Cum putem comunica cu ei? Ce vor ei sa ne spuna?
Aceste sunt cateva intrebari la care uneori parintii nu gasesc raspunsul.
Realitatea pentru un copil este cea exterioara, realul fiind ceea ce intelege el dintr-o situatie sau ceea ce percepe. Copiii creeaza tot timpul pentru a supravietui, sunt extraordinari, creativitatea lor este greu de imaginat.
Ca adulti, administram in fiecare zi copiilor nostri o cantitate de informatii complexe si contradictorii, in urma carora putem da nastere unor posibile simbolizari comportamentale de adaptare sau reactie. De cele mai multe ori consideram suferinta fizica a unui copil drept boala, in loc sa le intelegem limbajul prin care ei incearca sa ne comunice, sa ne spuna ceea ce nu pot spune prin cuvinte.
Cand unui copil ii curge nasul sau brusc are stare febrila, mergem la doctor. Iar noi gandim "A stat ieri in curent". Am gasit cauza si suntem multumiti, insa o explicatie ne poate impiedica accesul la sens. Un copil care trece frecvent prin otite poate spune despre relatia parintilor lui ca este tensionata. E felul lui de a spune "Incetati sa va mai certati!".
Atunci cand cuvintele nu sunt graite risca sa treaca in corp prin simptome, amintiri. Alergiile declansate intr-o perioada a anului pot fi provocate de amintirea uitata a unei mutari, cu ceva timp in urma. Psoriazisul poate expima mania si furia traite la moartea tatalui sau sentimentul de a ramane singur.
Obiceiul unui copil de a-si roade unghiile poate reprezenta felul in care acesta traieste emotiile in timpul aparitiei unui nou membru in famile (frate/sora) prin pierderea exclusivitatii mamei si a tatalui.
Pentru a le da incredere copiilor nostri e bine sa le aratam cine suntem, ii putem invata ca si noi avem partea noastra de "intrebari", ca nu suntem atotputernici, ca sin oi cautam solutii si, cel mai important, ca suntem alaturi de ei.
Un copil care tace este o invitatie la poveste. Este important sa comunicam cu copiii nostri in functie de situatie:
- “E adevarat, m-a ranit ceea ce ai facut si la inceput am fost nelinistit si nepregatit. Dar mai ales sunt emotionat deoarece simt ca vrei sa-mi spui ceva cu adevarat important incat nu ai ezitat sa cauti un mijloc dureros de a spune ce vrei.”
- “Nu stiu unde este bunicul tau, a murit, dar potrivit credintei mele as dori sa fie in locul pe care il numim noi cer sau rai.”
- “Pari nefericit din cauza certii pe care am avut-o cu tatal tau aseara. Dar asta ne priveste pe noi.”
- “E adevarat ca sunt suparata, pentru ca tatal meu este bolnav. Nu ma simt pregatita daca acesta moare acum. Poate o sa simti incordare zilele astea, dar incordarea este a mea si tu, scumpul meu, nu trebuie sa o treci asupra ta.”
In cultura noastra, comunicarea este considerata un fapt natural, insa in jurul nostru putem identifica adevarati “infirmi ai relatiilor”. Pentru a recunoaste emotiile pe care copiii le traiesc si a-i putea ajuta, nu uitati "sa fiti alaturi de ei".