Dictionar de analize

Anticorpi antivirus herpetic uman tip 8

Descriere

Virusul herpetic uman tip 8 face parte din familia Herpesviridae. Infectia cu virusul herpetic tip 8 are o prevalenta destul de redusa si este asimptomatica sau prezinta simptome nespecifice, precum:

  • rinoree (secretie nazala);
  • diaree;
  • eruptii tegumentare;
  • adenopatii (cresterea in volum a ganglionilor limfatici);
  • artralgii (durere articulara);
  • febra;
  • oboseala.

Deoarece simptomele sunt nespecifice, depistarea prezentei virusului poate fi dificila. Insa, ca in orice infectie, organismul produce anticorpi impotriva virusului. Prin realizarea acestei analize, acesti anticorpi pot fi identificati.

Astfel, poate fi diagnosticata o infectie prezenta sau una anterioara.

Prezenta anticorpilor anti virus herpetic uman tip 8 este adesea asociata in aproximativ 85% din cazuri cu sarcomul Kaposi. Acesta se caracterizeaza prin dezvoltarea unei tumori vasculare la nivelul pielii, al mucoaselor, al organelor interne. Insa, identificarea anticorpilor nu confirma diagnosticul de sarcom Kaposi. Pentru aceasta se realizeaza o biopsie de la nivelul leziunii specifice. Este important de mentionat ca sarcomul Kaposi este intalnit in special la persoanele diagnosticate cu HIV.

Alte patologii in care sunt depistati anticorpii indreptati impotriva acestui virus sunt reprezentate de:
limfomul asociat cu virusul herpetic uman tip 8;
boala Castleman.

Forma de limfom asociata acestui virus herpetic se manifesta preponderent la persoanele cu HIV. Prognosticul acestei patologii este redus.

In ceea ce priveste boala Castleman, aceasta poate fi intalnita sub 2 forme: multicentrica si localizata. Forma multicentrica se asociaza cu prezenta anticorpilor anti virusu herpetic si se manifesta prin simptome, precum:

  • febra;
  • adenopatii;
  • hepatosplenomegalie.

Indicatii

Aceasta analiza este indicata persoanelor diagnosticate cu HIV sau care prezinta disfunctii ale sistemului imunitar. De asemenea, determinarea anticorpilor anti virus herpetic tip 8 este recomandata si celor care:

  • au contact sexual neprotejat;
  • au relatii cu parteneri multipli;
  • utilizeaza droguri intravenoase.

Pregatirea pentru analiza

Analiza pentru determinarea anticorpilor anti virus herpetic nu necesita o pregatire speciala. Insa, este de preferat ca prelevarea probelor sa se realizeze dimineata, inainte de micul dejun. De asemenea, este util a mentiona medicului istoricul medical si tratamentele urmate inainte de realizarea analizei.

Mod de recoltare

Aceasta analiza necesita o proba de sange, care este obtinuta prin punctie venoasa.

Procesul de recoltare nu prezinta un disconfort semnificativ pacientului si se efectueaza in cateva minute. In cele mai multe dintre situatii, proba de sange este prelevata de la vasele sanguine ale plicii cotului. Pentru aceasta sunt urmate urmatoarele etape:

  • plasarea garoului la nivelul bratului;
  • realizarea asepsiei plicii cotului cu alcool sanitar;
  • efectuarea punctiei venose;
  • prelevarea probei de sange intr-un recipient special (vacutainer);
  • indepartarea garoului;
  • aplicarea unui plasture deasupra zonei unde a fost realizata punctia;
  • mentinerea unei usoare presiune (cu scopul de a reduce riscul de aparitie a echimozelor).

Interpretare

Rezultatele sunt furnizate de laboratorul de analize medicale in 2-3 zile. Acestea necesita a fi interpretate de medic in functie de starea clinica a pacientului si de istoricul medical. De aceea, dupa primirea rezultatelor este indicata o consultatie la medicul curant.

Rezultat pozitiv

Rezultatul pozitiv sugereaza prezenta anticorpilor anti virus herpetic uman tip 8. Astfel, se constata ca pacientul a avut contact cu virusul herpetic, dar momentul infectarii nu poate fi identificat. Dupa interpretarea analizelor, medicul va stabili care este cel mai potrivit tratament pentru fiecare pacient.

Rezultat negativ

Un rezultat negativ se obtine cand anticorpii formati impotriva virusului nu au fost detectati. In stadiile incipiente ale infectiei, anticorpii nu pot fi detectati, dar infectia este prezenta. In astfel de situatii, este necesar a repeta analiza. In functie de istoricul medical al pacientului, medicul stabileste care sunt urmatoarele etape necesare pentru mentinerea unei stari optime de sanatate.

Aceasta analiza permite identificarea anticorpilor antivirus herpetic uman tip 8 si este indicata persoanelor care prezinta infectie HIV sau alte tulburari ale sistemului imunitar.

Medicul analizeaza rezultatele obtinute la investigatii, informatiile obtinute in urma examenului clinic si starea generala a pacientului si stabileste care este care este cea mai adecvata abordare pentru starea de sanatatea pacientului.

 

Sursa:

  • Rewane A, Tadi P., Herpes Virus Type 8, In: StatPearls [Internet], Treasure Island (FL): StatPearls Publishing, 2023, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK556023/;
  • www.sciencedirect.com, https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/human-herpesvirus-8, accesat la data 28.09.2023;
  • academic.oup.com, https://academic.oup.com/ije/article/29/1/175/666825, accesat la data 28.09.2023.