Răspunsul poate fi diferit pentru fiecare persoană în parte, în funcție de nevoile și dorințele sale. Medicul stomatolog specialist în ortodonție dentară este cel care îți poate recomanda un plan de tratament personalizat, cu aparat dentar, pentru a rezolva problemele de poziționare ale dinților sau pentru a corecta mușcătura.
Însă, atunci când problemele de aliniere ale dinților nu sunt unele foarte mari, iar tu îți dorești un zâmbet perfect, poți alege și alte tratamente stomatologice. Descoperă care sunt opțiunile pe care le poți alege atunci când îți dorești să obții o dantură perfectă, cu dinți aliniați și frumoși.
Îndreptarea dinților: când este necesară?
În primul rând, este foarte important să știi că vizitele la medicul stomatolog sunt necesare de cel puțin două ori pe an, la fiecare șase luni. În cadrul unor astfel de vizite, medicul stomatolog verifică sănătatea danturii și realizează o igienizare profesională, care are rolul de a curăța în profunzime dantura și de a elimina placa bacteriană și tartrul dentar, care pot duce la apariția afecțiunilor orale.
De asemenea, în cadrul acestor vizite periodice medicul stomatolog generalist îți detaliază care sunt problemele dentare cu care te confrunți și, dacă este cazul, îți recomandă să programezi o vizită la un medic stomatolog specialist.
Așadar, dacă te confrunți cu probleme de aliniere, dacă ai dinți strâmbi, înghesuiți ori dacă nu ai o mușcătură corectă, atunci ți se va recomanda consultul realizat de către un medic stomatolog, specialist în ortodonție și ortopedie dentară.
Dacă problemele de aliniere ale dinților tăi nu influențează funcționalitatea danturii, ci doar estetica zâmbetului, atunci este indicat să îi explici medicului tău stomatolog cum îți dorești să arate zâmbetul tău, pentru a-ți putea recomanda un plan de tratament personalizat.
Rolul aparatului dentar este acela de a îndrepta dinții și de a corecta mușcătura. Acesta este indicat în cazul în care te confrunți cu dinți strâmbi, dinți încălecați, înghesuiți sau care au spații mari între ei. Astfel, dacă observi faptul că dinții tăi sunt înclinați, suprapuși sau poziționați mult mai în exterior sau în interior, cel mai probabil ai nevoie de un aparat dentar.
Un alt aspect care îți indică dacă ai nevoie să programezi o vizită la medicul ortodont este mușcătura. În mod normal, atunci când ai gura închisă, dinții de sus trebuie să îi atingă perfect pe cei de jos. În cazul în care rămâne un spațiu mult prea mare între aceștia, este indicat să ceri sfatul specialistului, care va lua în calcul fie un aparat ortodontic fix clasic, fie o soluție de tipul unei gutiere ortodontice.
De asemenea, este recomandat să mergi la medicul ortodont dacă te confrunți periodic cu dureri sau disconfort în zona articulației temporo-mandibulare, adică în zona din apropierea urechii. Disconfortul poate fi provocat de o mușcătură incorectă, care necesită un tratament cu aparat dentar sau o gutieră pentru îndreptarea dinților.
Medicul ortodont este întotdeauna cea mai potrivită persoană care îți poate recomanda un tratament cu aparat dentar. Dacă nu ești sigur că ai nevoie de o vizită la medicul specialist, îi poți explica medicului tău stomatolog care sunt probleme cu care te confrunți, astfel încât acesta să îți poată recomanda care sunt pașii pe care îi poți urma pentru a obține o dantură sănătoasă și frumoasă.
În funcție de situația fiecărui pacient, există mai multe soluții terapeutice, de la aparatul dentar pentru îndreptarea maxilarului clasic, cu brackeți metalici sau ceramici, la gutiera pentru îndreptarea dinților (de exemplu, gutiera Invisalign).
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le au pacienții cărora li se recomandă un tratament ortodontic este legată de cat costa un aparat dentar si ce tipuri de aparate exista. Medicul ortodont te poate informa în această privință la finalul consultației, în funcție de aspectul clinic al danturii.
Este sau nu posibilă îndreptarea dinților fără aparat dentar?
Așa cum am văzut, îndreptarea dinților fără aparat dentar este posibilă în cazul în care problemele de aliniere ale dinților tăi nu influențează funcționalitatea danturii, ci doar estetica acesteia.
De exemplu, dacă ai diastemă dentară, strungăreață, așa cum este cunoscută de către cele mai multe persoane, este posibil să obții un zâmbet perfect fără a purta un aparat dentar. Cum se poate realiza acest lucru? Simplu, cu fațete dentare. Nu te aștepta, totuși, să poată fi aplicate, în orice condiții, fațete dentare pe dinți strâmbi pentru a-i corecta.
Cu toate acestea, planul de tratament este personalizat pentru fiecare pacient în parte, în funcție de nevoile și de dorințele sale. Așadar, doar medicul stomatolog îți poate recomanda opțiunea de tratament care ți se potrivește.
Care sunt modalitățile recomandate pentru îndreptarea dinților?
Având în vedere faptul că domeniul stomatologiei a evoluat din ce în ce mai mult în ultimii ani, în ziua de astăzi poți beneficia de diverse tratamente stomatologice care să te ajute să îți îndeplinești visul, și anume acela de a obține zâmbetul perfect și îndreptarea dinților fără aparat dentar. Iată care sunt două dintre cele mai cunoscute și mai des aplicate tratamente.
Aparatul dentar
Aparatul dentar nu mai reprezintă o noutate în domeniul stomatologiei.
Acesta este cunoscut pentru rezultatele spectaculoase pe care le poate oferi. În cât timp se îndreaptă dinții cu aparat dentar clasic? Un tratament poate dura un an, un an și jumătate; în unele cazuri, poate fi nevoie de o perioadă ulterioară de stabilizare a danturii.
Tratamentul cu aparat dentar este recomandat de către medicul ortodont, în cazul în care pacienții se confruntă cu o aliniere incorectă a dinților. Deși există cazuri în care pacienții amână sau chiar refuză tratamentul cu aparat dentar din cauza anumitor temeri precum: disconfortul creat de aparatul dentar sau durata tratamentului, este foarte important să știi faptul că aparatele dentare moderne te pot ajuta să obții zâmbetul mult visat, cu un disconfort minim, într-o perioadă mult mai scurtă de timp.
De asemenea, estetica zâmbetului în timpul tratamentului nu mai reprezintă o problemă, deoarece în ziua de astăzi poți apela chiar și la aparatele dentare invizibile. Îndreptarea dinților fără aparatul dentar clasic, metalic, vizibil este posibilă, cu ajutorul tehnologiei moderne.
Fațetele dentare
Dacă te confrunți cu probleme minore de aliniere și îți dorești un zâmbet perfect, poți apela cu încredere la tratamentul cu fațete dentare. Fațetele dentare înseamnă, de fapt, lucrări protetice foarte fine, atașate pe fața exterioară a dinților. Acestea reprezintă o soluție optimă și rapidă pentru obținerea unui zâmbet strălucitor și, în același timp, natural.
Fațetele dentare sunt recomandate de către un medic specialist protetician și se pot realiza atât în cadrul laboratorului de tehnică dentară, cât și în cabinetul stomatologic, cu ajutorul unei aparaturi complet digitale, CEREC CAD/CAM. Îndreptarea dinților fără aparat dentar, cu ajutorul fațetelor dentare, este posibilă numai în cazul unor probleme minore de aliniere.
Dincolo de valoarea estetică, fațetele dentare au și alte avantaje pentru pacient. Află tot ce e important sa stii despre aplicarea fatetelor dentare, ce beneficii aduc acestea și cum se realizează procedura!
Tipuri de aparate dentare moderne
Îndreptarea dinților fără aparat dentar este posibilă, însă doar în unele cazuri. Tocmai de aceea, este foarte bine să știi că există mai multe tipuri de aparate dentare moderne, care te ajută să uiți de grijile cu privire la estetica din timpul tratamentului.
Există mai multe tipuri de aparate dentare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale și cu particularitățile proprii legate de tratament. O discuție deschisă și informată cu medicul specialist ortodont te poate ajuta să înțelegi care sunt alternativele potrivite pentru tine și să o alegi pe cea mai avantajoasă.
Aparatul dentar Invisalign este o opțiune potrivită pentru toate acele persoane care au nevoie de un tratament ortodontic, dar nu își doresc ca aparatul dentar să fie observat de către persoanele din jur. Invisalign este un aparat dentar ce constă într-o serie de gutiere transparente, personalizate pentru fiecare etapă a tratamentului. Gutierele poartă denumirea de alignere profesionale și sunt, de fapt, aparate dentare detașabile, ce se schimbă odată cu modificarea poziției dinților.
De asemenea, aparatul dentar Incognito reprezintă o altă opțiune de tratament pentru persoanele care își doresc discreție. Incognito este un aparat dentar special, deoarece este montat pe partea din spate a dinților, și nu pe cea din față, așa cum se întâmplă în cazul altor tipuri de aparate dentare fixe. Brackeții sunt 100% personalizați și sunt realizați dintr-un aliaj de aur, oferind un confort ridicat și, totodată, scăzând riscul apariției posibilelor reacții alergice.
Stomatologia modernă propune soluții variate pentru corectarea malocluziilor și a problemelor estetice legate de modul de aliniere a dinților.
O consultație în cabinetul unui medic stomatolog specializat în ortodonție reprezintă cea mai bună soluție pentru a primi recomandări personalizate cu privire la zâmbetul tău!