ADHD este una dintre cele mai frecvent diagnosticate tulburari de comportament in copilarie, avand o incidenta de 5% in randul populatiei pediatrice, dupa cum se arata in cea mai recenta varianta a Manualului de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mentale - DSM 5. Incidenta ADHD este semnificativ mai crescuta in randul anumitor categorii de risc, precum copii prematuri sau cu greutate foarte mica la nastere, copii care au suferit de encefalopatii ischemice, infectii ale sistemului nervos central, leziuni sau traumatisme cerebrale.
In acelasi timp, ADHD este si una dintre tulburarile cel mai frecvent diagnosticate gresit, fapt care a dus la aparitia unui curent de opinie care sustine ca ADHD este, de fapt, o tulburare “inventata” pentru a sustine interesele unor companii farmaceutice.
Diagnosticarea ADHD – un proces de evaluare complex si indelungat
Fara niciun dubiu, ADHD exista si are un impact major asupra vietii copiilor afectati, precum si a familiilor acestora. In ultimii ani a crescut gradul de constientizare a acestei tulburari si sunt disponibile numeroase informatii despre ADHD, fapt care a dus la o aparenta “epidemie” de copii diagnosticati pozitiv. Totodata, efectele negative ale vietii moderne, inclusiv stress-ul, alimentatia nesanatoasa, poluarea, excesul utilizarii tehnologiei inca de la varste fragede, sunt factori favorizanti importanti dupa cum afirma numerosi specialisti.
Diagnosticul diferential
In acelasi timp, exista numeroase cazuri de copii diagnosticati gresit, intrucat simptomele care caracterizeaza ADHD sunt comune si altor conditii medicale, afectiuni neurologice si psihiatrice, printre care amintim: sindroame epileptice, tumori cerebrale, afectiuni metabolice si endocrinologice, tulburari afective psihiatrice (tulburarea bipolara, anxietatea si depresia). Prin urmare, diagnosticul diferential este crucial.
Diagnosticul corect este ingreunat de faptul ca nu exista o investigatie medicala specifica (analize de sange, markeri biochimici sau alte teste de laborator, investigatii imagistice) care sa “identifice” prezenta ADHD, astfel ca diagnosticul este pus de medicul psihiatru sau neurolog exclusiv pe observatia clinica directa si pe declaratiile parintilor care pot fi mai mult sau mai putin subiective.
Urmarirea comportamentului pe o perioada indelungata
Protocoalele de diagnostic pentru ADHD presupun urmarirea comportamentului copilului pe o perioada mai lunga de timp si in contexte variate de viata: acasa, la scoala, la locul de joaca etc, si implica atat unele investigatii medicale, cat si o interventie comportamentala minima (ca de exemplu modificarea stilului parental de disciplinare a copilului) inainte de a trage orice concluzie.
Evaluarea neuropsihologica
De obicei, diagnosticul medical este precedat si de o evaluare neuropsihologica efectuata de un psiholog clinician cu ajutorul unor teste standardizate. Testele psihologice includ chestionare specifice pe care le completeaza parintii si cadrele didactice, dar si evaluarea clinica directa a abilitatilor cognitive, comportamentale si emotionale ale copilului de catre psiholog. Testarea psihologica ajuta la eliminarea altor conditii cu simptome similare, precum: deficitul intelectual (retardul cognitiv), supradotarea cognitiva, dar mai ales tulburarile specifice de invatare (dislexia, disgrafia, discalculia) si tulburarile afective psihiatrice.
Este deja bine cunoscut ca ADHD este frecvent insotit si de alte tulburari de neurodezvoltare, care includ atat tulburari specifice de invatare, cat si probleme emotionale de tipul anxietatii si depresiei. Astfel, realizarea profilului psihologic complex al copilului este necesara pentru stabilirea unui plan corect de interventie.
Tratamentul corect in ADHD
Toti specialistii afirma fara dubiu ca cea mai buna abordare terapeutica in cazul ADHD este o combinatie de:
• tratament medicamentos, stabilit si dozat de medicul psihiatru in functie de severitatea si tipologia simptomelor
• terapie comportamentala
• terapie de reeducare a abilitatilor de invatare.
In plus, consilierea psihologica pentru imbunatatirea abilitatilor sociale si masurile specifice de sprijin educational la scoala ajuta foarte mult in managementul acestei tulburari.
Terapia in ADHD presupune o abordare pluridisciplinara (medic, psiholog si terapeut) si implicarea tuturor persoanelor semnificative din viata copilului: parinti, bunici, bone si cadre didactice.
O abordare terapeutica bazata numai pe medicatie nu este suficienta in cazul ADHD, intrucat medicatia diminueaza simptomele, dar nu invata creierul cum sa isi redefineasca modul de functionare. Un copil care a functionat haotic in primii 6-7 ani de viata (presupunand ca aceasta este varsta la care a fost diagnosticat) nu va sti peste noapte cum sa se organizeze, chiar daca simptomele comportamentale au fost semnificativ diminuate prin medicatie.
Similar, apelarea numai la terapie comportamentala sau cognitiva nu este suficienta, mai ales in cazurile moderate si severe de ADHD, intrucat functionarea creierului este mult prea dezorganizata, scazand astfel gradul de receptivitate a acestuia pentru invatare.