Complexă și misterioasă? Da, dar fascinantă și perfect logică pentru cei care caută să înțeleagă. Scopul laboratorului de embriologie? Să transforme visele în realitate.
Dacă verifici cărțile de specialitate, embriologia este definită ca fiind o ramură a biologiei care se ocupă cu studiul embrionilor de la dezvoltarea lor și până în momentul nașterii. Totuși, atunci când vine vorba de practică lucrurile stau puțin diferit și putem afirma că embriologia este un domeniu mult mai vast, mai complex, greu de definit într-o singură frază.
S-au scris și s-ar mai putea scrie zeci de cărți despre embriologie și despre tot ceea ce înseamnă acest domeniu. În spatele unei proceduri de fertilizare in vitro există foarte multă muncă, disciplină, implicare, comunicare și relaționare între membrii echipei. Să faci embriologie implică timp, cunoștințe solide, o atenție deosebită și capacitatea de a fi obiectiv.
Având în vedere pregătirea și implicarea personalului care lucrează în laboratorul de embriologie, precum și evoluția remarcabilă a embriologiei din ultimul deceniu, putem fi tentați să credem că tehnicile de reproducere umană asistată pot rezolva, într-un mod magic, problema infertilității la orice vârstă. Totuși, trebuie să știm că pe lângă toate progresele făcute în ultimii ani, rata de reușită a unei proceduri de fertilizare in vitro este strâns asociată cu vârsta maternă. Astfel, rata de succes a unei proceduri FIV este de aproximativ 50% la pacientele cu vârsta sub 35 de ani și scade odată cu înaintarea în vârstei a mamei.
Știința nu poate opri deocamdată trecerea timpului
Din punctul de vedere al unui embriolog, este un lucru extraordinar să lucrezi cu persoane extrem de pasionate și implicate, să fii mereu provocat să îți depășești limitele, să cauți răspunsurile în profunzimea proceselor biologice și mai ales să faci parte dintre cei care aduc, prin munca lor, un beneficiu omenirii.
Ca embriolog, dai tot ce ai mai bun pentru ca fiecare pacientă să își încheie succes procedura. Totuși, nu există o rețetă magică care să oprească trecerea timpului.
Cel mai bun lucru pe care îl putem face, ca prim pas, pentru persoanele care nu pot concepe pe cale naturală este să le sfătuim să se adreseze specialiștilor în reproducere umană asistată, cât mai repede posibil. Orice întârziere poate duce la scăderi ale numărului de ovocite aspirate, ale ratelor de fertilizare, precum și ale numărului și calității blastociștilor obținuți, ceea ce duce în final la diminuarea ratelor de succes ale procedurilor efectuate. Atât la nivel național, cât și la nivel global, odată cu depășirea pragului de 40 de ani, s-au identificat diferențe semnificative în ceea ce privește șansele de a obține o sarcină, chiar și cu ajutorul tehnicilor actuale de reproducere umană asistată.
În concluzie, este embriologia o știință magică? Ea poate fi privită drept magie prin ochii pacienților care au reușit, cu ajutorul ei, să își țină în brațe copilul mult dorit. Însă, în spatele ușilor închise ale laboratorului de embriologie, magia este realizată de acei oameni pragmatici și raționali, care caută să cerceteze și să înțeleagă, oameni pasionați, dedicați și care prin foarte multă muncă, studiu, minuțiozitate și dăruire reușesc uneori să facă posibilul din imposibil.
Autor: Alexandra Theodorescu, Biolog