Descriere
Calculii se pot dezvolta din mai multe motive, dar cea mai frecventă cauză este apariția unei concentrații ridicate a unei substanțe chimice în urină, bilă sau salivă, care precipită și formează cristale. Acest lucru se poate întâmpla atunci când o persoană produce și excretă o cantitate excesivă din acea substanță chimică. În funcție de perioada de timp în care se formează, de tipul de substanță care cristalizează, precum și de locul unde se formează, calculii au caracteristici fizice și chimice diferite.
Calculii renali pot avea formă rotundă, ascuțită, orizontală, neregulată, cu ramuri. Pot varia ca mărime de la un grăunte de nisip până la o minge de golf mai mare. Compozitia calculilor depinde de substanțele chimice prezente în exces. Poate fi un singur compus chimic sau pot conține diferite substanțe chimice în diferite straturi. Litiaza renală este una dintre cele mai frecvente tulburări ale tractului urinar.
Dintre factorii care pot determina apariția calculilor urinari, enumerăm: infecție a tractului urinar, anomalii ale structurilor rinichilor și/sau ale tractului urinar, care pot determina împiedicarea curgerii urinei și depunerea cristalelor, conducând la formarea calculilor, tulburări renale, cum ar fi rinichi polichistic. Tipurile comune de calculi renali includ: oxalat de calciu, fosfat de calciu, acid uric, struvite (fosfat de amoniu și magneziu) asociate cu o infecție bacteriană
Calculii mai puțin frecvenți includ: calculi de cistină, asociați cu un exces moștenit de excreție a cistinei, calculi din medicamente, cum ar fi indinavir, triamteren, guaifenesin, atazanavir și medicamente cu sulf.
Împiedicarea dezvoltării din nou a calculilor depinde de identificarea și abordarea cauzei formării lor.
Oxalatul de calciu sau fosfatul de calciu indică o excreție în exces de calciu și/sau oxalat (sau, uneori, prea puțin citrat, care în mod obișnuit se leagă de calciu, dar nu formează calculi) în urină.
Acest lucru se poate datora:
- Unei tendințe moștenite de a absorbi mai mult decât cantitatea normal de calciu din dietă, determinând un calciu urinar ridicat (hipercalciuria)
- Consumul de alimente sau băuturi bogate în calciu sau oxalat
- O varietate de afecțiuni metabolice care pot conduce la un anumit grad de acidoză metabolică, rezultând o cantitate crescută de calciu excretat în urină
Calculii cu acid uric – gută, tulburări metabolice ale acidului uric
Calculi struvite – infecție bacteriană, care duce la producerea de exces de amoniac
Calculi de cistină – tulburări ereditare rare
Calculi din medicamente – după ingestia îndelungată a anumitor medicamente
O varietate de alte tipuri de calculi poate fi formată, atunci când există un exces de substanță chimică și/sau când urina este foarte concentrată, așa cum se poate întâmpla în cursul deshidratării.
Persoanele care au avut calculi prezintă un risc crescut de a dezvolta calculi suplimentari.
Calculii biliari se pot forma în orice segment al tractului biliar, dar mai frecvent în vezica biliară. Sunt semnificativ mai frecvenți la femei decât la bărbați și la vârstă înaintată. Se descriu 2 categorii mari de calculi biliari: calculi de colesterol (85%) și calculi pigmentari (15%).
Factorii principali care contribuie la formarea calculilor de colesterol sunt:
- Proporția inadecvată între colesterol, lecitină și săruri biliare, în favoarea colesterolului
- Gradul de concentrare a bilei și staza veziculară
- Hipomotilitatea veziculei biliare cu stază consecutiva (întâlnită în sarcină, după administrarea de anticoncepționale orale, la pacienții de la terapie intensiva, ce primesc alimentație parenterală)
Factorii care cresc riscul de dezvoltare a calculilor de colesterol:
- Obezitatea
- Sexul feminin
- Dietele hipercalorice
- Fibroza chistică asociată cu insuficiență pancreatică
- Terapia cu cloribrat
Calculii pigmentari sunt:
- Bruni - care apar după infecții bacteriene, se asociază cu diverticuli duodenali periampulari și tind să se formeze în ductele biliare
- De culoare neagră - la pacienții cu anemii hemolitice cronice, ciroză alcoolică, vârsta înaintată și tind să se formeze în vezica biliară.
Majoritatea persoanelor cu litiază sunt asimptomatice. Litiaza devine o boală propriu-zisă în prezența durerilor și complicațiilor.
Semne și simptome asociate cu piatră la rinichi:
- Durere severă în zona lombară, care iradiază dinspre posterior spre anterior, în zona abdominală
- Durere abdominală
- Greață, vărsături
- Urină tulbure +/-hematurie
- Disurie
- Febră, frisoane (dacă este prezentă infecția)
Calculii salivari (sau calculi ai ductelor salivare), litiaza salivară sau sialolitiaza reprezintă structuri calcificate care se formează în interiorul glandei salivare sau a unui duct salivar, blocând fluxul de salivă spre cavitatea bucală. De cele mai multe ori, calculii salivari afectează glandele submandibulare, în situații excepționale fiind diagnosticate la nivelul glandelor parotide sau sublinguale.
Printre cauzele calculilor salivari enumerăm următoarele: deshidratare, obiceiuri alimentare nesănătoase, anumite tratamente medicamentoase (antihistamine, antihipertensive sau medicamente pentru incontinența urinară), traume la nivelul glandelor salivare, toate acestea ducând la scăderea fluxului de salivă sau îngroșarea acesteia, determinând depunerea și cristalizarea substanțelor care intră în alcătuirea salivei, cu precădere calciu.
Printre simptomele calculilor salivari sunt durerile și inflamațiile, ca urmare a blocării trecerii salivei la nivelul ductelor salivare.
Calculii salivari sunt, de obicei, unici, dar se pot găsi și calculi multipli. Ca mărime variază de la dimensiunile unui grăunte de nisip până la cea a unei nuci verzi. Forma calculilor din canale este alungită, iar cea a calculilor intraglandulari este rotunjită. Suprafața calculilor este rareori netedă, de obicei este rugoasă, neregulată. Adesea sunt brăzdați de șanțuri longitudinale prin care se scurge saliva. Calculii au culoare albă-cenușie, când sunt amestecați cu sânge devin bruni, alteori sunt gălbui sau roșietici. În compoziția chimică a calculilor intră substanțe minerale în proporție de 90% (fosfați de calciu, în cea mai mare proporție, apoi carbonați de calciu, rodanat de potasiu, Cl, Mg, Fe, etc) și substanțe organice în proporție de 10% (mucină, epitelii descuamate, micelii actinomicotice etc).
Testul efectuează o analiză a calculilor renali, biliari sau salivari pentru a determina compoziția lor chimică. De asemenea, se notează caracteristicile fizice, precum: dimensiunea, forma, greutatea, culoarea, textura.
Indicatii
- Stabilirea compoziției chimice în vederea stabilirii unui tratament adecvat
Interpretari
Prezența unui conținut crescut de o anumită substanță în calculi oferă informații asupra procesului de formare a acestora și permite instituirea unui tratament corespunzător.