Dr. Ionut Leahu

Am făcut stomatologia din pasiune. Am vrut ca pacienții mei să beneficieze de sănătate adevărată și de zâmbete frumoase. Mi-am echipat clinicile cu tehnologie de vârf și am crescut o echipă unită, ca o familie, pentru că mi-am propus să ridic standardele industriei la cel mai înalt nivel.

Despre


Dr. Ionut Leahu este medic stomatolog, avand competență în Implantologie Orală și master în Implantologie Orală și Parodontologie. Acesta a fondat Clinicile Dentare Dr. Leahu în 2011, iar în iunie 2023, în cadrul celei mai importante tranzacții a anului din domeniul medical, s-a alăturat Rețelei Private de Sănatate Regina Maria, pentru o abordare multidisciplinară a medicinei.

Dr. Ionuț Leahu este CEO-ul principalei rețele de clinici stomatologice din România, Regina Maria Dental Clinics, cu o prezență în 13 orașe din țară. Acesta a format o echipă de 170 de medici, dintre care 10 experți în chirurgie dentară, pe care îi mentorează și alături de care tratează pacienții pentru a le oferi dinți sănătoși pe viață.   

+14 ani

Experiență

+100 000

Pacienți tratați

+ 43 000

De implanturi inserate cu succes

Specializare în stomatologie pentru copii, desfășurată în Franța

Cursuri postuniversitare

  • 2012: Restaurări directe estetice cu fibră de sticlă – Peste 30 de cursuri susținute în țară – Lider de opinie GC România, București;
  • 2011: Curs de pregătire „FAST&FIXED” Bredent, Germania;
  • 2009: Curs internațional de chirurgie cranio-maxilo-facială; Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara.
Competente:
Implantologie dentară;
Implantologie orală;
Parodontologie.