Avem experienta importanta in chirurgie fetala endoscopica si suntem singurul centru fetal din Romania unde s-au efectuat operatii de chirurgie fetala deschisa. Pana in prezent, echipa de specialisti din Centru de Chirurgie Fetala Baneasa a realizat peste 150 de interventii la nivelul fatului, unele dintre ele in premiera nationala.
Centru de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Fetala Baneasa ofera cele mai avansate metode de diagnostic si o gama mare de optiuni de tratament care sa creasca sansa de supravietuire si calitatea vietii pe termen lung a micilor pacienti. Intelegerea istoriei naturale a afectiunii fetale netratate coroborata cu experienta acumulata in cei 5 ani in ceea ce priveste diagnosticul avansat si interventiile fetale efectuate permite identificarea acelor feti care pot beneficia de tratament inainte de a se naste. O echipa experimentata de medici specializati in medicina materno-fetala, chirurgie fetala, anestezie cu risc inalt, chirurgie pediatrica, imagistica si neonatologie si asistente de sala si neonatologie coordoneaza ingrijirea pentru obtinerea celui mai bun rezultat in ceea ce priveste sanatatea, atat a mamei, cat si a fatului.
De ce este important ca un fat cu hernie diafragmatica congenitala sa fie ingrijit int-un Centru de Chirurgie Fetala?
- Practica medicala actuala recomanda ca atunci cand la ecografia de sarcina un fat este diagnosticat cu hernie diafragmatica congenitala sa fie trimis catre un centru specializat in chirurgie fetala, cu medici care au experienta intr-o asfel de afectiune.
- Astazi, in Centrul de Chirurgie Fetala Baneasa - singurul centru specializat in chirurgie fetala din Romania - sunt obtinute rezultate inimaginabile cu 5 ani in urma. Pentru unii copii, singura sansa la viata este oferita de experienta si profesionalismul echipei bine sudate din cadrul centrului, formata din specialistii in ecografie de sarcina avansata, imagistica fetala, medicina materno-fetala, anestezie cu risc inalt, chirurgie fetala, chirurgie pediatrica, neonatologie si asistente specializate.
- Odata preluati de Centrul de Chirurgie Fetala Baneasa, mama si copilul vor fi evaluati comprehensiv, incluzand imagistica avansata si studii genetice (amniocenteza), scopul fiind acela de a elimina existenta altor malformatii congenitale si de a evalua severitatea hipoplaziei pulmonare, astfel incat sa se poata oferi parintilor un prognostic individualizat.
- Pe baza acestei evaluari complete, medicii vor explica si discuta cu parintii despre alternativele de tratament, inclusiv despre efectuarea procedurii FETO in cazurile severe, astfel incat acestia sa poata sa ia o decizie in cunostinta de cauza. In prezent, pe baza experientei centrelor fetale din Europa si SUA, se considera ca tratament intrauterin prin ocluzie traheala endoluminala fetoscopica FETO - Fetoscopic Endoluminal Tracheal Oclussion - este o procedura acceptata clinic si sigura.
Program special pentru copiii cu spina bifida depistati inainte de a se naste
Daca repararea defectului de tub neural se face inainte de saptamana 26 de sarcina, complicatiile serioase asociate cu mielomeningocel sau meningocel pot fi prevenite sau reduse.
Ingrijire continua inainte si dupa nastere
Diagnostic corect hernie diafragmatica congenitala
Incadrarea in criteriile de interventie intrauterina
Tratament intrauterin prin ocluzie traheala endoluminala fetoscopica cu balon (FETO)
Supravegherea ulterioara ecografica saptamanala a fatului
Indepartarea balonului in saptamanile 32-35 de sarcina
Ingrijirea specializata a nou-nascutului in departamentul de Terapie Intensiva Neonatala
Chirurgie reparatorie a defectului congenital de indata ce nou-nascutul este stabilizat
Supraveghere postoperatorie in departamentul de Terapie Intensiva Neonatala
Urmarire regulata a copilului pana la varsta scolara de catre medicul pediatru
Tipuri de interventii fetale efectuate
- Sunt toraco-amniotic pentru hidrotorax fetal
- Sunt vezico-amniotic pentru obstructia de tract urinar (sindrom de valva posterioara, etc.)
- Transfuzie intrauterina fetala pentru anemie severa
- Amnioinfuzia - procedura prin care se poate creste temporar cantitatea de lichid amniotic
- Amniopatch – sigilarea rupturii premature de membrane
- Paracenteza fetala si perfuzie intrauterina de albumina pentru tratamentul ascitei fetale
- Valvuloplastie cu balon pentru stenoza severa de valva aortica sau pulmonara
- ocoagulare laser fetoscopica a anostomozelor placentare in sindromul transfuzor-transfuzat
- Fotocoagulare laser fetoscopica de valva posterioara (sindrom de valva de uretra posterioara)
- Chirurgia fetoscopica laser pentru indepartarea bridelor amniotice
- Ocluzie traheala endoluminala fetoscopica cu balon pentru hernie diafragmatica congenitala (FETO- Fetoscopic Endoluminal Tracheal Oclussion)
Amnioinfuzia (Tratament oligohidramnios sever)
Amnioinfuzia (Tratament oligohidramnios sever)
In mod normal, in cavitatea amniotica se gasesc intre 500 si 1000 ml de lichid amniotic. O cantitate insuficienta de lichid amniotic in raport cu stadiul de evolutie al sarcinii se numeste oligohidramnios si apare mai frecvent in a doua parte a sarcinii. Atunci cand este diagnosticat oligohidramnios, medicul obstetrician va monitoriza cu atentie sarcina pentru a preveni aparitia complicatiilor. Exista putine tratamente eficiente pentru oligohidramnios. Pentru a creste temporar cantitatea de lichid amniotic se poate efectua o procedura care se numeste amnioinfuzie, in care se injecteaza in cavitatea amniotica ser fiziologic prin intermediul unui ac introdus prin peretele abdominal sau transvaginal.
Amniopatch (Sigilarea rupturii premature de membrana)
Amniopatch (Sigilarea rupturii premature de membrana)
Ruptura prematura a membranelor este conditia in care membranele se rup inainte de termen, intre saptamanile 26 si 37 de sarcina. Problema este cu atat mai grava cand ruptura spontana se produce inainte de saptamana 24, considerata varsta viabilitatii fetale, cand fatul ar fi capabil sa supravietuiasca in afara organismului matern. Injectarea intra-amniotica de produsi de sange sau amniopatch consta in introducerea sub ghidaj ecografic a unui concentrat recoltat de la mama de trombocite (celule implicate in formarea cheagurilor de sange) urmata de introducerea de crioprecipitat (un mix de factori de coagulare) cu scopul de a “sigila” defectul de la nivelul membranelor amniotice.
Chirurgia fetala deschisa pentru spina bifida (mielomeningocel)
Chirurgia fetala deschisa pentru spina bifida (mielomeningocel)
Chirurgia fetala deschisa este una inalt specializata, complexa, delicata si riscanta in acelasi timp, atat pentru mama, cat si pentru fat. De aceea, ea trebuie efectuata doar in centre de expertiza, de catre medici cu experienta in astfel de interventii.
Printr-o incizie la nivelul abdomenului, chirurgul fetal scoate uterul in afara. Apoi, sub ghidaj ecografic identifica zona in care se afla mielomeningocelul si efectueaza o noua incizie de circa 7 centimetri in uter, cu un instrument special care taie si capseaza vasele in acelasi timp. Odata expus spatele fatului cu defectul neural, neurochirurgul incepe repararea defectului, o parte cruciala a interventiei chirurgicale. Operatia se efecteaza minim-invaziv sub microscop operator de inalta rezolutie.
Chirurgia fetala deschisa pentru tumori pulmonare (malformatie chistica adenomatoida congenitala (CCAM)
Chirurgia fetala deschisa pentru tumori pulmonare (malformatie chistica adenomatoida congenitala (CCAM)
Malformatia congenitala adenomatoida chistica sau CCAM este o leziune benigna (noncanceroasa) formata din tesut pulmonar anormal, care este localizata de obicei la nivelul unui singur lob pulmonar. In cazul unor leziuni mari si solide, in care fatul este grav afectat si in care s-a evidentiat hidrospul fetal, singura optiune pentru o sansa la viata este chirurgia fetala deschisa. Chirurgul fetal efectueaza o incizie in abdomenul mamei prin care va scoate uterul in exterior. Cu ajutorul unui marker, sub ghidaj ecografic, medicul va identifica atat unde se afla placenta pentru a evita sectionarea acesteia, precum si zona de la nivelul toracelui copilului unde este localizat CCAM. Rezectia chirurgicala a malformatiei pulmonare este efectuata de chirurgul pediatru si consta in indepartarea lobului pulmonar anormal (lobectomie fetala) si se efectueaza in acelasi mod in care s-ar efectua dupa nasterea copilului.
Chirurgia fetoscopica laser pentru indepartarea bridelor amniotice
Chirurgia fetoscopica laser pentru indepartarea bridelor amniotice
Interventia laser pentru indepartarea bridelor amniotice este o procedura dificila si de mare finete. Se efectueaza minim-invaziv sub ghidaj ecografic si presupune insertia unui fetoscop, un endoscop de dimensiuni foarte mici, cu o camera video miniaturala la capatul lui, prin peretele abdominal al mamei, apoi prin peretele uterului in cavitatea amniotica. Fetoscopul permite examinarea directa a bridelor si a locului unde acestea sunt atasate. Odata ce benzile au fost identificate, medicul va folosi un fascicul laser pentru a le taia. Astfel, copilul va avea o sansa mai buna pentru dezvoltarea ulterioara normala a zonei afectate.
Cistoscopia fetala cu ablatia valvelor uretrale
Cistoscopia fetala cu ablatia valvelor uretrale
Procedura consta in introducerea sub ghidaj ecografic a unui fetoscop foarte mic (de 3 mm) direct in vezica urinara a fatului si distrugerea valvelor cu deschiderea obstructiei. Aceasta se poate realiza prin hidro-ablatie (manipulare salina), prin ablatie prin electrocoagulare sau cu ajutorul laserului sau distrugerea cu o ansa electrica. Succesul tratamentului este evaluat prin evidentierea scurgerii urinii din uretra posterioara in lichidul amniotic la examenul ecografic Doppler. Astazi, aceasta interventie se efectueaza minim-invaziv, prin plasarea unui endoscop foarte mic printr-o incizie mica la nivelul abdomenului mamei, mai degraba decat prin chirurgie fetala deschisa.
Fotocoagularea laser a anastomozelor placentare (tratament sindrom transfuzor-transfuzat)
Fotocoagularea laser a anastomozelor placentare (tratament sindrom transfuzor-transfuzat)
Fotocoagularea laser a anastomozelor placentare este o metoda de tratament state-of-the-art care are ca scop deconectarea vaselor de sange comune dintre gemeni, oprindu-se astfel transferul anormal de sange dintre ei. Este frecvent efectuata intre saptamanile 16-26 de sarcina. Procedura are loc in sala de operatii si dureaza 1-2 ore, in functie de numarul de vase care urmeaza sa fie coagulate. Tipul de anestezie poate fi generala sau epidurala si va fi stabilit impreuna cu medicul anestezist. Procedura de fotocoagulare cu laser a anastomozelor placentare a fost efectuata cu succes pentru prima oara in Romania in iulie 2013, la Spitalul Baneasa, de catre Dr. Hadi Rahimian.
Ocluzie traheala endoluminala fetoscopica cu balon FETO (Tratament hernie diafragmatica congenitala)
Ocluzie traheala endoluminala fetoscopica cu balon FETO (Tratament hernie diafragmatica congenitala)
Ocluzia traheala endoluminala fetoscopica - Fetoscopic Endoluminal Tracheal Oclussion (FETO) consta in plasarea cu ajutorul unui fetoscop a unui balon mic la nivelul traheii copilului pentru a bloca caile aeriene si a preveni eliminarea lichidului care se formeaza in mod normal in plamani. Lichidul se va acumula si va stimula dezvoltarea plamanilor. Scopul acestei interventii este de a avea un copil care sa se nasca cu plamani suficient de mari care sa-i asigure oxigenarea adecvata la nastere.
Paracenteza fetala si perfuzie de albumina intrauterina (Tratament ascita fetala)
Paracenteza fetala si perfuzie de albumina intrauterina (Tratament ascita fetala)
Procedura de evacuare a lichidului de ascita consta in introducerea sub control ecografic a unui ac prin abdomenul si uterul mamei, pana la nivelul abdomenului fatului. Se extrage lichidul folosindu-se o seriga sub vid si se introduce albumina in cordonul ombilical. O echipa multidisciplinara de medici anestezisti, obstetricieni si neonatologi este gata pregatita in sala de operatie pentru a interveni imediat, daca ar fi necesara o operatie cezariana de urgenta.
Sunt toraco-amniotic (Tratament hidrotorax fetal)
Sunt toraco-amniotic (Tratament hidrotorax fetal)
Suntul toraco-amniotic este o procedura chirurgicala minim-invaziva efectuata sub anestezie locala. Sub ghidaj ecografic se insera prin peretele abdominal al mamei, respectiv prin peretele uterin, un cateter (un tub special) in toracele fatului; cateterul are un capat la nivelul cavitatii pleurale, iar celalalt capat este plasat in cavitatea amniotica din jurul fatul. Scopul acestui sunt este realizarea drenajul lichidului din pleura, in lichidul amniotic. Ca urmare, se produce decomprimarea inimii si a vaselor mari, precum si a plamanilor, ceea ce va permite dezvoltarea lor normala in utero, ajungand la o marime normala la nastere. Succesul procedurii este evaluat prin ecografii seriate, disparitia revarsatului pleural si constatarea dezvoltarii normale a plamanilor.
Sunt vezico-amniotic (Tratament sindrom de valve de uretra posterioara)
Sunt vezico-amniotic (Tratament sindrom de valve de uretra posterioara)
Este o procedura intra-uterina prin care se monteaza un cateter cu un capat in vezica urinara a copilului, iar celalalt in cavitatea amniotica. Se realizeaza astfel un sunt (o comunicare) intre vezica urinara si lichidul amniotic, depasindu-se obstacolul. Procedura se realizeaza sub ghidaj ecografic. Are ca scop prevenirea degradarii rinichilor si a plamanilor. Tratamentul final al obstructiei este efectuat dupa nasterea copilului. Aceasta metoda s-a dovedit eficace si a fost efectuata in centrele fetale specializate din intreaga lume cu succes. Totusi, este dificila mentinerea si functionarea pe termen lung a acestor tuburi minuscule.
Transfuzia intrauterina (tratament anemie fetala severa)
Transfuzia intrauterina (tratament anemie fetala severa)
Transfuzia intrauterina fetala este singura metoda care contribuie la mentinerea in viata a unui fat care sufera de anemie severa, ajutandu-l sa atinga maturitatea necesara de care are nevoie pentru a se naste si supravietui in afara uterului. Procedura de trasfuzie intrauterina se efectueaza in centre de medicina fetala specializate si presupune transfuzia de sange prin cordonul ombilical la un copil aflat inca in uterul mamei. Se efectueaza sub control ecografic, care permite medicului sa introduca cu precizie in vasele din cordonul ombilical un ac fin, prin intermediul caruia se va transfuza sange special pregatit direct la copil. Este o tehnica dificila si de mare finete, deoarece necesita transfuzia unei cantitati precise de sange printr-un cordon ombilical fragil.
Valvuloplastia cu balon (Tratament stenoza de artera pulmonara severa)
Valvuloplastia cu balon (Tratament stenoza de artera pulmonara severa)
Valvuloplastia cu balon este considerata o procedura tehnic dificila din cauza caracteristicelor anatomice ale ventricului drept si a accesului dificil catre valva pulmonara si trebuie efectuata de un specialist cu experienta in chirurgie fetala. Procedura este minim-invaziva si se poate efectua intre saptamanile 22-30 de sarcina sub anestezie locala. Sub ghidaj ecografic continuu se insereaza un ac prin uterul mamei, apoi la nivelul inimii fatului pana in ventricul catre valva afectata. Se introduce apoi cateterul cu balonul care este avansat prin valva. Cand pozitia este confirmata, balonul se umfla pentru a dilata valva stenotica si apoi este tras inapoi prin valva perforata. Se pot efectua una sau mai multe astfel de manevre. La sfarsit, balonul se dezumfla si este scos impreuna cu cateterul.