Sa astepti 5 ani cu dureri mari operatia minim-invaziva pentru osteom osteoid

e putere

Inevitabil, la un moment dat, durerea apare in viata noastra. Este perceputa diferit de fiecare dintre noi si inlaturata prin metode la fel de variate si diferite. Cand durerea este provocata, insa, de o tumora osoasa benigna (osteom osteoid), singurul remediu il reprezinta interventia chirurgicala. Multi pacienti prefera sa amane cat mai mult operatia clasica, pentru ca este dureroasa si presupune o perioada lunga de recuperare, uneori chiar mai bine de jumatate de an. Asa a facut si Andrei cand a descoperit tumora si a asteptat 5 ani pentru ca operatia minim-invaziva pentru eliminarea osteomului osteoid sa fie realizata si in Romania. Si tocmai cand durerile devenisera insuportabile, Andrei a aflat ca dr. Adrian Bleneac de la Spitalul Puls Regina Maria din Targu Mures face cu succes operatia de care avea nevoie.

1
Durerile nocturne si diagnosticul de osteom osteoid

O fire sportiva si activa. Andrei era obisnuit intr-o oarecare masura cu durerile de picioare. Cand insa, durerile au devenit tot mai dese si mai puternice si-I stricau somnul nopti la rand, Andrei si-a dat seama ca nu avea de-a face cu o durere obisnuita. A mers la ortoped si a descoperit ca are o tumora osoasa benignala nivelul tibiei de la piciorul stang, numita osteom osteoid. Desi tumora nu este una periculoasa, ea provoaca dureri intense. Cu cat creste mai mare, cu atat durerile devin mai puternice, afectand calitatea vietii. Exact asa s-a intamplat si in cazul lui Andrei, care a optat initial pentru tratamentul medicamentos, menit sa amelioreze durerea.

2
Asteptarea ca operatia minim-invaziva sa fie disponibila si in Romania

In momentul in care a primit diagnosticul de osteom osteoid, Andrei a aflat si optiunile terapeutice: medicatia impotriva durerii sau operatia clasica de indepartare a tumorii, impreuna cu o bucata din osul afectat. Intrucat interventia clasica este una dureroasa si presupune o perioada de recuperare de minimum 6 luni de zile, Andrei a preferat sa astepte pana cand operatia minim-invaziva ar fi fost disponibila si in tara noastra. Si a asteptat 5 ani de zile, timp in care durerile au devenit aproape insuportabile. “Aproape un an am stat cu dureri aproape in fiecare noapte, dar cel mai deranjant a fost cand au inceput sa apara si in timpul zilei. Pentru ca, la un moment dat, a inceput sa ma doara si la mers. Durerea aparea spontan si in timpul zilei, nu numai noaptea", isi aminteste Andrei.

3
Discutiile online cu medicul ortoped Adrian Blesneac

Deja se hotarase sa plece sa se opereze minim-invaziv in strainatate, cand a descoperit ca operatia pe care o astepta este realizata din noiembrie 2020 la Spitalul Puls Regina Maria din Targu Mures de medicul ortoped Adrian Blesneac si echipa sa. A luat imediat legatura cu medicul chirurg. Initial, au discutat online, la telefon sau prin intermediul e-mailului. Andrei era hotarat sa faca operatia, asa ca dupa ce i-a prezentat medicului toate investigatiile realizate, au stabilit rapid si data operatiei de ablatie cu radiofrecventa. Ziua in care Andrei s-a internat a fost si ziua in care s-a intalnit fata in fata cu dr. Adrian Blesneac. “A fost foarte prietenos, exact asa cum il simtisem prin telefon. A fost o interactiune profi din partea lui, dar si prietenoasa in acelasi timp. A fost fix cat trebuie si de formal, si de informal", ne-a spus Andrei.

4
Ablatia cu radiofrecventa pentru tumora osoasa benigna

Interventia de ablatie cu radiofrecventa pentru osteom osteoid nu este una foarte complicata, in special daca tumora este localizata intr-o zona usor accesibila chirurgical. Si asa a fost si in cazul lui Andrei. “Procedura a fost mult mai simpla la el, pentru ca a fost mult mai usor abordul”, a declarat dr. Adrian Blesneac, adaugand ca ablatia in sine dureaza 7 minute si ca pregatirea pacientului, pozitionarea si tintirea centrului tumorii necesita mai mult. Astfel, “din momentul in care pacientul intra in sala si pana cand iese, poate sa dureze si o ora si jumatate”. Concret, ablatia cu radiofrecventa se realizeaza cu ajutorul unui aparat special, printr-un sistem automat care in 7 minute arde centrul tumorii, pe o raza de 7 milimetri. Nu se taie osul, nu este necesara grefa de os si nu exista niciun risc de diseminare a tumorii.

5
Recuperarea extrem de rapida, lipsita de durere

Avand in vedere ca in timpul ablatiei cu radiofrecventa nu este sectionat niciun muschi si nu se taie tesutul, recuperarea este extrem de rapida. Astfel, Andrei a putut sa se ridice din pat si sa faca primii pasi l acateva ore de la interventie. In cazul operatiei clasice, medicul i-ar fi recomandat sa nu calce in picior de la 6 saptamani pana la 3 luni, in functie de dimensiunea osului indepartat odata cu tumora. Andrei s-a simtit extrem de urat cand a remarcat ca piciorul si zona in care fusese localizata tumora nu-l mai dureau nici macar la atingere. A doua zi dupa operatie, Andrei a plecat acasa. Singurele recomandari din partea medicului chirurg au fost ca timp de 2 saptamani sa nu faca efort fizic intens si sa nu stea prea mult timp in picioare. In rest, avea voie sa faca orice.

6
Bucuria unei vieti eliberate de dureri

Andrei se bucura din nou de viata, de sport si de drumetiile pe munte. Nu mai simte durere, nu se mai trezeste noaptea si nici nu mai ia calmante. Isi aminteste de tumora doar atunci cand vede umflatura de pe tibie – desi tumora a fost indepartata, umflatura produsa, care este formata din tesut osos si alte tipuri de tesut, nu va disparea complet, ci va deveni in timp din ce in ce mai mica. Nu-l deranjeaza. Este in schimb fericit ca a scapat de durerea ascutita care nu-I dadea pace si este recunoscator ca a putut face operatia minim-invaziva in tara. “Pentru mine, asta a fost principalul motiv pentru care am amanat atat operatia, faptul ca nu se putea face la noi”, explica Andrei.

MEDICINĂ EXTRAORDINARĂ

în România

Suntem aici pentru a dezvolta infrastructura modernă și complexă ce arată respect și grijă pentru pacient. Ne clădim viitorul prin educație pentru generațiile de asistenți medicali care să aleagă să rămână în România și investim în formarea celor mai valoroși medici cărora le punem la dispoziție tehnologia viitorului.

Am investit aproape 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România și am tratat până acum peste 5 milioane de pacienți, în cele mai moderne și sigure condiții. Medicina extraordinară este posibilă și în România.

Curajul pacienților noștri și medicina extraordinară au puterea de a face față oricărui diagnostic.