Pot dansa din nou după operația la ambele glezne

Chinuită de durere și incapabilă să mai stea pe poante, Ana a ajuns, împreună cu părinții ei, în cabinetele mai multor ortopezi, pentru diagnostic și tratament. Ulterior, radiografia a pus în evidență un os în plus în spatele gleznei. „Mă durea din ce în ce mai tare. Nu mai puteam dansa, nu mai puteam sta pe poante, oricât aș fi rezistat durerii și indiferent de tratamente. Am fost la medic și, după investigații, am aflat că am câte un os mic în plus la fiecare glezna, în spatele tendonului lui Ahile. Deși mulți alți oameni au aceste oase, în cazul meu, pentru că stau mult pe poante și gleznele mele sunt foarte solicitate, oasele acestea au produs leziuni la tendoane. Așa se explică durerea și, implicit, nefericirea mea de a nu mai putea dansa”, a mărturisit Ana.
Micul os format suplimentar, numit Os Trigonum, nu mai este considerat o anomalie genetică, pentru că este prezent, în medie, la 15% din populație. În majoritatea cazurilor nu produce disconfort, motiv pentru care prezența lui nici nu este sesizată. Însă poate să aducă mari prejudicii balerinilor și celor care fac atletism sau fotbal, cauzând durere în partea din spate a gleznei. 

Intervenția chirurgicală pentru extracția structurilor osoase de la nivelul articulatiei gleznei a reprezentat singură soluție care să-i permită tinerei continuarea carierei în balet. Însă chirurgii care au consultat-o pe Ana nu au acceptat să facă intervenția, pentru că riscurile pe care le presupunea erau prea mari – lezarea tendonului lui Ahile fiind cel mai des invocată. După multe căutări, au găsit, în cele din urmă, un medic care și-a asumat să o ajute. „Ana a venit la consult cu mama ei, spunându-mi că nu au găsit o soluție care să-i permită să danseze mai departe pe poante. Am aflat că era foarte talentată și că baletul era marea ei pasiune, pentru care muncea de la cinci ani. Mai bine de zece ani de muncă trebuia să aibă o continuare. Am făcut investigațiile necesare, care au confirmat diagnosticul și am decis să facem operația”, a explicat dr. Cătălin Prescură, medic specialist ortopedie și traumatologie, din cadrul Centrului de Excelență în Ortopedie Ponderas Academic Hospital.

Intervențiile chirurgicale pe partea posterioară a gleznei sunt printre cele mai dificile din punct de vedere tehnic, pentru că această zona este foarte complicată din punct de vedere anatomic și dificil de abordat minim-invaziv. Astfel de operații cer foarte multă finețe și dexteritate din partea medicului chirurg. Cu atât mai mult dacă sunt realizate minim-invaziv. „Intervenția de impigement posterior Os Trigonum este cu adevărat dificilă din punct de vedere tehnic. Rar se practică artroscopia minim-invazivă pe partea posterioară a gleznei. Intervențiile pe față anterioară sunt mai accesibile chirurgului. Însă am ținut cont de context și de miza acestei intervenții, așa că am ales soluția cea mai dificilă, dar care să-i ofere cea mai rapidă revenire pe poante. Am luat în considerare și că ambele membre erau afectate și Ana urma să treacă prin două astfel de operații”, a spus dr. Cătălin Prescură.

La puțin peste 16 ani, cât avea în septembrie 2021, când a avut loc prima operație, Ana a dovedit maturitate în înțelegerea procesului prin care avea să treacă. „Domnul doctor mi-a spus exact cum stau lucrurile: în ce constă operația și cum o va realiza, dar și cum va fi după. Nu mi-a fost frică și nu am avut emoții. Mama da, dar eu nu. Am avut încredere în domnul doctor. Știam că a înțeles foarte bine că de operația asta depinde cariera mea, dar și că și-a dat seama cât de tare vreau să pot merge pe poante mai departe. M-a înțeles perfect și am știut că o să mă ajute. Incizia este mică, abia se vede!”, a spus Ana.

Chiar și după o operație minim-invazivă de îndepărtare a unui Os Trigonum este necesară o perioada de recuperare relativ lungă, care poate să fie de trei luni sau chiar de mai mult, pentru fiecare picior. Însă gândul la dansul pe poante și la scenă i-au dat Anei puterea de a rămâne optimistă: „Recuperarea este aproape completă cu al doilea picior, iar primul este deja foarte bine. Pot să stau pe poante!”, a spus ea lăsând să i se ghicească fericirea.

Operațiile au avut loc în septembrie 2021 și în februarie 2022, iar în prezent Ana se simte foarte bine. Poate urcă pe poante, tot acel disconfort și, mai ales, durerea au dispărut complet, permițându-i să-și reia pregătirea atât la liceu, cât și în particular, cu profesori emeriti de balet. După intervenții chirurgicale dificile la ambele glezne și după o perioada de recuperare care a pus-o la încercare în multe feluri, Ana a găsit puterea de a dansa din nou și de a-și urma astfel visul.