Testul de creatinina serica este unul din cele mai uzuale, rapide si accesibile teste care iti poate evalua functia rinichilor, organele care se ocupa de depurarea organismului de substante nocive, in exces sau reziduale.
Ce este creatinina?
Creatinina serica este un produs final al metabolismului muscular, este excretata zilnic din organism intr-o forma nemodificata de rinichi si are un avantaj considerabil, este foarte usor de dozat in sange (si in urina) de catre laboratoare, de aceea, concentratia sa serica a fost considerata un indicator important si accesibil al sanatatii rinichilor.
Pe scurt, creatinina provine in principal dintr-un compus crucial pentru energia muschilor si creierului tau, numit creatina. Sintetizata de ficat, creatina este transportata in celulele muschilor si creierului unde este convertita in fosfocreatina, un produs cu energie inalta, care sustine functionarea celulelor cu cel mai mare necesar de energie din organism.
In fiecare zi, 1% pana la 2% din creatina musculara este, insa, convertita in creatinina si eliminata pe cale renala din organism. Barbatii tind sa aiba concentratii mai mari de creatinina decat femeile deoarece, in general, au o masa mai mare de muschi scheletici. Aportul crescut de creatina sau consumul de proteine (cum ar fi carnea) poate creste excretia zilnica a creatininei.
Creatinina este eliminata din sange in principal prin rinichi, in primul rand prin filtrare glomerulara, dar si prin secretia tubulara. Reabsorbtia tubulara a creatininei este nesemnificativa. Daca filtrarea in rinichi este deficitara, concentratia de creatinina din sange creste.
Nu doar concentratia creatininei in sange se poate dovedi utila, dar, impreuna cu dozarea creatininei din urina de 24 de ore, medicii pot calcula clearance-ul creatininei (CrCl), care se coreleaza aproximativ cu rata de filtrare glomerulara (RFG).
Creatinina serica este, asadar, cel mai frecvent utilizat indicator al functiei renale, dar nu masura directa a functiei acestora.
Cui se recomanda testul?
Testarea creatininei serice face parte din setul de analize uzual, fiind efectuata de rutina in cadrul oricarei examinari medicale generale sau la inceputul oricarei internari in spital.
Evaluarea functiei rinichilor este importanta inaintea interventiilor sau examinarilor radiologice care folosesc substante de contrast (CT, RMN, angiografii, etc).
Multe medicamente se elimina prin rinichi sau pot afecta functia renala, de aceea monitorizarea functiei renale este recomandata pentru stabilirea indicatiei terapeutice sau ajustarea dozei unor substante medicamentoase.
Medicul iti va recomanda testul in cazul unei boli de rinichi acute sau cronice care afecteaza filtrarea glomerulara (de exemplu glomerulonefrite dar si pielonefrite, tumori, boala polichistica renala, calculi renali, insuficienta renala, etc)
De asemenea, este posibil sa ai nevoie de acest test daca ai anumiti factori de risc pentru boli de rinichi:
- Diabet zaharat de tip 1 sau tip 2
- Tensiune arteriala crescuta
- Un istoric familial de boala de rinichi
- Lucrezi intr-un mediu profesional toxic (solvent, erbicide, cadmiu, etc)
O crestere a concentratiei de creatinina din sange este, cu toate acestea, un marker tardiv, observat atunci cand exista leziuni marcate ale nefronilor functionali.
Prin urmare, acest test este nepotrivit pentru detectarea bolii renale in stadiu incipient. O estimare mai buna a functiei renale este data prin calcularea ratei de filtrare glomerulara estimata (eGFR)
De ce ar trebui sa faci testul?
- Fiind un test rapid, ieftin si accesibil, il poti face ori de cate ori vrei sa afli daca functia renala este pastrata, mai ales daca esti expus unor factori de risc (diabet, hipertensiune arteriala, istoric familial, medicatie cu potential nefrotoxic, expunere la substante nocive, examinari cu substante de contrast) sau ai afectiuni recurente sau cronice ale rinichilor (litiaza, afectiuni autoimune, inflamatorii, infectioase, tumorale).
- Un alt motiv il reprezinta expunerea la tratamente sau substante cu potential nefrotoxic.
Gama de substante cu potential de nefrotoxicitate este destul de variata si include: medicamente, solventi, pesticide, erbicide, alcooli, ciuperci, plante.
Un capitol important privind riscul de toxicitate renala il reprezinta preparatele antimicrobiene, precum antibioticele (aminoglicozidele, tetraciclinele, penicilinele), sulfamidele, fluorochinolonele, antimicoticele, antiviralele, etc. De aceea, medicul iti poate recomanda testul pentru evaluarea rasunetului posibil, dar nu obligatoriu asupra rinichilor al medicatiei.
Incidenta nefrotoxicitatii produse de medicamente este determinata in special de cresterea numarului de preparate utilizate, inclusiv a celor eliberate fara prescriptie medicala. Insuficienta renala acuta (IRA) poate fi cauzata in 14-26% dintre cazuri de administrarea medicamentelor care prezinta nefrotoxicitate, incidenta IRA crescand alarmant la 50‑66% la pacientii cu afectiuni cardiovasculare, diabet zaharat si politerapie sau polipragmazie.
Este posibil sa ai nevoie de acest test daca ai simptomele unei afectiuni renale. Acestea includ:
- Oboseala
- Edeme, mai ales matinale, in jurul ochilor ( ochi umflati)
- Umflarea picioarelor si/sau a gleznelor
- Scaderea apetitului
- Urinare frecventa si dureroasa
- Urina care este tulbure, are un miros accentuat sau contine sange
- Prurit accentuat insotit sau nu de batai mai rare ale inimii, sub 60/minut (bradicardie)
- Hipertensiune arteriala
Valori normale si interpretarea testului
Un rezultat normal este de 0,7 pana la 1,3 mg/dL (61,9 pana la 114,9 µmol/L) pentru barbati si 0,6 pana la 1,1 mg/dL (53 pana la 97,2 µmol/L) pentru femei.
Daca ai un singur rinichi, sunt acceptate valori ale creatininei de pana la 1,8 mg/dL in intervalul normal.
Femeile au adesea un nivel de creatinina mai scazut decat barbatii. Acest lucru se datoreaza faptului ca femeile au adesea mai putina masa musculara decat barbatii. Nivelul creatininei variaza in functie de dimensiunea si masa musculara a unei persoane.
Exemplele de mai sus sunt masuratori comune pentru rezultatele acestor teste. Intervalele de valori normale pot varia usor intre diferite laboratoare.
Variatii ale nivelului de creatinina serica independente de functia de filtrare renala
Este important sa se tina seama de factorii care ar putea duce la variatii ale creatininei serice independente de reducerea reala a ratei de filtrare glomerulara, de aceea medicul va interpreta analiza in context clinic.
O valoare ridicata se poate datora mai degraba productiei crescute de creatinina decat functiei renale scazute sau poate fi cauzata de scaderea secretiei tubulare de creatinina, de exemplu, in urmatoarele situatii:
- Ingestia crescuta de carne gatita (contine creatinina transformata termic din creatina)
- Aport excesiv de proteine si suplimente de creatina, luate pentru a imbunatati performanta atletica.
- Exercitii fizice intense sau leziunile musculare- pot creste creatinina prin cresterea degradarii musculare.
- Afectiuni musculare: miastenia gravis, distrofii musculare
- Deshidratare secundara unui proces inflamator cu febra poate determina o crestere falsa a concentratiei de creatinina nelegata de o afectare renala reala.
- Mai multe medicamente si cromogeni pot interfera cu testul (inclusiv inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinogenului-IEC, utilizati in insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala sau boala cronica de rinichi sau cimetidina, ranitidina sau famotidina folosite pentru ulcerul gastroduodenal).
- Secretia de creatinina de catre tubuli poate fi blocata, de asemenea, de unele medicamente
Cresteri patologice ale creatininei de cauza renala
Creatinina creste in:
- afectiuni renale acute sau cronice de cauza glomerulara sau tubulo-interstitiala;
- obstructii ale tractului urinar (azotemie postrenala);
- scaderea perfuziei renale (azotemie prerenala) – soc, insuficienta cardiaca, deshidratare critica.
Mod de recoltare
Este necesar ca inainte de testare sa nu fii deshidratat, sa eviti eforturile musculare intense sau suplimentele pe baza de creatina si, este posibil, in anumite situatii, sa ti se recomande sa renunti temporar la unele medicamente care interfera cu rezultatul testului, cum ar fi:
- cimetidina, famotidina si ranitidina
- anumite antibiotice, cum ar fi trimetoprim
Testarea se face, de preferinta, pe nemancate si consta in recoltarea unei cantitati de cativa mililitri de sange venos cu un ac atraumatic (minim 0,5 ml) care se introduc intr-un vacutainer, se eticheteaza si se trimite proba la laborator.
Unde se poate recolta
Toate clinicile si laboratoarele din Reteaua Regina Maria.
Durata pana la obtinerea rezultatelor
1- 2 zile lucratoare de la prelevarea probei. Testul se poate face si in urgenta, fiind gata in cateva ore.