Dictionar de analize

Anticorpi anti-HCV

99.00 Lei Contacteaza-ne

Informatii generale

Testul de anticorpi pentru hepatita C, uneori numit test anti-HCV, detecteaza anticorpii impotriva virusului hepatitei C (HCV) in sange pentru a afla daca esti infectat cu acest virus.

Anticorpii sunt substante proteice eliberate in sange ca raspuns la o infectie, pentru a lupta cu agentul infectios, in cazul acesta cu HCV.  

Hepatita C este o boala hepatica provocata de virusul hepatitei C, un virus de tip ARN, care se manifesta printr-un proces inflamator la nivelul ficatului.  

Infectia initiala cu virus hepatitic C poate capata expresii clinice variate, de la formele usoare cu simptomatologie discreta, majoritare, la afectiuni agravante care necesita spitalizare.

Din motive neelucidate inca, doar aproximativ 30% (15–45%) dintre persoanele infectate elimina spontan virusul in decurs de 6 luni de la infectare, fara niciun tratament. Pentru restul de 70% (55–85%), virusul hepatitei C continua sa persiste in organism provocand hepatita cronica si complicatii ulterioare precum ciroza (15-30%), insuficienta hepatica sau carcinomul hepatocelular (1-5%).

Virusul hepatitei C se raspandeste de obicei atunci cand cineva intra in contact cu sangele si mai rar cu secretiile (saliva, lapte, secretii vaginale, sperma etc) unei persoane infectate. Acest lucru se poate intampla prin:

  • Utiizarea in comun a acelor si seringilor pentru injectare a drogurilor;
  • Nasterea. Aproximativ 6% dintre copiii nascuti din mame infectate vor avea hepatita C;
  • Expunerea la contaminare in cursul unor acte medicale de ingrijire a sanatatii (din cauza nerespectarii masurilor de preventie a raspandirii infectiilor transmise prin sange)
  • Contacte sexuale cu o persoana infectata;
  • Tatuaje sau piercing-uri nereglementate, efectuate in institutii neautorizate, in medii informale sau cu instrumente nesterile;
  • Partajarea articolelor personale (glucometre, aparatelor de ras, unghiere, pensete, periute de dinti si alte articole care ar fi putut intra in contact cu sangele infectat, chiar si in cantitati invizibile;
  • Transfuzii de sange si transplant de organe (efectuate inainte de implementarea screening-ului pentru VHC)

Anticorpii anti-HCV apar ca raspuns al sistemului imun la patrunderea virusului hepatitei C in organism si pot fi detectati in medie la 7-8 saptamani de la debutul infectiei. Ei nu fac diferenta intre o infectie prezenta sau una trecuta.

In cazul vindecarii infectiei acute, se pot detecta in ser niveluri de anticorpi HCV toata viata sau titrurile pot scadea treptat pana la disparitie in cativa ani. Cu toate acestea, la pacientii cu infectie cronica, anticorpii anti-HCV persista indefinit.

Singura metoda care diferentiaza intre infectia in curs si infectia in antecedente este testarea pentru ARN-HCV care poate masura numarul de copii virale in sange (viremie).

Aproape toti pacientii cu infectie cronica au niveluri de ARN-HCV detectabile in sange. Acesta este un test de sange care cauta dovezi genetice ale virusului insusi.

Un alt test, numit „genotipare virala”, te ajuta sa afli ce fel de infectie cu HCV ai ( exista 6 genotipuri diferite ale HCV) si ce tip de tratament poate fi necesar.

Indicatii

Testarea anticorpilor hepatitei C se poate efectua in scop de screening si diagnostic al unei infectii cu virusul hepatitei C.

Screening: testele de screening cauta o boala inainte ca o persoana sa aiba simptome. Deoarece hepatita acuta C poate trece adesea neobservata, screening-ul este o modalitate importanta de depistare, inainte ca aceasta sa provoace leziuni hepatice.

  • Screening-ul produselor de sange si al donatorilor;
  • Screening-ul prenatal, in scopul prevenirii transmiterii infectiei la fat
  • Screening-ul persoanelor care au avut contacte in cercul apropiat cu persoane diagnosticate cu hepatita C

Diagnostic: Prezenta unui tablou clinic sugestiv de hepatita virala duce la indicatia efectuarii testelor de stabilire a cauzei. Testarea anticorpilor anti-HCV poate stabili daca agentul etiologic al bolii a fost virusul hepatitei C, insa nu poate preciza daca hepatita este prezenta (acuta sau cronica) sau daca a existat in antecedente si s-a vindecat.

De ce sa faci acest test?

Fiecare adult care are 18 ani sau mai mult ar trebui sa faca acest test cel putin o data pentru depistarea HCV. Testul este util pentru depistarea cat mai timpurie a infectiei care nu doar ca iti protejeaza familia si prietenii, dar duce la suprimarea virusului si chiar la vindecare. Prin testare se pot preveni complicatiile de tipul cirozei hepatice sau carcinomului hepatic. Testul anti-HCV este rapid, nedureros si foarte accesibil.

Ai putea avea nevoie de test daca:

  • Ai avut o transfuzie de sange sau un transplant de organ inainte de 1992
  • Ai fost partenerul sexual al unei persoane cu HCV
  • Ai HIV
  • Ti-ai injectat vreodata droguri ilegale
  • Lucrezi in domeniul sanatatii si este posibil sa fi fost expus la HCV
  • Esti pe dializa renala
  • Ai niveluri anormale de alanina aminotransferazei (ALT).
  • Esti nascut dintr-o mama cu hepatita de tip C
  • Ti s-a administrat concentrat de factori de coagulare inainte de 1987

De asemenea, boala hepatica HCV poate provoca anumite simptome, de tipul:

  • Greata
  • Scaderea apetitului
  • Urina inchisa la culoare
  • Scaun deschise la culoare
  • Piele si mucoase colorate in galben (icter)
  • Oboseala
  • Febra
  • Dureri abdominale
  • Diaree
  • Echimoze frecvente

Mod de recoltare

Recoltarea se efectueaza dimineata, pe nemancate.

Determinarea anticorpilor anti-HCV este simpla, neinvaziva  si nedureroasa, implica prelevarea unei simple probe de minim 0,5 ml de sange venos. 

Rezultate

Valori normale–Anticorpi anti HCV negativi

Unde se recolteaza

In toate punctele de recoltare ale retelei.

Durata eliberarii rezultatelor

In medie, 3 zile lucratoare.

 

Bibliografie:
www.webmd.com
www.medicalnewstoday.com
www.testing.com


Preturile afişate pe site sunt cele standard. În funcţie de gradul profesional şi experienţa fiecărui medic, de situaţia medicală concretă a pacientului şi de politica comercială companiei, acestea pot varia şi pot suferi modificări. Vă rugăm să verificaţi corectitudinea acestora în call center: 021.9268