Poliomielita sau paralizia infantila este o boala virala, infectioasa, produsa de virusul poliomielitic (virus din clasa enterovirusurilor) care poate determina paralizie, dificultati de respiratie si chiar deces. Pare sa existe din timpuri stravechi, fiind mentionat chiar si in picturile si sculpturile egiptene antice.
Exista trei tipuri de virus polio (tip1,2,3) care infecteaza cu predilectie copiii sub 5 ani, dar sunt numeroase cazurile intre 4-15 ani.
In 1955, a fost inventat un vaccin si a fost introdus pe scara larga. Datorita eforturilor globale, poliomielita a fost eliminata din emisfera vestica pana in 1994 si a scazut considerabil la nivel mondial. Cazurile cauzate de poliovirus salbatic au scazut cu peste 99% din 1988, de la aproximativ 350 000 de cazuri atunci, la 33 de cazuri raportate In 2018.
Majoritatea infectiilor cu poliomielita sunt asimptomatice. In doar 1% dintre cazuri, virusul patrunde in sistemul nervos central (SNC) prin fluxul sanguin unde infecteaza si distruge de preferinta neuronii motori ai maduvei spinarii si creierului, provocand slabiciune musculara si paralizie acuta flasca. Unul din 200 de oameni dezvolta paralizie incurabila dupa infecție.
Ultimul caz de poliomielita a fost inregistrat in Romania in anul 1992 (virusul a fost importat din Bulgaria).
Cauze
Virusul care produce poliomielita este unul de tip ARN, un membru al genului Enterovirus cunoscut sub numele de poliovirus (PV).
Poliovirusurile au o afinitate pentru tractul gastrointestinal, iar oamenii sunt singura gazda naturala. Au o structura foarte simpla, compusa dintr-un genom ARN inchis intr-o invelis proteic numita capsida. Pe langa protejarea materialului genetic al virusului, proteinele capsidei permit infectarea selectiva a anumitor tipuri de celule umane.
Au fost identificate trei serotipuri de poliovirus: poliovirus tip 1 (PV1), tipul 2 (PV2) si tipul 3 (PV3). Desi toate cele trei serotipuri sunt extrem de virulente si produc simptome similare, PV1 este cea mai comuna forma si cea mai strans legata de paralizia cauzata de poliomielita.
Factori de risc
Persoanele care locuiesc in conditii cu igiena precara, fara acces la apa potabila, se pot infecta prin consumul apei contaminate cu reziduuri umane care pot contine acest virus. Contagiozitatea virusului este atat de crescuta incat toate persoanele care locuiesc impreuna cu un pacient infectat cu poliovirus au riscul de a dezvolta boala.
Mod de transmitere
Poliomielita este foarte contagioasa si se raspandeste usor de la o persoana la alta. In zonele endemice, virusul salbatic este capabil sa infecteze aproape intreaga populatie umana.
Virusul patrunde pe cale fecal-orala sau respiratorie, apoi se inmulteste in mucoasa orofaringiana si a tractului gastrointestinal inferior.
Virusul este secretat in saliva si fecale.
Perioada de incubatie este in mod normal intre 6 si 20 de zile. Dupa infectia initiala, particulele de virus sunt excretate in fecale timp de cateva saptamani, contaminand mediul cu care intra in contact. Contagiozitatea maxima este cu 7-10 zile inainte de aparitia simptomelor, persista 1 pana la 2 saptamani dupa debutul simptomelor in gat si ≥ 3 pana la 6 saptamani in fecale.
Dupa invadarea tractului digestiv intra in ganglionii limfatici cervicali si mezenterici. Urmeaza o invadare a sangelui numita viremie primara (minora) cu raspandirea virusului in sistemul reticuloendotelial.
Infectia poate fi limitata in acest moment sau virusul se poate multiplica in continuare si poate provoca o viremie secundara cu durata de cateva zile, care culmineaza cu dezvoltarea simptomelor si a anticorpilor.
In infectiile paralitice, virusul polio se poate raspandi in SNC, leziunile semnificative apar numai in maduva spinarii si creier, in special in nervii care controleaza functia motorie si autonoma.
Factorii care predispun la leziuni neurologice grave includ:
- Sarcina
- Amigdalectomie recenta sau injectie intramusculara
- Efort fizic concomitent cu debutul invaziei sistemului nervos central
- Deteriorarea functiei celulelor B
- Varsta mai mare la momentul infectiei
Tipurile de poliomielita
- Forma asimptomatica: Majoritatea persoanelor care se infecteaza cu poliovirus (aproximativ 72 din 100) nu vor avea niciun simptom vizibil.
- Forme simptomatice: Infectiile cu poliomielita care provoaca simptome sunt clasificate ca: poliomielita abortiva (usoara), poliomielita neparalitica (grava), poliomielita paralitica (severa)
Infectiile asimptomatice si minore (poliomielita avortiva) sunt mai frecvente decat infectiile neparalitice sau paralitice cu ≥ 60:1 si reprezinta principala sursa de raspandire.
Simptome
Poliomielita abortiva
In aceasta forma usoara de poliomielita, majoritatea oamenilor au simptome asemanatoare gripei, cum ar fi:
- Durere de gat
- Febra
- Oboseala
- Dureri musculare
- Greata, anorexie, varsaturi
- Durere de cap
- Dureri abdominale
- Iritabilitate, insomnie sau somnolenta
Aceste simptome apar la 3 pana la 5 zile dupa expunerea la virus la 1 din 4 persoane (sau 25 din 100) infectate cu poliovirus, apoi dispar de la sine.
In 5-10 % dintre cazuri, mai frecvent la copii, lipseste prodromul, poliomielita incepand cu „paraliziile de dimineata” (forme decapitate).
Poliomielita neparalitica
Aproximativ 4% dintre pacientii cu infectie cu poliovirus dezvolta implicarea neparalitica a sistemului nervos central cu meningita aseptica.
Pacientii au de obicei o rigiditate a gatului si/sau spatelui si dureri de cap care apar dupa cateva zile de prodrom similar cu poliomielita avortiva. Manifestarile dureaza 2 pana la 10 zile.
Poliomielita paralitica
O proportie mai mica de oameni (mult mai putin de unul din 100 sau 1-5 din 1000) cu infectie cu poliovirus vor dezvolta boala paralitica.
Semnele si simptomele initiale ale poliomielitei paralitice, cum ar fi febra si durerile de cap, le imita adesea pe cele ale poliomielitei neparalitice. In decurs de o saptamana, totusi, apar alte semne si simptome, inclusiv:
- Pierderea reflexelor
- Dureri musculare severe sau slabiciune
- Membre laxe si moi (paralizie flasca) apar la aproximativ 1 din 200 de persoane cu infectie cu poliovirus.
Paralizia este cel mai sever simptom asociat poliomielitei, deoarece poate duce la invaliditate permanenta si deces. Intre 2 si 10 din 100 de persoane care sufera de paralizie din cauza infectiei cu poliovirus mor, deoarece virusul afecteaza muschii care ii ajuta sa respire.
Sindromul post-polio
Chiar si copiii care par sa se recupereze complet pot dezvolta ulterior, ca adulti, noi dureri musculare, slabiciune sau paralizie, 15 pana la 40 de ani mai tarziu. Acesta se numeste sindromul post-polio.
Complicatii
De obicei, paralizia afecteaza muschii bratelor si picioarelor, facandu-i incapabili sa se contracte (numita paralizie flasca).
Din acest motiv, progresiv aparea atrofia membrelor sau pot aparea escare din cauza imobilizarii prelungite.
Pacientii cu poliomielaita paralitica pot avea dificultati la inghitire si se pot sufoca cu alimente, lichide sau saliva,. Uneori, lichidele reflueaza pe nas, iar vocea poate deveni nazala.
Uneori, partea creierului responsabila de respiratie este afectata, provocand slabiciune sau paralizie a muschilor pieptului. Unii oameni sunt complet incapabili sa respire.
Diagnostic
Diagnosticul se pune pe datele clinice, epidemiologice si pe diagnosticul de laborator.
Cand nu exista manifestari ale sistemului nervos central, poliomielita simptomatica (poliomielita abortiva) seamana cu alte infectii virale sistemice si de obicei nu este diagnosticata decat in timpul unei epidemii.
Poliomielita neparalitica este suspectata la persoanele care au simptome asemanatoare gripei si rigiditate a gatului si/sau a spatelui.
Poliomielita paralitica este suspectata la persoanele care au paralizie sau slabiciune a muschilor sau a membrelor.
Diagnosticul de poliomielita neparalitica sau poliomielita paralitica este confirmat prin identificarea poliovirusului intr-o proba de scaun sau un tampon faringian sau prin detectarea nivelurilor ridicate de anticorpi impotriva virusului in sange. Se efectueaza:
- Cultura virala (scaun, gat si lichid cefalorahidian)
- RT-PCR a sangelui sau a lichidului cefalorahidian
- Testare serologica pentru serotipurile poliovirusului
De obicei, medicii fac si o punctie spinala (punctie lombara) pentru a cauta alte tulburari care afecteaza creierul si/sau maduva spinarii si pentru a testa lichidul spinal pentru poliovirus.
Tratament
Tratamentul standard al poliomielitei este de suport si include odihna, analgezice si antipiretice, dupa cum este necesar. Terapia antivirala specifica nu este disponibila.
In timpul mielitei active, pot fi necesare masuri de precautie pentru evitarea complicatiilor repausului la pat (de exemplu, tromboza venoasa profunda, atelectazie, infectii ale tractului urinar) si imobilitatea prelungita (de exemplu, contracturi). Insuficienta respiratorie poate necesita ventilatie mecanica. Ventilatia mecanica sau paralizia bulbara necesita masuri de toaletare pulmonara.
Pentru paralizia musculara se recomanda:
- medicamente antispastice pentru relaxarea muschilor
- kinetoterapie sau aparat corectiv pentru a ajuta la mers
- metode de incalzire sau prosoape calde pentru a usura durerile musculare si spasmele
- kinetoterapie pentru a trata durerea in muschii afectați
- kinetoterapie pentru a aborda problemele respiratorii si pulmonare
- reabilitare pulmonara pentru a creste rezistența pulmonara
- in cazurile avansate de slabiciune a picioarelor, este posibil sa fie nevoie de un scaun cu rotile sau alt dispozitiv de mobilitate.
Prognostic
Persoanele care au poliomielita abortiva sau poliomielita neparalitica isi revin complet.
Aproximativ doua treimi dintre persoanele care au poliomielita paralitica au o slabiciune permanenta si aproximativ 4 pana la 6% pot deceda in functie de nervii si muschii afectati. Rata mortalitatii este mai mare (aproximativ 10 pana la 20%) la pacientii cu afectare a nervilor care controleaza tensiunea arteriala si respiratia.
Preventie
Vaccinul antipoliomielita este inclus printre imunizarile de rutina pentru copilarie. Vaccinul este eficient la peste 95% dintre copii.
Doua tipuri de vaccin sunt disponibile la nivel mondial:
- Un vaccin poliovirus inactivat (vaccin Salk) administrat prin injectie
- Un vaccin poliovirus viu (vaccin Sabin) administrat pe cale orala (oral)
Vaccinul oral viu este o tulpina atenuata de poliovirus care nu provoaca boala. Vaccinul oral ofera o imunitate mai buna unei populatii, este eliminat in scaun, astfel incat si alte persoane din comunitatea lor pot fi expuse la virusului atenuat din vaccin. Foarte rar, prin pasaje succesive, virusul se poate reactiva intr-o forma de virus care cauzeaza boli si poate provoca 1 caz de poliomielita la fiecare 2,4 milioane de doze administrate.
Persoanele expuse la virus, fie prin infectie, fie prin imunizare cu vaccinul antipolio, dezvolta imunitate protectoare.
Persoanele imune au anticorpi IgA impotriva poliomielitei prezenti in amigdale si tractul gastrointestinal care blocheaza replicarea virusului, in timp ce anticorpii IgG si IgM impotriva PV pot preveni raspandirea virusului la neuronii motori ai sistemului nervos central. Infectia sau vaccinarea cu un serotip de poliovirus nu ofera imunitate impotriva celorlalte serotipuri, iar imunitatea completa necesita expunerea la fiecare serotip.
Surse de informatie:
www.cdc.gov
www.who.int
www.healthline.com
www.ncbi.nlm.nih.gov
www.msdmanuals.com
www.sciencedirect.com
Text: Cornelia Paraschiv, Senior Medical Editor