Ruptura de menisc

Meniscul este o parte din cartilajul genunchiului care ajuta la stabilizarea articulatiilor si protejarea oaselor impotriva frecarii. Se afla intre femur si tibie, si are rolul de a absobi socurile, protejand si stabilizand articulatia.

Fiecare genunchi are doua meniscuri: unul lateral si unul medial. Meniscul lateral are forma literei „O”, iar cel medial, pe a literei „C”; ambele sunt atasate de tibie prin coarnele anterioare si posterioare. Meniscul medial are un grad mai mic de flexibilitate, motiv pentru care, in cele mai multe cazuri, rupturile apar la acest nivel.

Ruptura de menisc poate aparea ca urmare a oricarei activitati care determina miscarea sau rotirea fortata a genunchiului. Ruptura de menisc poate aparea la o miscare brusca a genunchiului.

Chiar si genuflexiunile sau ridicarile de greutati pot duce la ruptura de menisc. Printre sporturile care pot duce la rupturi de menisc se afla:

• fotbalul;
• baschetul;
• rugby;
• tenisul.

Desi majoritatea rupturilor de menisc apar atungi cand se practica diverse activitati sportive,ca leziuni acute, de natura traumatica exista si o serie de factori de risc ce pot creste probabilitatea de aparitie a acestei probleme a genunchiului, mai ales la persoane cu varsta mai inaintata cu leziuni degenerative:

• lucratul in genunchi sau in pozitie ghemuit, genuflexiunile;
• urcatul scarilor;
• sexul - barbatii sunt mai afectati decat femeile;
• varsta - persoanele de peste 60 de ani au un risc mai mare de ruptura de menisc;
• unele activitati - de exemplu, ridicarea greutatilor mari;
• osteoartrita;
• obezitatea.

Simptomele rupturii de menisc includ:

• durere in zona genunchiului;
• durere la atingere;
• umflarea genunchiului;
• rigiditate;
• blocarea genunchiului;
• senzatie de instabilitate;
• senzatie de pocnit in picior in momentul miscarii;
• dificultati in flexarea si indreptarea piciorului;
• acumulare de fluid in articulatia genunchiului.

Exista mai multe tipuri de ruptura de menisc. In functie de cauza, aceasta poate fi acuta sau traumatizanta atunci cand apare ca urmare a unei accidentari sau miscari bruste. De asemenea, exista ruptura de menisc degenerativa, care apare ca urmare a uzurii fizice sau a degradarii firesti care apare odata cu trecerea timpului.

Rupturile de menisc determinate de un traumatism se impart, la randul lor, in:

• Rupturi radiale - sunt cele mai comune. Apar in zonele avasculare ale meniscului, unde nu exista un flux continuu de sange si astfel exista o probabilitate redusa de vindecare. Astfel de rupturi necesita interventia chirurgicala, in general prin indepartarea portiunii afectate a meniscului;
• Rupturi incomplete - astfel de rupturi se observa mai ales in timpul unui test RMN. Ruptura poate reprezenta un semn timpuriu al degenerarii meniscului. In general, nu necesita interventia chirurgului;
• Rupturi orizontale - pot fi reparate prin operatie. In loc sa indeparteze portiunea de menisc afectata, doctorul poate suda cele doua parti. Succesul interventiei depinde de locatia rupturii. Daca se afla intr-o zona vascularizata, aproape de marginea meniscului, exista sanse de vindecare. Daca sunt localizate in apropierea zonei centrale, aceste fracturi nu se pot vindeca;
• Rupturi complexe - implica, de regula, rupturi radiale si orizontale. Din cauza complexitatii accidentarii, meniscul nu poate fi reparat per total. Trebuie indepartate anumite portiuni si apoi se incearca o corectare a rupturii;
• Rupturi „maner de galeata” - reprezinta fracturi orizontale mari, care duc la intepenirea genunchiului. Ca urmare a acestor rupturi, genunchiul nu mai poate realiza miscarile normale de flexare si indreptare. Necesita interventie chirurgicala urgenta pentru a redobandi mobilitatea genunchiului.

Lasata netratata, ruptura de menisc poate duce la:

• atrofia muschiului cvadriceps;
• prelungirea durerii genunchiului;
• instabilitatea genunchiului;
• lezarea cartilajului articular;
• instalarea gonartrozei genunchiului (degenerarea partiala sau totala a cartilajului);
• osteoartrita.

Doctorul specialist poate pune diagnosticul de ruptura de menisc pe baza examenului fizic si a unor explorari suplimentare.

In timpul examinarii fizice, vei discuta cu medicul despre simptome si intensitatea lor, iar acesta va examina genunchiul si va incuraja realizarea unor miscari usoare, pentru a observa reactiile si efectele sale asupra meniscului. Este posibil sa fie nevoie de testul McMurray. Acesta necesita indoirea genunchiului si apoi indreptarea si rotirea sa. De multe ori se aude un mic pocnet in timpul acestui test, indicand prezenta rupturii de menisc.

Uneori, doctorul recomanda si realizarea unor investigatii suplmentare pentru a stabili tipul de ruptura de menisc si pentru a decide daca poate fi corectata chirurgical. Mai jos sunt principalele teste recomandate pentru diagnosticarea rupturii de menisc:

• Radiografia genunchiului - testul nu va dezvalui prezenta rupturii de menisc, insa poate oferi indicii cu privire la cauza sa; de exemplu, poate detecta osteoartrita;
• Testul RMN - ajuta la obtinerea mai multor imagini cu genunchiul. Acestea vor clarifica daca exista probleme ale ligamentelor sau cartilajului genunchiului si pot exclude alte probleme osteoarticulare. Potrivit unui studiu publicat in 2008 in Journal of Trauma Management & Outcomes, testul RMN are o eficienta de 77% in diagnosticarea rupturii laterale de menisc;
• Ecografia - foloseste ultrasunete pentru a realiza fotografii ale interiorului genunchiului. Acest test va determina daca exista cartilaje slabite care afecteaza genunchiul;
• Artroscopia - daca doctorul nu poate determina cauza durerii de genunchi pe baza testelor de mai sus, poate sa realizeze o artroscopie. Este nevoie de o incizie minuscula aproape de genunchi. Artroscopul, un aparat subtire si flexibil, prevazut cu o camera video si un bec, este introdus prin aceasta incizie. Testul va oferi detalii pentru a stabili daca este vorba de o ruptura de menisc si sub ce forma se prezinta. Acelasi dispozitiv este folosit pentru a corecta rupturile superficiale de menisc.

Exista mai multe forme de tratament pentru ruptura de menisc. Acestea depind de varsta pacientului, de cauza si de simptome. Mai jos sunt principalele forme de tratament.

Tratament nechirurgical

Tratamentul nechirurgical poate consta in recomandarile doctorului pe care sa le urmezi acasa, precum si exercitii de kinetoterapie, tratament medicamentos sau ortopedic.

In cazurile simple de ruptura de menisc, atunci cand aceasta se vindeca de la sine in timp, doctorul va recomanda:

• Odihna - evitarea activitatilor fizice care agraveaza durerea de genunchi, precum si pe cele care implica rasucirea sau rotirea sa;
• Gheata - ajuta la reducerea durerii si a umflaturii genunchiului. Poti apela la un prosop in care ai infasurat cuburi de gheata sau o punga cu legume congelate. Se aplica la 4-6 ore in prima zi, apoi cat de des este posibil;
• Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru calmarea durerii - daca urmezi un alt tratament medicamentos, vorbeste cu doctorul pentru a fi sigur ca medicamentele nu interactioneaza;
• Elevatie - ridicarea picioarelor pe o perna sau un scaun, mai sus de nivelul inimii, ajuta la reducerea umflaturii.

Exercitii de kinetoterapie

Practicarea exercitiilor de kinetoterapie ajuta la imbunatatirea mobilitatii genunchiului. Aceasta forma de terapie fizica este eficienta in:

Tratament fizic ortopedic

Purtarea unui bandaj elastic poate ajuta la reducerea umflaturii si ofera sustinere genunchiului. Cu toate acestea, poate fi purtat doar pe termen scurt, deoarece poate duce la slabirea muschilor.

O alta forma de tratament nonchirurgical este reprezentata de purtarea de genunchiere sau orteza pentru genunchi. Aceasta ofera stabilitate si suport in miscarile strict necesare de zi cu zi.

Tratament chirurgical

In cazul unei rupturi de menisc puternice sau daca simptomele nu dispar dupa tratamentul nechirurgical, va fi nevoie de interventia chirurgicala. Majoritatea interventiilor se realizeaza artroscopic. Cu alte cuvinte, chirurgul va realiza o incizie de aproximativ un centimetru prin care va introduce un tub prevazut cu o camera video. Este nevoie de o a doua incizie pentru a introduce instrumentele care vor corecta ruptura de menisc. In functie de gravitatea rupturii, interventia chirurgicala poate consta in:

Tratamente moderne

Tratamentele moderne ajuta la reducerea simptomelor fara a implica eliminarea partiala sau totala a meniscului sau apelarea la un implant artificial. Mai jos sunt principalele forme moderne de tratare a rupturii de menisc:

• Sutura de menisc - poate fi realizata mai ales in stadiile incipiente ale rupturii de menisc. Zona in care a avut loc ruptura este si ea importanta. Rupturile la periferia meniscului, in zona vascularizata, au sanse mai mari de vindecare decat zona nevascularizata. Potrivit studiilor, suturile de menisc au cel putin 80% sanse de succes daca sunt realizate in stadiile incipiente ale rupturii. Este recomandata mai ales in cazul copiilor si al adolescentilor. Perioada de recuperare este de circa trei luni;
• Meniscectomie - consta in indepartarea portiunii rupte a meniscului (meniscectomie partiala) sau in indepartarea intregului menisc (meniscectomie totala). Daca este afectat si unul dintre ligamentele incrucisate, trebuie corectate si acestea, pentru a reduce riscul de aparitie a artrozei. Perioada de recuperare in cazul meniscectomiei partiale este de doar patru saptamani;
• Implant de menisc artificial sau transplant de menisc - in situatia in care a fost indepartata o portiune de menisc, pot aparea leziuni ale cartilajului. Pentru a corecta acest lucru, poate fi nevoie de un implant de menisc artificial. Daca a avut loc o indepartare totala a meniscului, exista un risc major de uzura in timp, motiv pentru care este nevoie de un transplant de menisc. In general, implantul cu menisc artificial este indicat cand persoana in cauza are marginea meniscala intacta; acest lucru faciliteaza atasarea meniscului artificial. Pentru o astfel de interventie, pacientul trebuie sa aiba mai putin de 55 de ani, sa nu aiba alte probleme ale genunchilor sau articulatiilor, iar ligamentele genunchiului trebuie sa fie stabile.
• Stimularea electrica neuromusculara a muschilor - ajuta la intarirea meniscului si a tesuturilor din jur;
• Injectiile cu corticosteroizi - sunt folosite pentru a reduce din durere sau inflamatia care apare in tesutul moale al genunchiului;
• Terapia mersului - ajuta la obtinerea unei pozitii corecte;
• Injectarea cu celule regeneratoare - ajuta la vindecarea tesutului ranit si permite evitarea perioadei extinse de odihna necesara pentru recuperarea de dupa o interventie chirurgicala. Aceste celule pot fi extrase din maduva osoasa, iar concentratia mare de factori de crestere poate ajuta in formarea cartilajului;
• Injectarea de factori de crestere a cartilajului - acesti factori de crestere sunt, de fapt, trombocite care contin factorul de crestere PDGF. Doctorul poate lua o cantitate mica de sange de la pacient. Fiola este apoi pusa intr-o centrifuga pentru a izola factorul de crestere. Apoi, acesta este injectat in articulatii sau in insertiile tendonului, pentru a ajuta la refacerea cartilajului sau la intarirea tesutului conjunctiv slabit.

Procesul de recuperare depinde de stadiul rupturii, de tipul de interventie, precum si de starea generala de sanatate. Dupa operatia de corectare, doctorul ortoped poate recomanda realizarea unor exercitii de kinetoterapie pentru a grabi recuperarea. Acestea trebuie realizate regulat, pentru a reda mobilitatea genunchiului.

Cum multe cazuri de ruptura de menisc apar pe fondul practicarii unui sport intens, revenirea la activitatile fizice depinde de tipul interventiei chirurgicale suferite si de recomandarile doctorului. Unele persoane sunt testate pentru a vedea daca pot reveni in deplina siguranta la activitatile fizice intense.

Rupturile de menisc sunt dificil de prevenit, deoarece apar ca urmare a unei accidentari. Cu toate acestea, medicii recomanda:

• Purtarea unor perechi de incaltaminte adecvate pentru sportul si suprafata pe care se desfasoara activitatea;
• Realizarea unor exercitii de incalzire a picioarelor inainte de inceperea activitatii propriu-zise;
• Realizarea unor exercitii pentru flexibilitatea muschilor intre antrenamente;
• Optarea pentru pauze intre antrenamentele intense. Obosirea muschilor creste riscul de accidentare;
• Evitarea cresterii bruste a intensitatii unei activitati fizice;
• Purtarea unui bandaj elastic pentru a proteja genunchii;
• Invatarea unor tehnici pentru miscarile care au loc - in cazul sporturilor care implica miscari rapide, este important sa inveti sa faci schimbarile de directie, intoarcerile sau aterizarile in mod corect si in deplina siguranta.