In conditiile generate de vremurile actuale, cand viata este traita in pas alert si tot in acest ritm suntem nevoiti sa ne adaptam pentru a fi echilibrati, conceptul de vindecare a cunoscut o redefinire, in acord cu stilul de viata al omului modern.
In acest sens, metoda constelatiilor familiale a devenit o metoda eficienta de rezolvare a problemelor cu care ne confruntam zi de zi, ea dezvaluind emotiile noastre profunde, la nivel constient si inconstient.
Boala, ca si semnal al unei deficiente a organismului, are si o radacina psihogena, care odata descoperita poate ameliora atat starea de bine a persoanei, cat si boala in sine.
Ce poate vindeca metoda constelatiilor familiale:
Probleme legate de trup:
Suferinta unei boli de orice natura (disfunctionalitati si tulburari organice, boli ale aparatului cardio-respirator, interventii chirurgicale cu consecinte postoperatorii, probleme ale aparatului locomotor, infertilitate, nasteri premature, avorturi spontane, pierderea unui organ, etc)
Probleme legate de suflet:
Divortul sau iminenta divortului, conflicte in familie, probleme in viata sentimentala, probleme in rolul de parinte, dificultati in gestionarea unei pierderi (doliu, infertilitate, pierderea unui loc de munca, a prestigiului social), dificultatea de a reusi in profesie, falimente repetate si esec in afaceri, tendinte autodistructive (adictii si tipare comportamentale negative repetitive), sentimentul neimplinirii personale, singuratatea in doi, teama de a fi tu insuti, teama de a depasi barierele spre tintele propuse, teama de ceilalti, dificultatea de a ma regasi, de a-mi urma potentialul, vocatia, etc.
Incepand cu luna iulie, in Policlinica Floreasca se vor organiza ateliere de constelatii familiale facilitate de Dna. Psiholog Luminita Panait.
Ce este metoda constelatiilor familiale?
Terapia sistemica a constelatiilor familiale a fost creata de Bert Hellinger (psihoterapeut si fost preot misionar in Africa), considerata a fi o terapie fenomenologica, psihogenealogica, existentiala ce intervine in rezolvarea unor experiente dificile pe care le traim in prezent, dar care au radacini in evenimentele traumatizante din trecutul nostru sau al familiei din care facem parte.
Metoda a fost introdusa in Anglia, in reteaua de gestaltterapie, in anul 1994. Din 1996, metoda a continuat sa se extinda devenind una din metodele cele mai eficiente de terapie cunoscute, cu efecte in timp scurt nu doar asupra celor ce lucreaza si a sistemului familial din care fac parte, cat si asupra reprezentantilor grupului.
In prezent, metoda constelatiei familiale este raspandita pe toate continentele si in toate tarile avand aplicare deja pe domenii specifice (familie, sanatate, educatie, probleme politice, spiritualitate, nutritie, ecologie, s.a.).
Bert Hellinger, fiind ghidat de dorinta de a ajuta oamenii si nu de a urma ideologii stricte, a lucrat cu persoane apartinand mai multor culturi, descoperind ca exista o baza comuna intregii omeniri, ce influenteaza destinul fiecarui om in parte, si anume FAMILIA. In urma experientei sale, a concluzionat ca familia, indiferent carei culturi ii apartine, functioneaza dupa aceleasi legi universale, iar nerespectarea acestora duce la dinamici ascunse, sabotive, ce ii perturba intreaga armonie, fiecare membru al ei fiind afectat.
Cum se produce vindecarea?
Metoda constelatiilor familiale este o metoda sistemica ce abordeaza nu doar un sistem ca intreg, ci relatiile din interiorul sistemului (familie, grup de munca, grup pe o categorie profesionala, etc.), astfel incat orice parte disfunctionala dintr-un sistem produce efecte asupra intregului.
Asta inseamna ca, spre exemplu, intr-o familie, certurile dintre parinti afecteaza atat calitatea relatiei dintre soti, cat si dezvoltarea psihoemotionala a copilului sau un conflict la locul de munca poate genera perturbari in viata de familie si propria raportare la sine.
Metoda constelatiilor familiale exploreaza dinamicile bazale si, deseori, ascunse in familii si grupuri umane si ofera o noua perspectiva asupra relatiilor din interiorul acestora. In constelatii, perspectiva nu este individuala, cat colectiva deoarece devenim constienti nu doar de noi ca persoana unica, cat si de noi, ca rezultat al unei familii, cu o retea de relatii in sistemul mai larg. Scopul metodei este sa dezvaluie aceste dinamici mai putin constiente si neasteptate din sistem si sa traseze granite sanatoase, bazate pe principiile de baza (apartenenta fara conditii, respect, egalitate de drepturi intre membri).
3 legi ale constelatiei familiale
Metoda constelatiilor devine eficienta cand toate cele trei legi ale ei se respecta (numite si “orders of love”) si ea detecteaza dezordinile din sistem, le face cunoscute, precum si consecintele lor si le ordoneaza astfel incat persoana sa isi simta ameliorata intreaga situatie cu care se confrunta. Cele trei legi universal valabile pentru orice familie din intreaga lume (respectiv sistem, comunitate) sunt:
- Legea apartenentei - orice om conceput si nascut intr-o familie are dreptul natural sa-i apartina.
- Legea ordinii - fiecare are dreptul sa detina locul care ii corespunde, in ordinea in care a venit in familie (de ex: bunicii sunt inaintea parintilor si inaintea nepotilor; fratilor li se respecta rangul nasterii - cel mare, cel mijlociu, cel mic).
- Legea echilibrului dintre a da/a primi- fiecare membru are dreptul de a primi si de a da in mod egal atentie, iubire, valoare, etc. Intre generatii – parintii daruiesc, iar copiii primesc. La randul lor, copiii daruiesc generatiei urmatoare.
Cum se lucreaza cu metoda constelatiei familiale?
Termenul de “constelatie” nu are nimic de-a face cu spatiul cosmic, cu astrologia sau cu alte referiri stiintifice. “A face o constelatie”, in cadrul grupului de participanti, se refera la a configura o imagine in spatiu, invitand in diferite roluri (spre exemplu, in rol de “tata”, “mama”, “bunici”, s.a) diversi participanti din grup. In functie de cum sunt pozitionati acestia si de miscarea lor ulterioara se contureaza o imagine cu sens pentru cei implicati, iar aceasta imagine poarta numele de “constelatie”.
Metoda constelatiei sistemice se lucreaza atat individual cat si in grup:
- In maniera individuala se pastreaza relatia terapeut-client, iar pentru reprezentari se folosesc obiecte (papusi, statuete, foi de hartie, etc).
- In lucrul in grup, clientul are relatii cu toti membrii grupului alegandu-si singur reprezentantii pentru problema pe care a ales sa o lucreze. Grupul are rol de sustinere emotionala si energetica si ajuta clientul sa isi integreze mai multe parti conflictuale din el insusi. Constelatia se afla in campul generat de client, insa facilitatorul il indruma in a-si gasi solutia care ii este benefica si serveste tuturor celor implicati in constelatie, nu doar clientului.
Cum incepe: clientul isi numeste intentia si, ajutat de facilitator, invita reprezentantul intentiei si ai constelatiei, dandu-le un rol. Reprezentantii, din perspectiva pozitiei pe care o au, sunt invitati sa dea curs miscarilor si sa exprime ceea ce simt. Prin miscarile fiecarui membru al constelatiei, clientul primeste informatiile de care are nevoie pentru solutionarea problemei sale. Miscarile reprezentantilor in constelatia clientului fac parte din campul generat de inconstientul individual si familial al clientului, numit si “camp morfogenetic” (Ruppert Sheldrake).
Camp morfogenetic este denumirea data pentru forma oricarui sistem viu, dat din natura si care tinde sa aiba o structura unica, de sine statatoare si autoreglatoare (exemple – campul plantei, al animalelor, al unui habitat vegetal, al oricarei fiinte vii, inclusiv omul cu propriul sau climat familial). In interiorul oricarui camp morfogenetic, orice lipsa semnalata are tendinta de a se repara reproducandu-se pana la scara mica in mod identic (de exemplu, daca lipseste o parte dintr-un organism, imaginea reala apare cu acea lipsa, insa la nivel energetic apare ca intreg).
Cine poate participa?
Orice adult care se confrunta cu una din problemele expuse mai sus si care doreste sa obtina o ameliorare in ceea ce priveste calitatea vietii sale, in sensul dezvoltarii personale. Totodata pot participa persoane care au in familie membri cu diferite deficiente si doresc sa ii ajute.
Care sunt beneficiile participarii la grup?
Persoana care isi lucreaza propria dificultate cu aceasta metoda resimte in timp scurt o ameliorare a situatiei sale de viata.
Un atelier de constelatii familiale aduce beneficii nu doar persoanei care isi lucreaza o problema, cat si intregului grup. Empatia si siguranta data de conditiile participarii la grup face ca toate persoanele sa fie solidare si sa beneficieze direct si indirect din munca celorlalti.
Energia creata in grup devine un suport pentru fiecare participant si acest lucru consolideaza increderea si deschiderea catre sine si ceilalti. Metoda constelatiilor face apel totodata la a invata sa ne asumam responsabilitatea propriilor trairi si dificultati date de provocarile vietii si sa le confruntam in mod demn, existand cel putin o solutie pentru fiecare obstacol intalnit si cel putin o lectie frumoasa in spatele fiecarei experiente.
In esenta, a fi realist (a fi deschis la adevar, atat cel din propria familie, cat si la situatiile de viata) si totodata pozitiv (a-ti mentine speranta), desi pare dificil, reprezinta atitudinea cea mai constructiva care ne ajuta sa ne autodepasim si sa evoluam ca fiinte umane.
Psiholog Luminita Panait, Policlinica Floreasca
Experienta in: consiliere psihologica a copilului, adolescentului, adultului, cuplului, familiei si de grup