Ce trebuie sa stii despre histeroscopie

Histeroscopia este o procedură ginecologică, minim invazivă, prin care se introduce un endoscop cu fibră optică prin colul uterin în cavitatea uterină.

Aceasta este de 2 tipuri:

  • Histeroscopia diagnostică (HD) este o procedură ginecologică frecvent efectuată pentru a evalua canalul endocervical, cavitatea uterină, endometru și ostiumul. Această procedură este folosită și pentru a verifica permeabilitatea trompelor uterine. Procedura este adesea însoțită de biopsie direcționată sau urmată de chiuretaj endometrial pentru evaluarea patologiei endometroale.
  • Histeroscopia intervențională (HI) este o procedură ginecologică, minim invazivă, pentru tratamentul diferitelor patologii intrauterine.

Histeroscopia, spre deosebire de alte proceduri, are avantajul de a combina procedura de diagnostic cu tratamentul.

Pregătire pre-intervenție

  • Vei programa un consult la medicul specialist de obstetrică-ginecologie.
  • Te vei adresa Biroului de Internări din spital pentru detalii privind etapele următoare.
  • Vei programa un consult preanestezic.
  • Vei face repaus alimentar (alimente lichide și solide), conform recomandărilor medicale – minim 6h înaintea intervenției.
  • Vei primi formulare de Acord Informat care vor trebui completate și semnate înainte de intervenție.

În cadrul consultului preanestezic:

  • Vei informa medicul anestezist asupra tuturor afecțiunilor pe care le ai și a tratamentelor urmate, asupra oricărei patologii relevante, alergii etc.
  • Vei efectua analize / investigaţii preoperatorii în funcţie de recomandarea medicului anestezist.

Documente necesare la momentul efectuării intervenției

Act de identitate (carte de identitate sau pașaport).

Documente medicale:

  • Investigații imagistică, dacă există (ecografie / radiografie / RMN / CT).
  • Investigații paraclinice, solicitate de medic (ex: electrocardiogramă).
  • Analize de laborator, solicitate de medic.

Dacă medicul are contract CAS:

  • Bilet de trimitere medic de familie / specialist.
  • Adeverință de salariat conform cerințelor legale în vigoare.
  • Card de sănătate / adeverință înlocuitoare de card

Internarea și intervenția

  • Te vei prezenta la Spital la data și ora stabilite împreună cu personalul din recepție / biroul de internări.
  • Te vei adresa recepției pentru derularea procedurilor administrative.
  • Vei fi preluat de către personalul medical dedicat

Ce se întâmplă pe parcursul procedurii

  • Administrarea anesteziei generale.
  • Cervixul și vaginul sunt curățate cu o soluție antiseptică.
  • Colul uterin va fi dilatat cu ajutorul unor instrumente speciale.
  • Histeroscopul va fi introdus prin vagin și col, în cavitatea uterină.
  • În continuare, se va introduce prin intermediul histeroscopului în uter un lichid, cu scopul distensiei cavității uterine și a unei bune vizualizări a acesteia.
  • O sursă de lumină atașată la histeroscop permite medicului să vizualizeze interiorul uterului și deschiderile trompelor uterine.
  • În cazul HI se pot îndepărta polipi, adeziuni etc.

Post-intervenție

  • Recuperarea este promptă și dacă evoluția este favorabilă, externarea are loc în aceeași zi.
  • Unele sângerări postoperator ușoare sunt considerate normale și pot apărea în decurs de 2-3 zile.

Externarea și rezultatele

  • Rezultatele biopsiilor vor fi disponibile în 10 zile lucrătoare de la data intervenției.
  • Va trebui să respecți indicațiile medicale menționate în Biletul de Externare și cele comunicate de medicul curant.

În ce cazuri să te adresezi medicului sau serviciului de urgență

  • Alterarea stării generale.
  • Febră sau frisoane.
  • Durere, sângerare.
  • Tulburări de tranzit intestinal și urinar.

Vei adresa orice întrebare medicului anestezist și medicului chirurg cu privire la procedură, pregătirea preoperatorie, riscuri și posibile complicații!