Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Sa invingi cancerul de prostata cu ajutorul unei interventii robotice e putere

Articol de Silvana Pătrăşcanu Senior Editor
Prostatectomie robotica2
Performanta medicala nu inseamna doar tratarea si vindecarea bolnavului, ci si abordarea complexa a patologiei acestuia, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Practic, una fara alta nu se poate, iar medicul, indiferent de specializarea sa, trebuie sa ingrijeasca cu aceeasi atentie si trupul, dar si mintea pacientului. Acest cumul defineste cu adevarat medicina. Totodata trebuie apreciat efortul dublu al medicului, prin participarea sa empatica la suferinta, pentru ca de aceasta depinde mobilizarea bolnavului in procesul de vindecare.
Povestea lui Alexandru, care a trecut printr-o interventie robotica efectuata in Ponderas Academic Hospital, demonstreaza aceasta dubla performanta a medicului si beneficiile imense aduse pacientului.

Un diagnostic de cancer este unul traumatizant pentru oricine, indiferent de varsta. Dar cand confirmarea vine la 47 de ani si implica functii care definesc virilitatea, cazul capata o alta dimensiune. Finalul este unul fericit, iar etapele parcurse pot fi descrise ca fiind, in sine, o lectie de profesionalism din partea medicilor. 

Alexandru face parte din categoria barbatilor adepti ai ideii ca este mai bine sa previi decat sa tratezi si, ca atare, a luat in serios recomandarile medicilor si face anual teste de screening si investigatii de rutina. Cele care au evaluat starea de sanatate a prostatei, realizate in decembrie 2021, au reprezentat un serios semnal de alarma. Rezultatul testului PSA depasea limitele normale. Pentru a identifica rapid cauza a urmat un examen RMN multiparametric al prostatei, realizat la Ponderas Academic Hospital.
 
Examinarea RMN multiparametrica este o metoda imagistica avansata, ideala pentru a identifica formatiuni tumorale, oferind o imagine anatomica si, implicit, informatii detaliate despre glanda prostatica. Protocolul investigatiei RMN multiparametric permite medicului radiolog sa faca diferenta intre tesutul sanatos si cel anormal. In plus, investigatia poate arata cat este de agresiva leziunea tumorala, precum si eventualele diseminari in tesuturile adiacente. 

Rezultatul testului a adus confirmarea analizelor PSA si a pus in evidenta o leziune suspecta in jumatatea stanga a prostatei. Pasul urmator a fost acela de a identifica natura respectivei formatiuni. 

„Fara suportul emotional al medicilor este foarte greu sa faci fata investigatiilor, cand suspiciunea este una evidenta. Pe mine m-a ajutat sa inteleg foarte clar ca vindecarea nu poate sa vina decat dupa stabilirea unui diagnostic de certitudine. Mereu accentul era pus pe vindecare, ceea ce mi-a dat puterea de a merge, pas cu pas, mai departe”, povesteste Alexandru, care continua: „Am fost perfect constient ca problema mea este una serioasa, dar am gasit resurse sa inteleg ca nu am decat o cale de urmat, asa ca am decis sa lupt si sa solicit ajutorul din partea celor mai buni si experimentati medici. Cu rezultatele testelor am mers la Ponderas, iar medicul m-a ajutat sa urmez traseul corect pentru primul pas al vindecarii mele, respectiv biopsie prin fuziune, pentru un diagnostic final”. 

Punctia prostatica prin fuziune este metoda care combina imaginile RMN cu cele de la ecograf, realizandu-se o imagine 3D a prostatei, care permite depistarea cu precizie a zonelor cu tesut anormal. Imaginea faciliteaza ghidarea acului care face recoltarea de tesut. Biopsia prin fuziune este o tehnica moderna si singura metoda care ofera diagnosticarea fidela a cancerului de prostata. Punctia prin fuziune permite realizarea unei imagini complete, atat a naturii exacte a celulelor tumorale, cat si a zonelor potential cancerigene, elimina rezultatele neconcludente si necesitatea repetarii biopsiei, reduce numarul mostrelor de tesut prelevate, scade riscul de infectie si hemoragie si are un nivel redus de durere post-operatorie. Mai trebuie notat ca aceasta metoda permite si identificarea formatiunilor tumorale care au ramas neidentificate, dar elimina riscul unui diagnostic excesiv.

„Cumulate, toate investigatiile au confirmat diagnosticul. S-a stabilit exact ca era vorba despre un adenocarcinom, adica cancer de prostata. Urma sa incep procesul de vindecare, astfel ca m-am mobilizat psihic sa depasesc acest obstacol. De la prima mea intalnire cu doctorul am preluat energia si increderea lui in sansa mea”, a povestit Alexandru. 
 

Operatia robotica, implicarea chirurgului si vindecarea 

Cazul de fata, sever, cu implicatii si riscuri multiple pentru pacient. Demersul medicului a avut doi aliati: robotul si pacientul. 

„Pacientul tanar, fara antecedente personale patologice, diagnosticat cu adenocarcinom prostatic acinar, a fost operat prin laparoscopie asistata robotic. S-a practicat indepartarea prostatei cu limfodisectie ilio-opturatorie bilaterala. Este o interventie foarte delicata, scopul fiind acela de a indeparta prostata si implicit cancerul prostatic, cu prezervarea continentei urinare si a potentei pacientului. Un bun prognostic oncologic, evident scopul principal, nu este complet fara a oferi o viata de calitate, ulterioara interventiei, iar asta înseamna conservarea functiilor, prin protejarea integritatii structurilor nervoase si nu numai, iar in cazul despre care vorbim am reusit cu succes acest lucru”, a precizat medicul urolog. 

Interventia chirurgicala prin laparoscopie a presupus, pe langa indepartarea prostatei si a veziculelor seminale, si inlaturarea tesutului limfatic endopelvin. Limfodisectia este o procedura minutioasa care are loc intr-un camp operator extrem de sensibil si restrans cu o aglomerare de structuri nervoase esentiale care controleaza functiile mictionale si erectile, pastrarea integritatii acestora fiind absolut necesara pentru ca pacientul sa duca o viata cu o calitate ridicata in urma interventiei.

Aliatul medicilor in reusita interventiei a fost robotul daVinci Xi care a pemis o identificare precisa a vaselor mici de sange, a nervilor si a altor structuri nervoase sensibile. Camera video a urmarit instrumentele chirurgicale, realizand o sincronizare perfecta a miscarilor medicului, in conditiile unei vizibilitati maxime, in ciuda faptului ca abordarea zonei s-a realizat prin incizii foarte mici, de ordinul centimetrilor. Robotul daVinci Xi este manevrat de medicul chirurg, iar precizia cu care se realizeaza interventia este de ordinul micronilor. 

Celalalt partener direct, care a contribuit la succesul interventiei, a fost chiar pacientul. „Interactiunea cu domnul doctor a fost speciala, tonica si incurajatoare. Am ales impreuna interventia robotica, iar in ceea ce priveste temerile, spaimele mele de om cu un diagnostic drastic, a gasit mereu cea mai buna formula de comunicare si un raspuns potrivit, prompt si plin de bunavointa si intelegere. Si pot sa spun ca am avut foarte, foarte multe intrebari. Stiu ca tonusul psihic este esential si tocmai de-asta spun, cu sinceritate, ca mi-au dat incredere atat profesionalismul indiscutabil al medicului, dar si omul din spatele medicului, prin empatia sincera, capacitatea remarcabila de a comunica cu omul bolnav, speriat, terorizat de ideea unei boli grave. Doctorul, inainte de a ma vindeca de cancer, mi-a vindecat nelinistea aceea totala pe care doar un pacient oncologic o are si pe care nu o poate intelege decat un medic mare!”, a spus Alexandru. 

Beneficiile interventiei urologice robotice sunt mult superioare operatiilor deschise sau laparoscopice: o rata scazuta de incontinenta urinara care, daca apare, se remediaza intr-un interval scurt dupa operatie, recuperarea in timp a functiei erectile, intr-un interval care poate varia de la cateva saptamani la cateva luni. La acestea se adauga sangerarea redusa, risc minim de infectie, recuperare postoperatorie rapida si nedureroasa. 

Dupa operatie, convalescenta a fost scurta. Pacientul s-a putut ridica din pat a doua zi. „Toate avantajele operatiei robotice si-au dovedit viabilitatea. Dupa interventie, rezultatele analizelor au fost foarte bune, indicatorul PSA a scazut, fiind nedetectabil dupa 10 saptamani, adica tot atatea semne ca sunt un om sanatos”, si-a incheiat povestea Alexandru. 

„Medicina evolueaza, tehnicile minim invazive devin solutia ideala in interventiile de finete, cum este prostatectomia radicala oncologica, si permit realizarea unui foarte bun control al bolii, cu mentinerea continentei urinare si a potentei sexuale. Tehnologia trebuie insa completata cu latura umana a interactiunii dintre medic si pacient, mai ales in cazul pacientului oncologic, unde abordul familiar al acestuia este esential. Dialogul trebuie sa fie sincer, deschis, sa exprime adevarul in intregime, dar cu tact si intelepciune. Reactia si participarea pacientului depind de medic, iar o atitudine pozitiva, optimista a acestuia are beneficii si pentru bolnav, si pentru medic, in strategia sa terapeutica”, a explicat medicul.
 

Cancerul de prostata  

Incidenta cancerului de prostata este mare. Aproximativ un barbat din opt va fi diagnosticat cu cancer de prostata. Se pot manifesta mai multe tipuri de cancer, cel mai frecvent la barbatii de peste 65 de ani (aproximativ 6 cazuri din 10) dar poate aparea si timpuriu, dupa varsta de 40 de ani, desi incidenta este mai redusa. 

Cauzele sunt in mare parte necunoscute, dar exista factori care pot creste riscul de a dezvolta aceasta afectiune. Varsta este primul si cel mai important. Barbatii al caror tata sau frate au fost afectati de cancer de prostata sunt ei insisi expusi unui risc crescut. Cercetarile recente sugereaza, de asemenea, ca obezitatea creste riscul de cancer de prostata.

Evolutia cancerului de prostata este lenta, iar depistat in stadii incipiente poate fi vindecat. Testarea periodica, recomandata insistent de medici barbatilor dupa 50 de ani, chiar mai devreme in cazul celor care intra in categoriile cu risc mai ridicat, permite identificarea acestei probleme atunci cand tratamentul este eficient si curativ.  

Testul de antigen specific de prostata (PSA), ajuta la detectarea precoce a cancerului de prostata. PSA nu pune diagnostic, dar indica existenta unei probleme a glandei care trebuie investigata si tratata. Procedura recomanda, in cazul valorilor anormale ale PSA, scanarea RMN a prostatei pentru a ajuta medicii sa stabileasca cauza valorilor crescute si sa recomande o strategie terapeutica adecvată.

Surse de informatie:

victormatei-urologie.ro/
nhs.uk

Consultant: Dr. Deliu Victor Matei, doctor in stiinte medicale, Ponderas Academic Hospital
Text: Silvana Patrascanu, Senior Editor

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.