Mereu mi-am dorit să trăiesc într-un oraș mare care să-mi mișune pe sub picioare și să mi se aștearnă în fața ochilor cu vibrația lui mare și zgomotoasă. Am asociat orașele mari cu vietăți inepuizabile și neobosite. “Dacă își lipsește energia, fă o excursie într-un oraș mare, te vei impregna de iureșul lui, de multitudinea de chipuri și de varietea opțiunilor.” Doar într-un film aș fi văzut această mare vietate încetinind, rărindu-și pașii și lăsându-se la pământ. “Suntem într-un film?” Căci deodată orașul s-a liniștit, n-a mai susținut tot ce știa și s-a retras pe banca de rezerve ca un sportiv extenuat de toată munca depusă până atunci. Deodată orașul a respirat adânc și a zis Time out.
Liniște în centru
Locuim de șase ani ani într-o intersecție apoape de centrul orașului, am ales locuința aceasta special pentru a putea merge pe jos în centrul orașului, la orice oră, acolo unde inima îi bate cel mai tare. Ne-am obișnuit în timp cu zgomotul intersecției simțit de la primele ore ale dimineții, cu oamenii care schimbă la câțiva pași de noi toate mijloacele de transport, cu magazinele care zi de zi primesc mii de oameni. De dimineața până seara, în spațiul nostru, oamenii circulă zgomotos cu ghiozdane, cafele, sacose și genți.
S-a făcut luna de când acest zumzet a amuțit și deodată tot sunetul familiar de roți metalice, frâne, claxoane și vorbe a fost înlocuit de liniște, asemeni unei ulițe dinspre care vin câteodată zgomote. Mașinile care își contopeau culorile lipindu-se una de alta au devenit rare, am observat clar liniile care despart cele opt benzi ale bulevardului către care dă balconul cel mare, cineva nu și-a făcut treaba bine căci unele nu sunt bine marcate. Apoi oamenii s-au împuținat și ei, culorile lor au devenit distincte, ca niște pioni pe o tablă de joc mult prea mare. De la fereastra mea caut să văd cine poartă mască, câte sacoșe are în mână și cât de repede îi este pasul.
Regăsire
A trecut mai bine o lună de când stau acasă cu ai mei. Izolarea s-a întâmplat mai mult pentru noi trei, soțul încă merge la muncă. Își dorește să fie parte activă din acțiunile de acum și dacă ar fi chemat să pună umărul ar merge imediat. E un timp în care ne-am văzut mai mult unii cu alții și unii pe alții. Și nu sunt deloc filosofică, ci practică. Sunt foarte recunoscătoare că avem o casă mare, știu sigur că în una mai mică ne-ar fi fost mai greu. Așa, fiecare își găsește un loc în care poate fi singur atunci când simte sau are nevoie.
Băieții ne țin zilnic la curent cu numărul cazurilor de îmbolnăviri în lume de pe un site găsit de ei. După informațiile pe care le oferă poți deduce la ce e atent fiecare: cel mare ne spune cu cât a crescut numărul de cazuri, iar cel mic se uită invariabil la câte cazuri s-au însănătoșit. Vorbim rar de decese.
Gătit
Înainte de această lună aveam o rutină susținută de gătit. Sunt totuși în casă cu doi băieți în perioada de creștere și un soț care apreciază mâncarea. Așa că ce s-a întâmplat acum e doar că am redus considerabil comandatul mâncării și mesele la mult iubitele restaurante și gătim mult mai des. Și mai mult. Băieții s-au specializat în diferite sortimente de clătite și perfecționarea lava-cake-ului. Pe listă de Paște au menționat clar că vor un mixer și un cântar de bucătărie, căci deserturile sofisticate se fac cu profesionalism. Obișnuiesc să gătească în bustul gol și cu șorț, au discuții în contradictoriu ca la marile bucătării și se ceartă deseori pe folosirea ustensilelor și amestecarea ingredientelor. Eu ies când încep să facă rețetele, e prea multă tensiune ?. La final însă, ei zâmbesc și își celebrează victoria, chiar dacă până acolo multe vorbe s-au spus.
Altfel
Sunt zile în care programul ne iese și zile în care e nevoie de o ordonanță familială ca lucrurile să se întâmple cu ei. Să fii în casă cu doi băieți obișnuiți să iasă singuri și să bată împrejurimile cum le vine, să-și invite prietenii sau să plece la ei în mod constant părea la început cel puțin înspăimântător. Și totuși, tehnologia a compensat din plin. Prețuiesc acum jocurile și video-call-urile mai mult ca oricând și limita la jocuri a fost doar discutată, nicidecum impusă. N-aș fi putut fără tehnologie, n-aș fi avut timp să lucrez și nici spațiu să mă ocup de ale mele. Ce am reușit să facem cu ei a fost să-i atragem să vedem mai multe filme împreună, chiar cele care vorbesc despre epoca comunistă, să discutăm despre bunicii și străbunicii lor, să ascultăm muzică. Într-una din seri băieții au tras concluzia că dacă am fi fost pe vremea comunistă în țara noastră nu ar fi intrat virusul. De ce? Pentru că aveam granițele închise ?.
Ce facem cu timpul?
Nu mi-a ieșit nimic compulsiv în această perioadă, deși gândul ăsta mi-a dat târcoale la început. Am simțit însă presiune că e un timp pe care îl pot câștiga, acel „când voi avea timp” și am consumat multe gânduri legat de câte aș putea face, m-am supărat pe mine că nu pot susține regulat o rutină strictă și m-am bulversat în alegeri. Am citit despre cei care stau în izolare datorită muncii lor și am preluat de acolo câteva idei despre cum am putea câștiga în acest timp obiceiuri, aprecieri, rutine. Așa că am împărțit zilele în calupuri orare pe care fiecare să le știe și mai ușor sau mai împiedicat ne-am ținut de ele. Mi-aș fi dorit mai multă veselie și calm că stăm atâta timp împreună, dar asta iar e o poveste din marketingul parental și nu prea ni s-a aplicat. Am fost deschiși cu toate emoțiile, vecinii pot să confirme.
Am muncit perioada asta și mi-a prins foarte bine, conectarea la un scop mi se pare extrem de utilă mereu și acum cu atât mai mult. Iar prgramul de muncă m-a forțat să fiu moderată cu ideea că pot citi toate cărțile, pot vedea toate filmele, pot curăța toate dulapurile și pot face sport zilnic 1-2 ore. Am decis că niciun exces nu va fi pus să eticheteze perioada aceasta. Nici măcar acela de a gândi prea mult.
Sunt multe lucruri care se întâmpla și despre care nu credeam a fi vreodată posibile. Poveștile din trecut care semănau cu ce trăim acum îmi păreau exagerări și fabulații. Realitatea care m-a frapat cel mai mult a fost când companiile aeriene, care acum câteva luni munceau să suplimenteze culoarele de zbor, au coborât toate avioanele la sol și aeroportul, poate spațiul cel mai dinamic și cosmopolit din lume, s-a închis. Ce părea sigur a devenit dintr-o dată volatil.
Cum trece timpul
Mă gândesc la cum va fi când vom ieși. Am zile în care îmi imaginez că voi porni motoarele la turație maximă să recuperez ce pare că am pierdut, iar altele când mă gândesc că exact calmul și mersul pas cu pas ar fi ceva nou și bun de învățat. E firesc să ne dorim să treacă vremurile grele, oricare ar fi ele, dar o dată cu vremea grea trece și o parte din noi, trece viața noastră pe care acum o grăbim să ajungem repede spre un răsărit căci se pare că soarele ne-a mințit. Dar dacă ar trece pe simțitelea, dacă am simțit aceste momente fără să ne grăbim spre un final al ei? Adică înainte să ne dorim să ajungem acolo să ajungem aici, cu noi, lângă noi, între noi, cu acest timp care s-a îngustat. Acest timp mic și nou face parte din viața noastră. Vom avea amintiri despre el, ne va lipsi.
*****
E încă liniște în intersecția noastră. Facem noi zgomot, cu instrumentele muzicale, cu țipetele de la jocuri, cu cererile de oprire a tehnologiei, cu nervii de nerespectare a programului, cu strigătele când masa e gata, cu râsetele de la multele ZOOM-uri.
PS: Titlul este un ajutor primit de la un om fain care s-a simțit însuflețit citind textul meu.
TEXT DE CRISTINA MILICESCU·SÂMBĂTĂ, 25 APRILIE 2020·PUBLICAT PE PAGINA PERSONALA DE FACEBOOK.
https://www.facebook.com/notes/cristina-milicescu/vremea-timpului-mic/10156747197392587/
Povestește-ne ce ai simțit tu în această perioada, cum te-ai descurcat și experiența ta poate inspira mii de alte mame să simtă că nu sunt singure. Lasă-ne datele tale așa cum dorești să apară în poveste (tot numele sau doar prenumele, sau inițiala). Prin trimiterea poveștii tale ești de acord ca ea să fie publicată parțial sau integral de către REGINA MARIA pe paginile proprii: website, Facebook, Instagram, Linkedin. Încurajăm un comportament online responsabil, de aceea poveștile destinate proiectului sunt moderate de administratorii site-ului nostru și publicate dupa ce sunt verificate.
Foloseste #eșticeamaibunămamă pentru 5 persoane din lista ta și spune-le de ce crezi asta.