Pot fi infectati copiii cu noul coronavirus? Cu siguranta da. Putem deosebi simptomele acestei infectii de orice alta infectie respiratorie? Din pacate, nu. Examenul clinic sau analizele care puteau fi efectuate in urgenta nu ajuta mai deloc, dar primele gesturi care sunt recomandate in astfel de situatii trebuie sa ramana aceleasi.
Recomandari si reguli privind gestionarea febrei
In cazul in care copilul face febra, i se pot administra antitermice pentru controlarea acesteia. Este dovedit faptul ca atat ibuprofenul cat si paracetamolul pot fi administrate fara contraindicatii in infectia cu SARS-CoV-2. Daca febra este controlabila si starea generala a copilului este buna se recomanda izolarea acasa si efectuarea consultatiilor virtuale cu medicul de familie sau cu pediatrul in vederea stabilirii medicatiei, a dozelor si a ritmului de administrare a acestora.
Daca, insa, febra este foarte greu de controlat, iar starea generala este modificata, o vizita la medic este cu certitudine indicata. Examinarea copilului va fi efectuata de un medic echipat corespunzator, acesta va stabili suspiciunea de diagnostic si indiferent daca recomanda sau nu testarea PCR pentru infectia cu noul coronavirus, copilul va primi un tratament medicamentos.
Testarea PCR, conform definitiei de caz
Testarea se recomanda tinand cont de protocolul national valabil in momentul examinarii. Din septembrie 2020 definitia de caz s-a extins si este considerat caz suspect orice persoana care prezinta brusc febra si tuse sau oricare dintre urmatoarele trei simptome: febra, tuse, astenie (oboseala), cefalee, mialgii, dureri in gat, coriza (rinita acuta), dispnee, anorexie, greturi, varsaturi, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului).
La copii, in mod particular, se atrage atentia asupra simptomelor gastro-intestinale, care in anii trecuti erau foarte usor considerate drept o enterocolita banala. In contextul pandemiei actuale, simptomele gastro-intestinale (greturi, diaree, varsaturi, crampe abdominale) reprezinta o modalitate de exprimare foarte frecventa a infectiei cu SARS-CoV-2.
Care sunt concluziile ce rezulta din definitia de caz? Infectia cu noul coronavirus este polimorfa (se prezinta sub mai multe stari) si poate capata numeroase modalitati de exprimare. In 2020 nu se recomanda trimiterea la gradinita sau la scoala a unui copil cu vreunul dintre simptomele de mai sus, pana nu se elucideaza cauza acestora, chiar daca acesta are o stare buna, nu are febra, ci doar ii curge putin nasul. Boala poate fi la debut si copilul poate fi extrem de contagios, motiv pentru care este mai bine sa ramana la domiciliu. Este recomandat acest lucru mai ales din spirit civic si epidemiologic, pentru a opri lantul imbolnavirilor si pentru a-i proteja pe ceilalti colegi. Recomandarea se mentine si in cazul unei eventuale participari la o intalnire cu prietenii sau in familie, chiar daca acestea s-ar desfasura in aer liber.
Orice semn de infectie respiratorie sau digestiva poate fi asociat infectiei COVID-19
Conform celor mai recente studii si cercetari, s-a constatat faptul ca nu exista niciun simptom de „raceala” care sa conduca la infirmarea infectiei cu coronavirus. Multa vreme s-a crezut ca rinoreea („mucii”) nu este un semn al infectiei cu SARS-CoV-2, aspect de fapt eronat. Tinand cont de acest aspect si avand in vedere pandemia existenta la nivel mondial, orice semn de infectie respiratorie sau digestiva la copil poate fi considerata infectie cu noul coronavirus, astfel incat trebuie luate toate masurile in consecinta, pana la infirmarea suspiciunii de diagnostic.
Vizitele la medic nu trebuie amanate daca starea copilului nu este una buna, experienta celor 9 luni de pandemie de pana acum dovedind faptul ca riscul de infectare in timpul vizitelor medicale este practic inexistent.