Dictionar de analize

Factor de necroza tumorala (TNF)

Descriere

Factorul de necroza tumorala (TNF-alfa), cunoscut si sub numele de casectina, este o citokina cu rol central in inflamatia, dezvoltarea sistemului imunitar, apoptoza si metabolismul lipidic. Este de asemenea implicat intr-o serie de afectiuni patologice care includ: astmul, boala Crohn, artrita reumatoida, obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, socul septic, cancerul, durerea neuropatica.

Aceasta citokina este produsa de o varietate de celule epiteliale, endoteliale, imune si canceroase.

Determinarea nivelului seric de TNF-alfa constituie un marker pentru raspunsul inflamator sistemic asociat cu sepsisul, traumatismele si insuficienta cardiaca.

Printre activitatile biologice ale TNF-alfa amintim:

  • Activitati imunomodulatoare si proinflamatorii - TNF-alfa regleaza producerea de anticorpi de catre celulele B si stimuleaza celulele T citotoxice
  • Activitati metabolice - inhiba puternic lipaza lipoproteinica si expresia genei adipocite

Indicatii

Determinarea nivelului TNF-alfa este indicata in urmatoarele situatii:

  • Diagnosticarea unor afectiuni imune
  • Monitorizarea tratamentului unor afectiuni imune
  • Diferentierea meningitei bacteriene de alte cauze de meningita

Interpretari

Nivelele crescute ale TNF-alfa se intalnesc in urmatoarele situatii:

  • Sepsis
  • Traumatisme
  • Boli autoimune
  • Boli inflamatorii cronice - artrita reumatoida, spondilita ankilopoetica, boala Crohn, psoriasis
  • Boli infectioase
  • Rejetul de grefa