In cadrul intalnirii cu medicul neonatolog vei afla ce se va intampla cu bebelusul tau de la momentul nasterii.
Iata care sunt testele si interventiile standard care se fac nou-nascutului:
Evaluarea nou nascutului in sala de nastere
Imediat dupa nastere, copilul este curatat de secretii si sange, iar la 1 minut de viata are loc stabilirea scorului Apgar: medicul neonatolog evalueaza bataile cordului fetal, efortul de respiratie, tonusul muscular, coloratia pielii si reflexele.
Se noteaza fiecare parametru cu 0, 1, 2 totalizand pentru un nou nascut sanatos 10.
Asistenta ii va pune la mana doua bratari de identificare, cu numele si data nasterii si il va duce in saloul de neonatologie pentru supraveghere in periada de adaptare (aproximativ 2 ore).
Evaluarea nou nascutului in departament de neonatologie
In functie de starea de sanatate a nou-nascutului, el va merge intr-una din cele 4 unitati ale departamentului de neonatologie unde i se vor administra restul de testari si tratamente:
- Salonul de supraveghere normoponderali este un spatiu special in care nou-nascutii normoponderali raman temporar in perioadele in care nu stau in salon alaturi de mamele lor si pe perioadele in care li se administreaza tratamente/vaccinuri.
- Unitate de reanimare neonatala este localizata langa sala de nastere, astfel ca stabilizarea nou-nascutului cu scor Apgar foarte ic la nastere sa se faca cat mai rapid.
- Unitatea de terapie intensiva neonatala (TINN) este pentru nou-nascuti la termen sau prematuri care necesita tratament complex, suport al functiilor vitale sau monitorizare invaziva. Maternitatile REGINA MARIA au o sectie moderna de terapie de specialitate in ingrijirea si tratarea noilor nascuti prematuri sau cu nevoi speciale iar medicii neonatologi sunt disponibili 24/24 ore si vor ingrijiri nou nascutul incepand din sala de nasteri.
- Unitatea pentru recuperare prematuri inseamna post-terapie (etapa intermediara intre terapie intensiva si rooming in). Spatiul este rezervat nou-nascutilor cu greutate mica la nastere si grad moderat de imaturitate a organelor care nu (mai) necesita tratament intensiv. Crearea unui ambiet protector, cat mai apropiat de mediul intrauterin, permite continuarea procesului de crestere si maturare a sistemului nervos central. Acest lucru presupune conditii speciale de ingrijire si reducere a stresului, precum: incalzire suplimentara a bebelusului prin incubator sau masa radiana cu servocontrol, izolare fata de lumina si zgomote puternice, alimentatie pe sondo nazo-gastrica pana la stabilirea reflexului de supt, monitorizarea non-invaziva a respiratiei prin pulsoximetrie etc.
Echipa medicala de neonatologie asigura 24h/24 preluarea nou-nascutului de la sala de nastere, urgentele neonatale, monitorizarea si tratamentul nou-nascutului aflati la terapie intensiva, consilierea mamei si suportul pentru ingrijirea nou-nascutului sanatos aflat la rooming-in, precum si ingrijirea si supravegherea evolutiei prematurilor in perioada de recuperare sau crestere.
Testari si tratamente facute nou nascutilor in departamentul de neonatologie
- Cantarirea si masurarea diametrului capului si masurarea lungimii corpului
- Vitamina K este esentiala pentru coagulare si este produsa in intestin de bacterii. Nou nascutul are un nivel scazut la nastere, de aceea este standard sa i se administreze o doza de vitamina K la nastere pentru a preveni hemoragii.
- Screeningul metabolic (optional, la cererea parintilor)
- Este un test simplu care se face la nou-nascut pentru a identifica afectiuni amenintatoare de viata sau debilitante care sunt prezente la nastere, dar care nu sunt evidente din primele clipe de viata. Incidenta bolilor innascute de metabolism variaza de la o afectiune la alta, cele mai frecvente intalnindu-se la unul din 2000 nou-nascuti.
- Una din afectiunile importante diagnosticate prin aceasta metoda este hipotiroidia congenitala, o conditie in care hormonii tiroidieni sunt in cantitate insuficienta. Nou-nascutii cu hipotiroidie pot fi tratati usor, folosind medicamente de substitutie cu hormoni tiroidieni. Astfel, daca tratamentul incepe din prima luna de la nastere, copilul se va dezvolta normal, evitandu-se intarzierile de crestere, afectarea dezvoltarii creierului si retardul mental.
- Testarea glucozei se face cand copilul este prea mare sau subponderal, cand mama este diabetica sau cand copilul prezinta simptome de hipoglicemie (tremuraturi).
- Icterul fiziologic: A 2-a zi dupa nastere, pielea bebelusului devine galbena, adica icterica. In uter fatul are un numar mare de celule rosii (hematii) pentru a transporta oxigen la tesuturi. Dupa nastere, nou nascutul nu mai are nevoie de atat de multe hematii, deci incepe sa le distruga, pentru a le elimina prin urina. Daca acest proces nu incepe destul de repede, hematiile raman in corp si coloreaza pielea nou nascutului.
- Vaccinul contra Hepatitei B (HBV) se administreaza 0.5ml intramuscular tuturor copiilor, pana la 24 ore de la nastere
- BCG este un vaccin viu (Calmette Guerrin), care protejeaza nou nascutul impotriva tuberculozei, administrat in a 2-3 a zi de viata, printr-o injectie intradermica, in bratul stang.
Important de stiut pentru parinti este ca ei vor fi informati si consultati in administrarea oricarui tratament asupra noului nascut explicandu-se in detaliu in ce constau si care sunt beneficiile lor.
Daca este stabil clinic, bebelusul va fi adus la mama pentru a se incerca prima alaptare, in sala de nastere sau in salonul postoperator. Se recomanda alaptarea la un interval de aproximativ 2-4 ore.
Toate asistentele si moasele din maternitatile REGINA MARIA au educatie in sensul incurajarii alaptatului precoce. In plus, exista un consultant de lactatie disponibil, daca vei avea nevoi speciale in acest sens. In maternitatile REGINA MARIA avem si sesiuni de educatie de baza pentru alaptat, tocmai pentru a da informatii complete despre hranirea naturala a bebelusului (la san). Indiferent de modalitatea in care vei alimenta nou-nascutul, la san sau biberon, vei fi sfatuita si sprijinita sa iei cele mai bune decizii pentru tine si copilul tau.
Sfatuim mamele sa anunte personalul din maternitate daca au experienta de la alte nasteri in legatura cu ingrijirea noului nascut. Vrem sa oferim informatii si sprijin individualizat, pentru a avea un punct de plecare bun. Ca parte a ingrijirilor medicale ale noului nascut, el va primi: teste de sange, vitamina K, vaccinuri. Toate aceste proceduri se vor discuta cu parintii nou nascutului si se vor face doar cu acordul lor.
Ca parte din interventii, circumcizia este optionala si se va face de catre medic, dupa externare.
Incurajam parintii sa puna intrebari legate de ingrijirile acordate noului nascut medicului neonatolog. Asistentele noastre medicale pot si ele sa ajute si sa va raspunda la intrebarile pe care le aveti.
Incurajam mamele sa stea (pe cat posibil) de la inceput impreuna cu copilul in salon, in special daca o persoana de sprijin va ramane peste noapte cu ea. Aceasta este o cale ideala de a invata cat se poate despre bebelus, inainte de a ajunge cu el acasa.
Oricand este cazul, o asistenta de neonatologie din Terapie Intensiva va supraveghea copilul peste noapte, pentru a o lasa pe mama sa se odihneasca.