Studiile au demonstrat superioritatea chirurgiei robotice pentru tratamentul cancerului de prostata comparativ cu oricare alta metoda chirurgicala. Chirurgia robotica permite rezectia oncologica, dar functionala, cu prezervarea integritatii nervilor si in consecinta, fara complicatii de tipul impotentei si incontinentei urinare.
Prostata este o glanda de marimea unei nuci care se afla chiar sub vezica urinara, in fata rectului si inconjoara uretra - tubul care transporta spre exteriorul corpului urina si sperma. Prostata produce un lichid care face parte din materialul seminal sau spermatic, cu rol in activitatea de reproducere.
Comparativ cu alte cancere, tumora maligna de prostata are o evolutie lenta, in ani de zile si frecvent nu are simptome. De aceea, este foarte important screeningul care este recomandat sa se faca incepand cu varsta de 50 de ani. Este cel mai frecvent cancer in randul barbatilor si este a doua cauza de deces prin cancer la barbati, dupa cancerul de plamani.
De obicei, afectiunea se dezvolta foarte lent si afecteaza in special barbatii mai in varsta. Aproximativ 1 din 7 barbatii cu varsta peste 65 de ani va face boala. Cancerul de prostata este rareori depistat inainte de 45 de ani, desi la aceasta varsta este mult mai agresiv.
Cancerul de prostata poate fi adesea descoperit inainte de aparitia simptomelor prin efectuarea unor teste de screening, cum ar fi analiza cantitatii de antigen specific prostatic (PSA) din sange.
O alta metoda de screening este examinarea clinica a prostatei prin tuseu rectal. Urologii recomanda informarea fiecarui barbat, incepand cu varsta de 50 de ani, asupra riscului de cancer de prostata, pentru a-l ajuta sa ia decizia de a face testele de screening necesare.
Discuta cu medicul urolog despre riscurile si beneficiile testelor de screening!
Cauzele aparitiei cancerului de prostata
Varsta
Istoricul familial de cancer de prostata
Stilul de viata nesanatos
Screening cancer de prostata
PSA
Consult urologic cu tuseu rectal
Ecografia transrectala sau abdominala
Metode de diagnostic al cancerului de prostata
Daca rezultatele sunt anormale, medicul iti va recomanda o serie de teste suplimentare pentru confirmarea diagnosticului si evaluarea severitatii bolii, cum ar punctia-biopsie, ecografia avansata, si RMN pelvian. Un cancer de prostata depistat in urma screeningului va fi, cel mai probabil, intr-un stadiu incipient, cand tratamentul este mult mai eficient.
Punctia biopsie prostatica ghidata ecografic
Fuziune RMN-ecografie
RMN pelvian endorectal
Pacientii cu cancer de prostata au la dispozitie mai multe tipuri de tratament. Alegerea unui anumit tratament, dar si prognosticul (sansa de vindecare) depind de mai multi factori si este personalizat in cazul fiecarui pacient:1. Speranta de viata </> 10 ani: bolile asociate, varsta pacientului in momentul diagnosticului. 2. Agresivitatea cancerului: scorul Gleason la examenul anatomopatologic, extinderea tumorii dincolo de prostata evidentiata RMN, nivelul initial al PSA. 3. Discutia si alegerea informata a pacientului: explicarea rezultatelor si posibilelor complicatii ale fiecarei metode de tratament. 4. Posibilitatile tehnice: experienta echipei medicale, dotarea salilor de operatii, disponibilitatea alternativelor de tratament.
Studiile au demonstrat superioritatea chirurgiei robotice pentru tratamentul cancerului de prostata comparativ cu oricare alta metoda chirurgicala - chirurgia deschisa sau laparoscopica. Chirurgia robotica permite rezectia oncologica, dar functionala, cu prezervarea integritatii nervilor si in consecinta, fara complicatii de tipul impotentei si incontinentei urinare.Vizualizarea imbunatatita - marita, 3 D, cu rezolutie inalta oferita de robotul da Vinci Xi permite o identificare net superioara a vaselor mici de sange, a nervilor si a altor structuri din jurul prostatei in timpul disectiei.Abilitatea chirurgului de a controla camera video (spre deosebire de chirurgia laparoscopica) permite miscarea sincronizata a acesteia cu cea a instrumentelor chirurgicale.Cand abordarea prostatei se face dinspre abdomen, camera video mobila a robotului da Vinci Xi permite chirurgului sa vada cu usurinta in spatele prostatei, unde se gasesc bandeletele nervoase.
Avantajele chirurgiei robotice pentru cancerul de prostata
Limita de rezectie oncologica
Cel putin similara cu cea obtinuta prin operatia deschisa sau laparoscopica.
Rata scazuta de incontinenta urinara
Este dependenta de experienta echipei operatorii. In primele saptamani - 2 luni dupa interventie, exista o afectare a continentei urinare, care treptat se remediaza.
Rata scazuta de disfunctie erectila
Bandeletele neurovasculare implicate in erectie sunt foarte sensibile atunci cand se lucreaza termic in vecinatatea lor si toti pacientii vor avea o afectare temporara, de aproximativ 4-6 luni dupa operatia de prostatectomie. Chirurgia robotica, prin vizualizarea extrem de clara a campului operator si utilizarea unor instrumente de mici dimensiuni, care pot fi manevrate foarte delicat, reduce considerabil aceasta complicatie cu impact major pe calitatea vietii barbatului.