-Elekes și-a dorit toată copilăria să se facă medic. În adolescență a cochetat puțin cu gândul de a da admitere la Psihologie, dar, până la urmă, a revenit la Medicină. „Și consider că n-am făcut rău”, spune ea.
La început, a oscilat între specialitățile cardiolgie și pediatrie. În cele din urmă, a și-a dat rezidențiatul în pediatrie. Neonatologia nu-i atrăsese atenția, pentru că, în facultate, se studia destul de puțin. Ulterior, pe parcursul rezidențiatului de pediatrie, când a avut un modul mai lung de neonatologie, și-a dat seama că, de fapt, asta îi place cel mai mult să facă: să lucreze cu nou născuți.
„Mi-am dat seama că mă atrage foarte tare și îmi doresc să lucrez cu nou născuții. Așa că, după ce mi-am terminat rezidențiatul de pediatrie, în anul următor am dat din nou examenul de rezidențiat și am luat specialitatea de neonatologie”, spune ea.
Prima dată când a intrat într-o sală de nașteri era în anul al VI-lea de facultate și a fost, spune ea, copleșitor: „Nu mă așteptam să-mi creeze atâta emoție nașterea unui copil, mi se pare unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante momente din viața oricărui om. Mi-a plăcut, dar a fost și copleșitor”.
„Faptul că sunt medic nu se termină în momentul în care ies pe ușa spitalului”
Când ești doctor, preocuparea legată de ceea ce faci în spital nu se termină la finalul orelor de program. Nu lași în spital grijile legate de sănătatea copiilor, ci le iei cu tine, acasă. Așa face și Iuliana Rusu-Elekes. Nu se poate detașa când pleacă din spital, se gândește la nou născuți și după finalul programului. Când are cazuri mai complicate, lucrează la ele chiar și după ce ajunge acasă, adică se documentează citind literatură de specialitate: „Îmi duc problemele acasă. Mai ales cazurile complicate, care necesită mai multă îngrijire, atenție și pentru care trebuie să mă mai documentez și acasă. Faptul că sunt medic nu se termină în momentul în care ies pe ușa spitalului, face parte din mine și din ceea ce mă definește”.
Meseria de medic o ține uneori departe de familie, inclusiv de sărbători, dar micuții ei pacienți sunt o mare sursă de bucurie.
Implicarea ei ca medic scurtează, uneori, timpul petrecut cu familia. Soțul, fiica și fiul ei și-ar dori ca, atunci când se află acasă, să le acorde timp și atenție doar lor. „Din păcate, nu se poate tot timpul”, spune Iuliana Rusu-Elekes, după care continuă: „încerc să nu-i încarc prea tare cu aspecte legate de serviciul meu, dar inevitabil mai află câte ceva”.
Uneori le mai povestește copiilor ei despre nou născuții din spital. Fiica ei are nouă ani și, deși nu-și dorește să se facă medic, e curioasă în legătură cu ce se întâmplă la spital. A avut perioada ei de gelozie, când nu-i plăcea că mama ei pleca să îngrijească alți copii. Fiul, în schimb, se apropie de patru ani și de-abia acum începe să înțeleagă unde pleacă mami.
Medicul Iuliana Rusu-Elekes e un om pozitiv și zâmbitor. Ca să fie așa, are nevoie de propriile resurse de energie. După o zi solicitantă, cel mai mult o relaxeză muzica. Își face câte-un playlist cu melodii potrivite pentru diferite stări, așa că are inclusiv unul special pe care îl ascultă când iese din gardă: „Muzica mă relaxează cel mai mult. De la muzică veche, din anii ‘60-‘70, până la piese actuale. Îmi fac o selecție de melodii. De exemplu, după gardă, pe drumul de la serviciu spre casă, ascult ce-mi trebuie mie după gardă, o compilație de melodii vesele, ceva care să-mi mai dea energie”.
I-ar plăcea să mai citească și altceva în afară de medicină, dar recunoaște că nu mai are timp pentru beletristică.
Medicina e în continuă dezvoltare, iar neonatologia nu face excepție
Doctorul Iuliana Rusu-Elekes a început să lucreze într-o secție de neonatologie în urmă cu 10 ani. De atunci și până acum, spune medicul, lucrurile s-au schimbat foarte mult în această ramură a medicinei. Aparatura medicală a evoluat, modalitățile de diagnostic și de tratament s-au îmbunătățit și la fel și practicile de îngrijire a nou născuților.
„Medicina e în continuă dezvoltare, iar neonatologia nu face excepție. Acum reușim să salvăm mari prematuri care, în urmă cu 10 ani, nu ar fi trăit. E uimitor! Marii prematuri, de 24-26 de săptămâni, sunt un succes al medicinei. Partea de neonatologie a prematurității e grea, iar fără progresele tehnologiei medicale, ale medicației și metodelor de investigație, nu am reuși să o facem la fel de bine”, spune doctorul neonatolog.
Chiar dacă nu toate poveștile ei, ca medic, sunt cu final fericit, chiar dacă spune că a avut și cazuri care au marcat-o pe viață, privește cu optimism către viitor: „Ceea ce fac îmi place și fac cu pasiune. Visul meu este să fac neonatologie!”
Articolul face parte din campania ”Portret de neonatolog” si a fost documentat si realizat de totuldespremame.ro.