Dictionar de analize

Amoniac

95.00 Lei Contacteaza-ne

Descriere

Amoniacul este un produs de degradare al proteinelor. O parte din cantitatea formata in organism este metabolizata la nivelul ficatului, unde se transforma in urea. Ulterior, ureea est eliminata pe cale renala, prin urina. Ureea prezinta o toxicitate mai redusa comparativ cu amoniacul. Insa, si amoniacul este eliminat prin urina, intr-o cantitate mica.

Mentinerea unui nivel optim al amoniacului in sange este extrem de importanta, deoarece acest compus este toxic si poate afecta functionarea proceselor sistemului nervos. Un nivel crescut al amoniacului determina encefalopatia hepatica.

Indicatii

Dozarea amoniacului din sange este o analiza utilizata in diagnosticarea encefalopatiei hepatice. Aceasta afectiune consta in perturbari ale metabolismului amoniacului de la nivelul ficatului, ceea ce determina acumularea acestui compus in sange. Cand se afla in cantitati crescute, amoniacul ajunge la nivelul creierului, ceea ce poate conduce la aparitia unor semne si simptome specifice, precum:

  • dezorientare temporo-spatiala;
  • confuzie;
  • tulburari de somn (insomnie);
  • oboseala accentuata;
  • coma;
  • deces.

O alta situatie in care valoarea amoniacului sanguin participa la stabilirea diagnosticul il reprezinta suspiciunea prezentei sindromului Reye la copii. Acesta se manifesta prin:
iritabilitate;

  • convulsii;
  • varsaturi;
  • infectii.

Pregatirea pentru analiza

Obtinerea unui rezultat concludent este puternic influentata de respectarea indicatiilor medicului referitoare la pregatirea inainte de efectuarea acestei analize. Astfel, in cazul persoanelor care urmeaza diferite tratamente, medicul poate recomanda intreruperea anumitor medicamente, precum:

  • diuretice;
  • acid valproic;
  • narcotice;
  • barbiturice;
  • acetazolamida.

De asemenea, este important a nu consuma alcool inainte de recoltarea probei. Iar, pentru a beneficia de un confort sporit, alege haine lejere, care sa permita expunerea zonei plicii cotului, de unde este prelevata proba de sange.

Mod de recoltare

Efectuarea acestei investigatii necesita o mostra de sange venos. Acesta se obtine prin punctie venoasa. Produsul este minim invaziv, iar disconfortul resimtit este semnificativ redus. Initial, este realizata asepsia zonei cu solutie alcoolica. Ulterior, garoul este amplasat in jurul bratului, cu scopul de a evidentia vasele sanguine.

Realizarea punctiei venoase consta in introducerea unui ac fin la nivelul venei. Aceasta etapa poate genera un usor disconfort care dispare in cateva secunde. Proba este stocata intr-un tub, denumit vacutainer.

La finalul probei, este aplicat un plasture la nivel zonei tegumentare unde s-a realizat punctia. In acest mod, riscul de contaminare cu microorganisme este redus considerabil.

Interpretare

Rezultatele sunt eliberate in aproximativ 2-3 zile. Consulta medicul imediat dupa de ai intrat in posesia valorilor obtinute. Astfel, beneficiezi de o interpretare corecta a valorilor obtinute.

O valoare considerata normala a amoniacului in sange este 15-45 µ/dL (micrograme pe decilitru) sau 11-32 µmol/L (micromoli pe litru).

Valori scazute

O concentratie mai mica a amoniacului in sange poate fi prezenta in:

  • administrarea tratamentelor cu antibiotice;
  • hipertensiunea arteriala.

Valori crescute

Obtinerea unei valori mari a amoniacului poate fi determina de consumul produselor bogate in proteine. In alte situatii, cresterea amoniacului din sange poate aparea in:

  • afectiuni gastro-intestinale;
  • functionalitate deficitara a procesului de formare a ureei;
  • boli renale;
  • afectiuni hepatice;
  • sindromul Reye;
  • nutritie parenterala;
  • infectie urinara.

Analiza care permite dozarea amoniacului este larg utilizata pentru stabilirea diferitelor diagnostice. Astfel, la adult este utila pentru identificarea encefalopatiei hepatice, in timp ce la copil poate determina sindromul Reye. Dacă prezinti simptome specifice unui nivel crescut de amoniac, mergi la medic si afla care este cauza acestora.

Sursa:

  • www.mountsinai.org, https://www.mountsinai.org/health-library/tests/ammonia-blood-test, accesat la data 05.03.2024;
  • medlineplus.gov, https://medlineplus.gov/lab-tests/ammonia-levels/, accesat la data 05.03.2024;
  • www.testing.com, https://www.testing.com/tests/ammonia/, accesat la data 05.03.2024;
  • www.webmd.com, https://www.webmd.com/a-to-z-guides/ammonia-test, accesat la data 05.03.2024.

Preturile afişate pe site sunt cele standard. În funcţie de gradul profesional şi experienţa fiecărui medic, de situaţia medicală concretă a pacientului şi de politica comercială companiei, acestea pot varia şi pot suferi modificări. Vă rugăm să verificaţi corectitudinea acestora în call center: 021.9268