Sumarul de urina este unul dintre testele de rutina cele mai utilizate de medici pentru a evalua starea de sanatate renala, metabolica sau generala a organismului. Si, desi poate parea un test banal, pentru o persoana avizata ofera incredibil de multe informatii despre modul in care functioneaza organismul tau la momentul recoltarii probei.
Sumarul de urina presupune trei tipuri de analiza: determinarea caracteristicilor fizice, biochimia urinei si examinarea microscopica (sedimentul urinar), datele obtinute fiind utile in patologia renala, metabolica, hepatica sau in evaluarea altor probleme si dezechilibre ale organismului.
Rinichii, cele doua organe de forma unor boabe de fasole si dimensiunile unui pumn, sunt situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale lombare si controleaza functia de excretie a organismului, al carei rezultat este producerea urinii. Sunt cei mai eficienti „agenti de salubritate” ai corpului, filtreaza continuu aproximativ 360 de l de sange pe zi, prin cei peste 2 milioane de nefroni (unitati minuscule de filtrare), pentru a elimina deseurile din sange, a regla nivelul de lichide din corp si pentru a conserva proteinele, electrolitii si alti compusi necesari organismului.
Urina este produsul final al activitatii de excretie a rinichilor, fiind drenata de la rinichi prin cele doua uretere catre vezica urinara, de unde este eliminata periodic la exterior prin uretra, in cursul mictiunilor. Un om normal elimina prin urina aproximativ 70% din cantitatea de lichide pe care o consuma, restul de lichide fiind indepartate prin transpiratie, respiratie, scaun.
Volumul normal de urina variaza intre 800-1800 ml pentru o persoana care consuma 1,5-2 l de lichide pe zi.
Examenul macroscopic al urinei
Este prima etapa de evaluare a unei probe de urina. Caracteristicile fizice ale urinei se refera la culoare, aspect (claritate) si miros. Urina este in general galbena si relativ limpede, dar culoarea, cantitatea, concentratia si continutul acesteia variaza pe parcursul zilei, pentru ca esantionul de urina reflecta constituentii prezenti in sange si functia renala in intervalul de cateva ore inaintea prelevarii probei. Aceasta pentru ca ritmul de formare a urinei este in medie de 1ml/minut, iar capacitatea de stocare a vezicii urinare este de 200-300 ml, astfel ca urina acumulata in vezica urinara si eliminata la un moment reflecta substantele filtrate din sange in ultimele aprox 4-6 ore.
Culoarea normala este determinata de un pigment numit urocrom. Poate varia de la galben deschis, pal (urina diluata) la chihlimbar inchis (urina concentrata). Dieta, medicamentele si afectiunile medicale ii pot influenta evident cromatica.
Examenul biochimic la urinei
A doua etapa a testului consta in analiza biochimica a urinei folosind benzi de testare, intr-un analizor automat. Acest tip de testare este rapid si masoara componentele semnificative ale urinei importante pentru patologia renala, hepatica si metabolica. Se testeaza pH, densitatea urinara, proteinele, glucoza, corpi cetonici, bilirubina, urobilinogen, nitriti, activitatea esterazei leucocitare, hemoglobina.
Examenul microscopic al sedimentului urinar
Examenul microscopic al sedimentului urinar permite identificarea si cuantificarea urmatoarelor particule: leucocite, hematii, celule epiteliale, cilindrii urinari, cristale, bacterii.
Leucocitele, eritrocitele, celulele epiteliale si, rar, celulele tumorale sunt elementele celulare care pot fi observate la examenul microscopic in sedimentul urinar.
Gama de referinta a sumarului de urina
Valorile normale sunt dupa cum urmeaza:
- Culoare – Galben (deschis/pal pana la inchis/chihlimbar adanc)
- Claritate/Turbiditate – Senin sau tulbure
- pH – 4,5-8
- Densitate specifica – 1.005-1.025
- Glucoza - ≤130 mg/zi
- Cetone – Niciuna
- Nitriti – negativ
- Esteraza leucocitara – negativ
- Bilirubina – negativ
- Urobilirubina – cantitate mica (0,5-1 mg/dL)
- Sange - ≤3 RBC/ hpf
- Proteine - ≤150 mg/zi
- RBC - ≤2 RBC/hpf
- Leucocite - ≤2-5 leucocite/hpf
- Celule epiteliale scuamoase - ≤15-20 celule epiteliale scuamoase/hpf
- Cilindri hialini– 0-5 cilindri hialini/lpf
- Cristale – Ocazional
- Bacterii – Niciuna
- Levuri (ciuperci)- Niciuna
Cui se recomanda sumarul de urina?
- Pentru a verifica starea generala de sanatate. O analiza a urinei poate fi solicitata pentru orice examen medical de rutina, la internarea in spital sau daca ai nevoie de o interventie chirurgicala sau un control de sarcina. Sumarul de urina este folosit pentru a detecta o varietate de tulburari, cum ar fi diabetul, bolile de rinichi sau bolile hepatice.
- Testul este recomandat cand ai simptome ale unei infectii ale tractului urinar sau ale altor probleme, cum ar fi o boala renala. Unele semne si simptome pot include: durere abdominala, dureri de spate ( lombara), urinari dureroase sau frecvente, sange in urina, urina cu miros si aspect neobisnuit
- De asemenea, testarea poate fi comandata la intervale regulate atunci cand se monitorizeaza anumite conditii medicale, in timp (boala de rinichi, infectie tract urinar, diabet zaharat, etc).
De ce sa faci testul?
Este un examen de rutina, accesibil, neinvaziv, ieftin si rapid care poate oferi medicului informatii multiple si relevante despre starea ta de sanatate generala , dar mai ales legata de aparatul excretor, functia ficatului sau echilibrul metabolic si acido bazic al organismului.
Mod de recoltare
Sumarul de urina presupune recoltarea unei probe de urina, preferabil din prima urina de dimineata sau dintr-o urina emisa in orice moment al zilei.
Prima urina de dimineata are avantajul ca este mai concentrata si nu este influentata de dieta si activitatea fizica. Este necesara recoltarea intr-un recipient curat, nesteril, a probei de urina, de la mijlocul fluxului urinar. Zona genitala este toaletata inainte de colectarea urinei, pentru a nu contamina proba.
Urina poate fi, de asemenea, colectata folosind un cateter si, rar, se foloseste un ac pentru a aspira urina direct din vezica. Pentru sugari, o punga de colectare poate fi atasata la zona genitala pentru a capta orice urina produsa.
Proba trebuie examinata in interval de maxim 30 minute - o ora de la recoltare.
Unde se efectueaza recoltarea
La toate clinicile si laboratoarele din Reteaua Regina Maria.
Durata pana la obtinerea rezultatelor
Maxim 1-2 zile lucratoare de la prelevarea probei.