Povestea DIANEI

Diana si sotul ei au inceput sa-si puna intrebari privind dezvoltarea baiatului cel mare care avea aproape 4 ani. Rostea cateva cuvinte, insa nimic mai mult. Au mers la logoped, iar acesta i-a indrumat la un medic neurolog, deoarece simtea ca ceva este in neregula cu contactul vizual. Neurologul le-a confirmat cele mai negre temeri – tulburare de spectru autist (TSA). Parintii au inceput imediat terapia ABA, desi diagnosticul precis si final de autism a venit dupa aproape un an de zile. Au urmat cativa ani grei, numeroase evaluari, teste si sedinte zilnice de terapie ABA.

Diana si sotul ei faceau tot ce putea pentru ca D. sa beneficieze de ajutorul necesar pentru a se putea integra cat mai bine la gradinita si a-si invinge atat deficitul de atentie, cat si tarele de comportament. Simteau, insa, ca trebuie sa faca mai mult si cautau constant informatii despre terapiile invatoare in autism. Asa au aflat despre potentialul celulelor stem din cordonul ombilical si desi nu le recoltasera la nasterea lui D., fusesera inspirati sa le recolteze la nasterea celui de-al doilea copil.  Si asa a inceput frumoasa aventura spre implinirea marelui vis, de a-i oferi lui D. un viitor asa cum merita.

Aveau celulele baiatului cel mic stocate la Banca Centrala de Celule Stem Regina Maria si au trimis un email in care intrebau daca exista cumva posibilitatea de a folosi acele celule pentru baiatul mai mare, pentru tulburarea lui. Nu a durat mult pana au fost sunati de un reprezentant Regina Maria, care le-a vorbit despre posibilitatea de a beneficia de tratamentele si rezultatele obtinute in cadrul studiilor clinice desfasurate la vremea respectiva la Duke University Medical Center (SUA). Astfel, D. au inscris in prestigiosul program. Au urmat testele de histocompatibilitate HLA intre cei doi frati, care au stabilit compatibilitatea si au confirmat eligibilitatea pentru terapie.

Totul decurgea nesperat de bine, iar parintii erau efectiv coplesiti de emotii, griji, neliniste si speranta. S-au urcat in avionul care ii ducea spre State increzatori ca terapia cu celule stem va fi un succes. “Nu am fost singuri, personalul Bancii Centrale de Celule Stem si cei de la Duke University Medical Center ne-au oferit incurajari si tot suportul necesar”, isi aminteste Diana. Tratamentul cu celule stem a fost asemanator unei transfuzii de sange. A durat aproximativ o ora si totul a decurs conform planului, fara niciun fel de incident.

D. a fost atent monitorizat pe parcursul primul an de la amdinistrarea terapiei cu celule stem. Primele rezultate incurajatoare au aparut la 3 luni distanta, cand baiatul a inceput sa vorbeasca si sa comunice mai mult, dar si sa socializeze. Se juca inclusiv cu acei colegi pe care nu ii suporta in preajma lui inainte. Tot la 3 luni, medicii i-au redus cu 50% medicatia specifica, pentru a renunta complet la ea dupa 6 luni de la infuzia cu celule stem.  Parintii erau de-a dreptul uimiti de aceste rezultate, dar si de evaluarile extrem de benefice facute de psiholog si de alti specialisti.

Terapia cu celule stem a schimbat complet viata intregii familii, nu numai modul in care D. interactiona cu cei din jur. Dupa primul an de la infuzie, D. ducea o viata cat se poate de normala. Avea rezultate exceptionale la scoala, isi facuse prieteni, deficitul de atentie disparuse, reusea sa-si exprime emotiile si sentimentele fara sa faca vreo criza, asa cum se intampla inainte. Parintii erau incantati si minunati de cat de mult li s-a schimbat viata si erau mai mult decat recunoscatori pentru decizia de a recolta si stoca celulele stem la nasterea celui de-al doilea copil. A fost decizia care le-a permis sa le ofere sanse egale de reusita in viata ambilor baieti.