Cătălin Rusei, din Moinești, județul Bacău, în vârstă de 39 de ani, este un asemenea om. El a fost salvat în cel puțin două feluri de medicii la care a luptat să ajungă într-un timp bun, dar și de credința lui nestrămutată că poate să reușească.
Cătălin Rusei își amintește cu precizie detaliile unor zile din luna ianuarie a lui 2023. Despre alte zile din acea lună nu-și mai amintește, însă, mare lucru. Și nici nu vrea să-și amintească.
„Pe data de 23 ianuarie, cred că era într-o luni, am fost la spital, am făcut o radiografie și mi s-au dat niște medicamente. Am făcut niște injecții cu antiinflamatoare recomandate de la spitalul din Moinești, pentru că aveam dureri de șold. Pe 26 ianuarie făcusem febră mare și nu mai scădea, așa că, pe 27 ianuarie, m-am întors la spital, la urgență, pe picioarele mele. Am rămas internat în secția de ATI până pe 23 martie, pentru că făcusem septicemie.
După ce-am ajuns la spital, de la un moment dat, mi s-a tăiat filmul. Mi-au pus sonda urinară și nu-mi mai aduc aminte nimic despre ce s-a întâmplat mai departe. Dar nici nu vreau să mi se mai povestească prin ce-am trecut. Atât știu, că mi s-au mai dat doar șapte la sută șanse de supraviețuire”, mărturisește Cătălin R.
Într-o stare septică generalizată, la un pas de moarte
Septicemia reprezintă o stare medicală gravă, care se poate dovedi incompatibilă cu viața, dacă nu sunt luate în timp util măsuri care să contracareze extinderea și acțiunea infecției bacteriene produse. Timpul de reacție într-o asemenea situație medicală este, deci, un element-cheie în ecuația supraviețuirii persoanelor afectate.
În cazul lui Cătălin Rusei, deși acesta se prezentase la spital destul de repede după ce a constatat că nu-i cedează febra și deși două luni a primit îngrijire specializată fiind internat în secția de terapie intensivă a spitalului din Moinești, starea lui era departe de a fi stabilă.
„Pe 16 mai, am decis să merg pe cont propriu, cu o mașină mică, la spitalul de urgență de la Iași.
Seara, pe la 22:30- 23:00, am ajuns la Iași și mi s-au făcut tot felul de analize și de radiografii. A doua zi, în jurul prânzului, m-au operat și m-au curățat”, povestește Cătălin R.
Din nou, instinctul pacientului Cătălin Rusei a fost corect, căci acțiunea rapidă și radicală a medicilor de la spitalul din Iași a schimbat deznodământul poveștii sale de viață.
„Pacientul avea diagnosticul de necroză vasculară de cap femural dinainte de a face acea injecție intramusculară contra durerii. Într-un anumit context de imunodepresie, o persoană care primește o asemenea injecție poate ajunge să facă o infecție. Probabil că asta s-a întâmplat, nu știm foarte sigur. Cert este că s-a produs o infecție gravă la nivelul șoldului, care s-a răspândit prin sânge, pacientul aflându-se la acea dată într-o stare septică generalizată. Practic, a fost la un pas de moarte. Iar decizia medicilor de la Iași, de a-i îndepărta capetele femurale și partea din bazin afectată, care nu este neapărat cea mai ortodoxă dintre metodele folosite, i-au salvat viața. Acesta este adevărul: i-au salvat viața și l-au stabilizat. Dacă nu ar fi fost îndepărtat acel focar de infecție, pacientul n-ar mai fi avut nicio șansă de supraviețuire”, spune dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie și director medical al Spitalului Puls Regina Maria.
Desigur, acest deznodământ și-a cerut prețul și nu a lipsit deloc ironia când a fost vorba de opțiunile pe care pacientul le-a avut: cu picioarele (relativ) întregi, spre moarte sau în scaunul rulant, spre o nouă viață, foarte diferită de cea trăită până atunci.
„În acea etapă, prioritatea medicilor a fost să-i salveze viața, chiar cu prețul ca pacientul să rămână într-un scaun cu rotile. Comisia medicală de la Iași a decis asta sub o presiune maximă, căci ce conta atunci era să supraviețuiască.
Fără capete femurale, nu mai avea cum să meargă, evident, iar în lipsa protezării, ar fi rămas dependent de scaunul cu rotile și de ajutorul altei persoane toată viața, pentru că n-ar mai fi putut să facă nimic de unul singur”, precizează dr. Adrian Blesneac.
„Am vrut să mergem la Târgu Mureș, pentru că știam că acolo o să fie bine”
Este greu de imaginat ce poate simți o persoană – în cazul de față, un bărbat, soț și tată a doi copii minori – care află într-o zi, la 39 de ani, că nu va mai putea merge. Atât de greu că, poate, de aceea nici memoria lui Cătălin R. n-a mai înregistrat, ca până atunci, toate detaliile. Deodată, amănuntele din viața lui, altă dată lucruri obișnuite, deveniseră cu adevărat neesențiale, secundare.
„În spitalul de la Iași am simțit cel mai tare greul situației prin care treceam. Situația mea în mediul de acolo m-a adus la disperare. La vreo săptămână după operație, n-am mai suportat și am cerut să merg acasă. După câteva zile, pe 28 mai, am fost transferat înapoi la Moinești, pe secția de ortopedie și am rămas acolo până pe 9 iunie, aproape două săptămâni”, povestește Cătălin R.
Întors acasă, în scaun cu rotile, Cătălin, susținut îndeaproape de familia lui, nu a ezitat să creadă că trebuie să existe un medic care să-l ajute să iasă din situația în care se afla.
În urma operației realizate de medicii de la Iași, Cătălin R. a rămas la ambele membre cu ceea ce, în termeni medicali, se numește șold balant.
„Medicii de la Iași au făcut comisie și au decis că e prea complicat cazul meu și nu au acceptat să mă opereze pentru a-mi pune proteze. De aceea, la scurtă vreme după ce am ajuns acasă, am luat legătura cu domnul doctor Blesneac de la Târgu Mureș. De domnul doctor am aflat de la un amic al meu – tatăl lui fusese operat de dânsul. Am luat legătura cu dumnealui și până ce ne-am întâlnit fizic, am comunicat prin whatsapp, trimițându-i astfel toate radiografiile și analizele pe care le făcusem până atunci.
De fapt, am vrut să mergem din prima la Târgu Mureș, că știam că acolo o să fie bine, dar nu știu ce ne-a împiedicat. Cred că așa a fost să fie”, își aduce aminte el.
Contactat prima dată printr-un mesaj pe Facebook, și dr. Blesneac a fost destul de rezervat la început în ceea ce privește tratamentul ortopedic. „Am răspuns la mesaj, apoi am discutat la telefon și mi-au trimis actele să văd despre ce este vorba. Vă spun sincer că, inițial, după ce am văzut primele radiografii, m-am speriat, pentru că nu știam ce șanse puteam da unui asemenea pacient. De altfel, le-am spus atunci exact cum stau lucrurile și nu le-am dat nicio clipă impresia că voi putea face mai mult decât era posibil în situația dată. Nu le-am dat false speranțe pacientului și familiei lui.
De aceea, primele noastre discuții au avut în centru aceeași idee: dacă trecem cu bine de etapa aceasta, putem să avem în vedere cândva un tratament de protezare.
Important era să treacă mai întâi peste hopul acela. Așa că am stabilit să facă niște analize la un anumit interval de timp, pentru a urmări niște markeri care arată dacă mai există o infecție în organism. Din fericire, analizele de sânge ale pacientului s-au îmbunătățit de la o lună la alta. În condițiile acestea, am început să discutăm despre variantele de tratament – ce avem de făcut și ce putem face”, spune chirurgul ortoped.
După șase luni fără nicio proteză, protezarea devine aproape imposibilă
A fost nevoie de măsuri suplimentare de precauție înaintea unei decizii de protezare, deoarece surprizele neplăcute pot apărea oricând după un episod de infecție generalizată, atunci când bacteriile au ajuns la nivel articular.
„I-am explicat pacientului că infecția intraarticulară este foarte greu de tratat și foarte greu de eliminat. În general, infecțiile acestea trebuie tratate și intraarticular – el avusese deja și tratament sistemic cu antibiotice, și tratament chirurgical. Însă, chiar și așa, ar fi putut rămâne un mic focar de infecții, care să nu se manifeste un timp. De aceea, când a venit la noi prima dată, am fost rezervat la ideea de a-i pune proteză definitivă.
În situațiile acestea, de suprainfecție, totdeauna este bine să-i pui pacientului întâi o proteză intermediară, adică un spacer, cum este cunoscută în termeni medicali”, explică dr. Blesneac.
După trei luni de la externarea din spitalele din Iași și din Moinești, timp în care imunitatea lui a dat semne că a preluat frâiele situației, Cătălin R., însoțit de soția lui, a ajuns la Spitalul Puls Regina Maria. „Pe 27 septembrie m-am internat la Târgu Mureș, unde mi-au făcut toate investigațiile și analizele și a doua zi m-au operat”, spune el.
Și în această fază miza a fost, înainte de toate, eliminarea oricărui risc de revenire a infecției. „I-am montat pacientului pe partea dreaptă un spacer impregnat cu antibiotice – cu două feluri de antibiotic. Pe durata acestei intervenții, i-am recoltat și probe de laborator care, din fericire, au ieșit negative.
Ar fi urmat să facem același lucru și pentru partea stângă, doar că n-a mai fost necesar. Cum rezultatul pentru probele intraarticulare recoltate și analizele de sânge au fost bune, am considerat că nu are rost să mai chinuim pacientul cu o proteză intermediară. În urma discuției cu pacientul și cu familia lui, am luat decizia de a-i pune direct o proteză definitivă”, explică dr. Blesneac.
Dincolo de tratamentul intraarticular cu antibiotic, mai există un motiv pentru care este foarte important ca într-o astfel de condiție medicală, după îndepărtarea capetelor femurale, pacientul să beneficieze cât mai curând de montarea unor proteze de tip spacer. „Funcția de bază a spacerelor este de a menține țesuturile la o lungime adecvată, înlesnind operația de protezare ce va urma. În lipsa capetelor femurale, țesuturile s-ar fi strâns – pur și simplu, s-ar fi strâns mult. Dacă șase luni nu se intervine printr-o protezare, aproape că nu mai poți să pui proteză, pentru că țesuturile se contractă atât de mult, încât nu le mai poți pune la loc”, explică medicul chirurg.
„Am luptat ca să mă pot întoarce întreg la familia mea”
La finalul lui octombrie, pacientul, însoțit de soție, revenea la spitalul din Târgu Mureș pentru a-și atinge obiectivul pentru care a lucrat cu perseverență și la care a sperat atât de mult: proteze definitive pentru ambele șolduri.
„Am lăsat să treacă un interval de vreo patru săptămâni, pentru ca pacientul să se refacă după acea intervenție de montare a spacerului. Pentru că parametrii urmăriți prin analize s-au îmbunătățit și mai mult, pacientul a revenit la noi pentru operația de protezare cu proteză definitivă a șoldului stâng. Acesta nu era deloc reparat după operația de curățare a articulației care se făcuse la Iași. Intraoperator ne-am aflat într-o situație dificilă și pentru că, din cauza infecției, și osul bazinului era parțiat afectat. Am descoperit acolo o gaură care comunica cu interiorul bazinului. De aceea, a fost mai complicat decât în mod obișnuit să punem acea proteză, dar am reușit.
Pe 1 noiembrie, pacientul a primit prima lui proteză definitivă. A doua zi după prima operație, având acel spacer pe partea dreaptă, a reușit să facă primii pași după 10 luni de stat în cărucior. Îi promisese fiului său că va face primii pași de ziua lui, pe 2 noiembrie, și a făcut efortul să se ridice din cărucior și să-i împlinească dorința.
Ulterior, după aproximativ o săptămână de la prima operație, în cadrul aceleiași internări, am scos spacerul pe care îl pusesem la șoldul drept și am pus în locul lui o proteză definitivă.
În jur de două săptămâni a durat, cu totul, internarea lui. După a doua operație, la trei zile, a și fost externat. Pacientul se simțea deja mai bine și putea să meargă, cu sprijin, pe picioarele lui la baie.”, spune dr. Adrian Blesneac.
De altfel, cazul lui Cătălin Rusei a creat un val de emoție colectivă, mulți oameni care îl cunoșteau dinainte, dar și mulți alții, care doar au empatizat cu el aflându-i povestea, solidarizându-se pentru a-l ajuta.
„Fiind o familie modestă, fără posibilități financiare, suma necesară pentru operație a fost adunată în urma unei campanii umanitare de pe Facebook.
De altfel, și aici, la Puls, toată lumea a fost impresionată de povestea acestui om, de puterea lui de luptă, cunoscut fiind faptul că venise la spital în scaunul cu rotile. Au fost lacrimi nu doar printre cei din familia lui, ci și în rândul celor din echipa medicală. De aceea, o treime din costul operației a fost suportat de noi, personalul de la Puls Târgu Mureș, cazul fiind propus pentru o subvenție din partea spitalului. Cumva, colegii din spital, personalul de pe secția unde a fost internat, precum și conducerea s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei din familia Rusei.
Pentru mine, faptul că am putut să-l ajut pe acest om reprezintă o satisfacție profesională importantă. Se încheie un an în care am fost solicitați pentru cazuri din ce în ce mai complexe, dar dintre toate cazurile rezolvate, acesta este cel mai dramatic și cel mai complicat”, mai spune dr. Blesneac, director medical al Spitalului Puls Regina Maria.
La o lună de la aceste evenimente, exersând detașarea în măsura în care îi este posibilă unui om care a depășit o situație la limită și recunoscător tuturor celor care i-au fost aproape, Cătălin R. spune: „A fost o situație cum nici nu se poate exprima în cuvinte, dar am luptat ca să mă pot întoarce întreg la familia mea. Am luptat și voi lupta pentru că am doi copii, unul de 16 ani și unul de 10 ani.
Și în prezent sunt conștient că dacă nu-l găseam pe domnul doctor, riscam să rămân în cărucior cu rotile toată viața. Acum, că mi s-a dat o nouă șansă, simt că m-am născut a doua oară.
Experiența de a fi pacient în Spitalul Puls nu se poate compara cu nicio altă experiență de spitalizare pe care am avut-o. Încep cu interacțiunea firească și cu comunicarea ca de la om la om pe care am avut-o cu domnul doctor Blesneac și închei cu asistenții medicali și infirmierii care m-au îngrijit zi de zi pe durata internării.. În afară de profesionalismul deplin al medicului chirurg și al celorlalți medici din echipa medicală, într-o situație cu atâtea complicații cum a fost cea prin care am trecut, contează foarte mult ajutorul pe care-l primești din partea cadrelor medicale medii.
Pe durata spitalizării, medicul te vede câte cinci-zece minute la vizită, iar în restul timpului acestea sunt persoanele care îți pot influența starea de spirit prin comportamentul lor. Datorită felului cum am fost îngrijit de acești profesioniști, în Spitalul Puls m-am simțit de parcă nici nu am fost în spital. Întreg personalul a fost de nota zece și le mulțumesc mult pentru tot celor care m-au tratat și îngrijit”.
Consultant de specialitate: dr. Adrian Blesneac, medic primar ortopedie și traumatologie și director medical al Spitalului Puls Regina Maria