Electrofiziologia cardiaca interventionala

Electrofiziologia cardiaca interventionala este o ramura a cardiologiei care se ocupa cu tratamentul minim invaziv al aritmiilor cardiace datorate unor anomalii in generarea sau conducerea impulsului electric la nivelul inimii, oferind de cele mai multe ori singura metoda curativa.

Tratam urmatoarele afectiuni:

  • Tahicardie - inima bate prea repede si se manifesta printr-un ritm rapid si regulat al inimii, cand apare la nivelul atriilor, sau prin impulsuri electrice anormale si ritm rapid, care poate compromite eficienta cardiaca, cand se manifesta la nivelul ventriculelor. 
  • Bradicardie - inima bate prea incet, adesea sub 60 batai pe minut. Poate fi bradicardie sinusala sau bloc atrioventricular, care duce la un ritm cardiac lent si neregulat.
  • Aritmii cu ritm neregulat - inima bate in ritm neregulat, provocand fibrilatie atriala, cand impulsurile electrice sunt haotice la nivelul atriilor, ceea ce duce la un ritm cardiac neregulat si adesea rapid, si este una dintre cele mai frecvente forme de aritmie, si flutter atrial, cand cand atriile se contracta rapid, regulat, dar coordonat.

Simptomele frecvente sunt: 

  • palpitatii - descrise ca senzatia de batai rapide, neregulate sau puternice ale inimii;
  • dureri in piept - provocate de ritmul cardiac anormal, in special asociata cu ischemie miocardica;
  • ameteli - cauzate de scaderea fluxului sanguin catre creier; 
  • lesin/sincopa - simptom al unei tulburari de ritm grava care reduce semnificativ fluxul de sange catre creier.
  • respiratie ingreunata - apare in contextul aritmiilor severe care afecteaza functia cardiaca si pulmonara.
     

 Investigatii in scop de diagnostic: 

  • Electrocardiograma (ECG) - inregistreaza activitatea electrica a inimii pentru a identifica anomaliile de ritm si cauza lor.
  • Monitorizare Holter - inregistrarea ritmului cardiac pe o perioada de 24-48 de ore pentru a detecta aritmii care nu sunt evidente in timpul unui ECG standard; 
  • Test de efort - care evalueaza raspunsul inimii la exercitii fizice pentru a detecta aritmii care apar in timpul activitatii fizice.
  • Studii de electrofiziologie - masoara activitatea electrica a inimii, pentru a identifica locatiile specifice ale tulburarilor de ritm; acest test, numit si studiu EP, poate confirma diagnosticul de tahicardie sau poate identifica locul din inima unde transmiterea impulsurilor electrice este afectata, este utilizat pentru diagnosticarea aritmiilor izolate, atipice.
  • Ecocardiografie - unde sonore pentru a obtine imagini ale inimii in timpul batailor si arata structura inimii si a valvelor cardiace, poate masura forta inimii si arata cum circula sangele prin inima.
     

Proceduri

  • implantul de dispozitive de monitorizare de lunga durata a activitatii cardiace pentru diagnosticul aritmiilor paroxistice;
  • implantul de stimulatoare cardiace mono- sau bi-camerale pentru tratamentul bradiaritmiilor (bloc atrio-ventricular, boala de nod sinusal);
  • resincronizarea cardiaca prin implantul de stimulator cardiac tri-cameral - este destinata pacientilor cu insuficienta cardiaca si bloc major de ramura stanga;
  • implantul de defibrilatoare cardiace automate - acestea sunt recomandate pacientilor cu risc de moarte subita prin aritmii ventriculare.

Toate aceste proceduri sunt minim invazive, se efectueaza sub anestezie locala, recuperarea este rapida, complicatii rare, si care sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Pacientul sta spitalizat, in general, 24 de ore.  

Medic coordonator: Dr. Cristina Vaduva, medic primar cardiologie, competenta in electrofiziologie cardiaca interventionala si stimulatoare/dispozitive cardiace implantabile, competenta in ecocardiografie generala