Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Cand urina miroase urat: intelege care sunt cauzele

Articol de Ileana Andreescu Senior Medical Editor
Urina are un miros caracteristic, insa adesea acesta este discret sau greu de perceput. Mirosul disctinct este dat de cantitatea de amoniac din urina. Urina cu miros intepator sau neplacut nu este neaparat motiv de ingrijorare. Totusi, anumite boli pot modifica mirosul urinii.

Asemanator culorii urinei, mirosul modificat al acesteia poate fi un indiciu despre starea corpului tau. Deshidratarea, consumul de sparanghel, anumite medicamente sau suplimente de vitamine, diabetul necontrolat si infectiile de tract urinar pot cauza un miros neobisnuit al urinei. Afla mai multe despre aceste cauze si ce poti face daca ai urina urat mirositoare.

De ce miroase urina a amoniac?

Urina este formata 95% din apa, insa contine si anumiti produsi de degradare (deseuri) care sunt eliminati din circulatia sanguina de catre rinichi. 5% din compozitia urinei este reprezentata de uree, amoniac, creatinina si acid uric, impreuna cu electroliti precum sodiu, potasiu, calciu si clor. Tipul de deseuri si cantitatea acestora cauzeaza mirosul urinei. 

Mirosul caracteristic al urinei este dat de amoniac. Amoniacul este stocat in ficat sub forma de glutamina, care este eliberata in urina. Urina care contine multa apa si putin amoniac are putin sau nu are deloc miros. Daca urina are multe deseuri de amoniac si putina apa (urina concentrata), ar putea avea un miros mai intepator. 

Diverse alte mirosuri ale urinei

Urina poate avea diverse alte mirosuri, cum ar fi:

  • Dulce: de obicei din cauza nivelurilor ridicate de glucoza sau a cetoacidozei diabetice in diabetul necontrolat
  • Sirop de artar: de asemenea, un miros dulce specific leucinozei - boala urinei cu miros de sirop de artar
  • Mucegai: in fenilcetonurie
  • Sulf: consum de sparanghel
  • Peste: consum de peste sau anumite suplimente de vitamine
  • Miros urat: de obicei asociat cu o infectie de tract urinar

Cauzele mirosului modificat al urinei

Unele alimente si medicamente, cum ar fi sparanghelul sau anumite vitamine, pot determin un miros specific al urinei, chiar si cand se elimina in cantitati mici. 

De asemenea, mirosul de urina modificat poate indica o conditie medicala sau o boala, cum ar fi:

Urina concentrata (deshidratarea)

Motivul numarul unu pentru care urina are miros intens este deshidratarea. Este normal ca urina sa aiba un miros mai puternic la prima ora dimineata. Dupa o noapte de somn, urina este mai concentrata si mai mirositoare (contine mai mult amoniac) si are o culoare galben mai inchis spre portocalie.

Deshidratarea creste, de asemenea, concentratia urinei, determinand urina sa aiba un miros mai puternic. Mentinerea hidratarii adecvate este extrem de importanta pentru sanatatea generala. De obicei, in momentul in care iti este sete, esti deja deshidratat. Stii ca te hidratezi suficient atunci cand culoarea urinei este galben-pai.  

Alimente

Pentru unii oameni, daca nu in cazul tuturor, consumul de sparanghel determina ca urina sa produca un miros asemanator cu sulful din cauza unor compusi sulfurati naturali. Organismul transforma acidul asparagusic din sparanghel intr-un compus care contine sulf, ceea ce creeaza acel miros intepator. Nu exista probleme de sanatate asociate cu acest miros.

Pestele, ceapa, usturoiul sau varza de Bruxelles pot modifica mirosul urinei, de asemenea.

Medicamente si suplimente alimentare

Consumul de peste nu este singurul motiv pentru care urina poate avea un miros de peste. Vitamina B si vitamina D pot provoca un miros similar. Exemple de medicamente si vitamine, majoritatea in preparate de multivitamine, care modifica mirosul urinei sunt:

  • Vitamina B6 (piridoxina)
  • Vitamina B1 (tiamina)
  • Vitamina B4 (colina)
  • Vitamina D
  • Antibiotice sulfonamide (de exemplu, biseptol)
  • Anumite medicamente pentru diabet (gliburid)
  • Anumite medicamente pentru artrita rematoida (sulfasalazina)
  • Anumite chimioterapice

Infectiile de tract urinar (ITU)

Infectiile de tract urinar (ITU) sunt o alta cauza comuna a urinei cu miros puternic urat. Alte simptome sunt: urina tulbure, o nevoie urgenta de a urina sau o senzatie de arsura in timpul urinarii. Mirosul urat poate fi singurul semn al unei infectii de tract urinar. 

Sistemul urinar include rinichii, ureterele (tuburi subrtiri care transporta urina de la rinichi la vezica urinara), vezica urinara si uretra (tubul prin care se elimina urina in exteriorul corpului). 

In mod normal, urina este sterila. ITU apare atunci cand bacteriile, care provin de obicei din flora intestinala, intra in tractul urinar si cauzeaza o infectie. Femeile au un risc mai mare de a dezvolta o infectie urinara decat barbatii, deoarece au uretra mai scurta. Ca rezultat, exista o distanta mai mica pe care bacteriile trebuie s-o parcurga pentru a ajunge la vezica urinara. 

O infectie de tract urinar poate aparea in orice parte a sistemului urinar. Majoritatea infectiilor implica tractul urinar inferior - vezica urinara (cistita) si uretra. Cand infectia este limitata la vezica urinara, poate cauza durere la urinat si disconfort. Insa cand infectia se raspandeste la rinichi (pielonefrita) poate cauza probleme serioase de sanatate.

Medicul poate diagnostica usor infectia de tract urinar. Urocultura stabileste daca exista bacterii in urina si tipul acestora, precum si sensibilitatea la antibiotice. Infectia de tract urinar trebuie tratata cu antibiotice pentru a preveni raspandirea bacteriilor la rinichi cu afectarea acestora. Atunci cand infectiile urinare sunt tratate corespunzator si in timp util, rareori duc la complicatii.

Diabet zaharat necontrolat

Urina cu miros puternic dulceag este un semn al diabetului zaharat avansat, necontrolat. In cazul diabetului zaharat necontrolat, zaharul si cetonele, care in mod normal sunt absente in urina, se pot acumula in cantitate mare si pot determina un miros dulce puternic. Daca mirosul din urina persista este important sa mergi la medic pentru un consult de specialitate. Un numar mare de pacienti nu stiu ca au diabet zaharat. Un diabet zaharat nediagnosticat si netratat poate determina complicatii serioase si poate pune viata in pericol.

Incontinenta urinara

Incontinenta urinara - pierderea controlului vezicii urinare - este o problema comuna si adesea jenanta. Severitatea variaza de la scurgerea ocazionala de urina atunci cand tusesti sau stranuti pana la nevoia de a urina care este atat de brusca si imperioasa incat nu mai ai timp sa ajungi la toaleta. Cand se intampla acest lucru, mirosul urinei poate parea mai puternic decat de obicei, deoarece urina pateaza imbracamintea.

Incontinenta temporara sau cronica are multe cauze posibile. O cauza temporara poate fi prezenta urinei in cantitate mare in vezica urinara. Cafeaua si alcoolul in special pot cauza o nevoie brusca de a urina si scurgeri de urina. Deshidratarea si alte surse de iritare a vezicii urinare - bauturi carbogazoase si alimente picante, dulci sau acide - pot irita vezica urinara si pot cauza scurgeri de urina.

Cauzele incontinentei cronice pot implica boli la nivelul prostatei si vezicii urinare, inclusiv adenomul de prostata (hipertrofia benigna de prostata) si o vezica slabita. Daca incontinenta contribuie la aparitia mirosului, este important sa mergi la consult la medicul urolog (un medic specializat in diagnosticul si tratamentul bolilor aparatului urinar) pentru a determina cauza si a dezvolta un plan de tratament.

Pietre la rinichi (calculi renali)

Pietrele la rinichi se formeaza atunci cand anumite substante chimice devin suficient de concentrate in urina pentru a forma cristale. Cristalele cresc si devin mase mai mari (pietre), care isi pot face drum prin tractul urinar. Daca piatra se blocheaza intr-un anumit loc si blocheaza fluxul de urina, produce durere severa.

Atunci cand ureterul este blocat de calcul, urina nu mai circula si poate sa apara o infectie urinara cu urina urat mirositoare. 

Fistula vezico-intestinala 

O fistula vezico-intestinala apare atunci cand se formeaza o legatura neobisnuita intre intestine si vezica urinara care permite bacteriilor din intestin sa intre in vezica. Urina urat mirositoare este unul dintre semne, impreuna cu o infectie severa de tract urinar.

Fistulele vezicii urinare pot aparea din cauza leziunilor chirurgicale sau a bolilor intestinale inflamatorii, cum ar fi colita ulceroasa sau boala Crohn.

Fenilcetonuria

Urina cu miros de mucegai este caracteristica fenilcetonuriei. Aceasta este o afectiune genetica incurabila, prezenta inca de la nastere. Fenilcetonuria este cauzata de o modificare a genei fenilalanin-hidroxilazei, care ajuta la crearea enzimei necesare descompunerii aminoacidului fenilalanina. Pacientii care traiesc cu fenilcetonurie nu sunt capabili sa descompuna fenilalanina. Fenilalanina se poate acumula in cantitate periculoasa cand persoana mananca alimente care contin proteine sau consuma aspartam, un indulcitor artificial. 

Nou-nascutii cu fenilcetonurie nu prezinta niciun simptom. Totusi, fara tratament, acestia dezvolta de obicei semne de fenilcetonurie in cateva luni, ca de exemplu:

  • Un miros de „soarece” (mucegai) sau de mosc in respiratie, piele sau urina, cauzat de prea multa fenilalanina in organism.
  • Pielea, parul si culoarea ochilor mai deschise decat cele ale membrilor familiei, deoarece fenilalanina nu se poate transforma in melanina - pigmentul responsabil pentru culoarea parului si nuanta pielii.
  • Microcefalie (dimensiunea capului neobisnuit de mica)
  • Dizabilitate intelectuala
  • Convulsii
  • Dezvoltare lenta a abilitatilor sociale
  • Hiperreactivitate
  • Eruptii cutanate, cum ar fi eczema

Pentru tot restul vietii, pacientii cu fenilcetonurie - bebelusi, copii si adulti - trebuie sa urmeze o dieta care limiteaza fenilalanina. 

Daca aceasta boala nu este tratata de la o varsta mica, poate duce la tulburari mentale precum ADHD. Tocmai pentru a depista si preveni astfel de boli la nou-nascut, screeningul metabolic la nou-nascuti ofera o fereastra de oportunitate pentru o interventie precoce si o instituire a tratamentului adecvat inainte ca aceasta boala sa se manifeste intr-un mod ireversibil.

Boala urinei cu miros de sirop de artar

Urina cu miros dulce poate fi, de asemenea, rezultatul unei boli metabolice denumite boala urinei cu miros de artar. Cunoscuta in lmba engleza drept Maple syrup urine disease - MSUD, aceasta boala este o boala genetica rara si incurabila in care pacientii nu pot descompune 3 aminoacizi (leucina, izoleucina si valina) gasiti in alimentele care contin proteine. Acesti aminoacizi se acumuleaza, devin toxici si pot cauza leziuni grave ale creierului si deces.

Poate sarcina sa modifice mirosul urinei?

In timpul sarcinii, este posibil sa observi o schimbare a mirosului urinei. Retine ca atunci cand esti insarcinata, mirosurile sunt percepute mai intens si aceasta poate fi explicatia simpla pentru un miros mai puternic al urinei.

In plus, acest lucru s-ar putea datora si altor cauze, inclusiv administrarii de vitamine prenatale, dietei, deshidratarii si faptului ca multe femei insarcinate pot sa faca mai frecvent o infectie de tract urinar (ITU). Cauza este adesea compresia uterului pe vezica urinara si uretere.

Cand sa mergi la medic

Cele mai multe modificari ale mirosului urinei sunt temporare si nu inseamna ca ai o boala serioasa, mai ales daca nu ai si alte simptome. Cum principala cauza a mirosului intens al urinei este deshidratarea, se recomanda ca pentru 24 de ore sa intensifici cantitatea de lichide pe care o consumi. 

Cand mirosul neobisnuit al urinei este cauzat de o afectiune subiacenta, exista si alte semne si simptome, ca de exemplu durere la urinat, nevoia urgenta de urinare sau modificarea culorii urinei. 

Daca esti ingrijorat de mirosul urinei, mergi la un consult la medicul tau curant. 

Surse de informatie:

  • www.mayoclinic.org
  • www.healthline.com
  • www.health.clevelandclinic.org
  • www.webmd.com 
  • www.verywellhealth.com