Admiraţia noastră merge în primul rând către medicii care, din dorinţa de a face bine, merg mai departe de îngrijire şi inovează cu adevarat în medicină! Este cazul Dl. Conf. Univ. Dr. Dan Ulmeanu, Medic Primar Chirurgie Generală, Medic Primar Chirurgie Toracică, Doctor în Ştiinţe Medicale.
Suntem mândri că Dl. Dr. Dan Ulmeanu s-a alăturat echipei Spitalului Băneasa în calitate de Şef al Secţiei de Chirurgie Generală şi Toracică.
“Dezvoltarea chirurgiei minim invazive a revoluţionat medicina în ultimii 25 ani. Astăzi există alternative minim invazive pentru aproape toate intervenţiile care anterior erau efectuate într-o manieră “deschisă”. Chirurgia minim invazivă endoscopică a devenit rapid o metodă populară de diagnostic şi tratament pentru o gamă largă de afecţiuni. Astăzi, laparoscopia reprezintă abordarea “clasică” în chirurgia modernă.” ne-a declarat Dl. Dr. Dan Ulmeanu.
Încă de la începutul activităţii profesionale, Dl. Dr. Ulmeanu se remarcă prin efectuarea în premieră în România a unor proceduri de tratament şi a unor tehnici chirurgicale inovatoare, precum şi prin dezvoltarea de instrumentar medical pentru chirurgia laparoscopică, toracoscopică şi generală, dintre care amintim:
- Numeroase premiere chirurgicale în domeniul toracoscopiei, cum ar fi ligatura ductului toracic, rezecţia laser a nodulului pulmonar solitar, lobectomia toracoscopică pulmonară, rezecţia toracoscopică a coastei I, rezecţia toracoscopică de tumori neurogene
- Brevete de invenţie recunoscute naţional: “Dispozitiv de ridicare parietală a peretelui abdominal anterior” şi “Metodă şi instrumentar pentru drenajul transhepatic”
Dl. Dr. Dan Ulmeanu este recunoscut ca un promotor al chirurgiei toracoscopice în România, această metodă modernă minim-invazivă devenind o tehnică de diagnostic şi tratament accesibilă pacienţilor din ţara noastră. Un număr de afecţiuni la nivelul plămânilor pot fi acum diagnosticate ca urmare a uşurinţei de a vizualiza structurile şi de a preleva ţesut cu scopul de a fi examinat microscopic. Toracoscopia este folosită pentru afecţiuni ale pleurei, mediastinului şi plămânilor, în timp ce abordul direct al mediastinului se poate face prin mediastinoscopie, printr-o mică incizie la baza gâtului.
De asemenea, Dl. Dr. Dan Ulmeanu are o experienţă deosebită în chirurgia laparoscopică pentru o gamă foarte mare de boli ale întregului sistem gastrointestinal, de la afecţiuni ale esofagului, stomacului, colonului, rectului şi anusului, până la boli ale ficatului, veziculei biliare, splinei, precum şi afecţiuni ale glandelor suprarenale.
Preocupat de pregătirea profesională continuă, Dl. Dr. Ulmeanu a obţinut competenţa în chirurgia laparoscopică, chirurgia toracoscopică şi endoscopia bronşică şi a participat la o serie de cursuri de specializare din ţară şi străinătate, dintre care amintim:
- 2000, Curs chirurgie laparoscopică avansaţi, Strasbourg
- 2004, Curs chirurgie laparoscopică, Paris
- 2004, Curs chirurgie toracică, Gauting Munchen
- 2005, Curs chirurgie laparoscopică avansaţi, Strasbourg
- 2005, Curs chirurgie colorectală, Bruxelles
- 2007, Curs chirurgie laparoscopică colorectală avansaţi, Rijeka
- 2007, Chirurgia Miniinvazivă a maformaţiilor sternale "Pectus Excavatus", Bucureşti
- 2010, Chirurgia defectelor peretelui abdominal, Baden Baden
În calitate de conferenţiar universitar, Dl. Dr. Ulmeanu şi-a adus o contribuţie importantă la formarea a numeroşi medici în tehnicile de laparoscopie şi toracoscopie.
De asemenea, este co-autor a 4 tratate şi cărţi de specialitate:
1. Tratat de patologie chirugicală, 2001, Editura Medicală, sub redacţia N. Angelescu, Capitol Anatomia şi fiziologia căilor biliare extrahepatice, Dan Ulmeanu
2. Chirurgie Generală, 2001, Editura Medicală, sub redacţia N. Angelescu, P. Andronescu, Capitol Patologie chirurgicală toracică/Pleurezii purulente, Dan Ulmeanu
3. Diagnosticul nodulului pulmonar solitar, 2004, Cartea Universitară sub redacţia T. Ciprut, Capitol II, Alte investigaţii invazive pentru diagnosticul pozitiv lal nodulului pulmonar solitar, Dan Ioan Ulmeanu, Ruxandra Ulmeanu
4. Actualităţi în Endoscopia Toracică, 2009, Editura Universitară “Carol Davila” sub redacţia Ruxandra Ulmeanu, Florin Dumitru Mihălţan, Ioan Cordoş, Dan Ioan Ulmeanu, Capitol Intubaţia traheală dificilă asistată endoscopic, Capitol Chirurgia toracoscopică
De-a lungul timpului, activitatea profesională, academică şi științifică de excepţie a Dlui Conf. Dr. Dan Ulmeanu a fost răsplătită cu distincţii importante:
- Premiul Rhone-Poulenc Rorer pentru “Elevatorul parieto-abdominal în colecistectomia laparoscopică”
- Diploma de merit – Societatea Română de Chirurgie Toracică pentru contribuţia adusă la dezvoltarea chirurgiei toracice în România
Dr. Dan Ulmeanu este membru în numeroase societăti medicale:
- Societatea Română de Chirurgie
- Societatea Română de Chirurgie Laparoscopică şi Suturi Mecanice
- Societatea Română de Endoscopie Digestivă
- Societatea Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică
- Societatea Română de Chirurgie Toracică
- Asociaţia Română de Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale
- European Association for Endoscopic Surgery
- European Thoracic Society