Descriere:
Iata prima intrebare la care este nevoie sa raspunzi atunci cand te prezinti cuiva. Oare ce sa spun? Este poate cea mai grea intrebare uneori... Ce sa aleg din multitudinea de roluri pe care le am? Stiu ca sunt suma rolurilor carora le fac fata zilnic, dar care este cel mai important ACUM, in acest moment? Care ma defineste cel mai bine? De obicei, in functie de conjunctura in care ne aflam, gasim raspunsul automat. Nu ne pune probleme. Alteori, insa....
Imagineaza-ti, pentru un moment, ca te afli in fata terapeutului, la prima sedinta... Este printre primele intrebari pe care le pun eu si stiu ca este una foarte grea, pentru ca, de multe ori, in valtoarea vietii, uitam cine suntem... Uneori primesc ca raspuns “Nu stiu de unde sa incep”... Raspunsul este simplu: nu exista un raspuns „bun” sau „rau”, exista doar raspunsul personal al unui om care, pe drumul vietii lui, s-a intalnit cu o problema. Ca problema poarta un nume (anxietate, fobie, depresie, etc) sau ca nu are nume („nu-mi mai place de mine, vreau sa ma schimb”, „nu-mi inteleg copilul”, „nu stiu cum sa reactionez in anumite situatii”, etc), aceasta nu mai are importanta. Ce este cu adevarat important este ca problema pe care o ai sa-si gaseasca o rezolvare, pentru ca, daca nu are rezolvare, fie nu este, de fapt, o problema, fie nu-i problema ta. De altfel, unul dintre scopurile mele este sa te ajut sa te definesti, sa-ti afli “marginile” si sa vedem cum poti sa le extinzi, pentru a evolua.
Pornisem de la intrebarea cine sunt eu...
De multe ori, oamenii uita ca terapeutul este si el un om, care s-a intalnit si el de-a lungul timpului cu diferite probleme. Eu, de exemplu, am avut o depresie dupa decesul mamei si am trait dramatic fobia de condus. Dupa ce timp 10 ani am facut atacuri de panica doar la gandul ca as putea pune mana pe volan, cu ajutorul psihoterapiei conduc bine-mersi (ii multumesc doamnei profesor universitar Irina Holdevici de fiecare data cand ma urc in masina!). De asemenea, am facut tot felul de formari pentru ca imi place sa invat: invat de la oamenii care imi intra in cabinet, invat de la prieteni, invat de la alti formatori si invat predandu-le altora.
In primul rand, aici, in clinica, sunt psihoterapeut, iar terapeutul este un om care poate sa te ajute in depasirea obstacolelor din viata ta. Fiecare dintre noi a avut de-a lungul vietii probleme. Unii s-au descurcat fara ajutorul unui psihoterapeut, altii nu. Terapeutul este un bun ascultator, un om care nu te judeca si care va fi alaturi de tine pe tot parcursul drumului pe care il ai de facut. De-a lungul timpului, am lucrat cu copii, adolescenti si adulti. Cu oameni din multe domenii de activitate. Cu sportivi din mai multe ramuri, individual sau in echipa. Am tinut seminarii pentru specialisti si nespecialisti. In toate, exista un singur numitor comun: OMUL.
In al doilea rand sunt sotie si mama. Povestile copilariei se termina toate cu nunta, momentul casatoriei (“Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”), de aici rezultand doua concluzii logice:
- Daca nu te casatoresti, nu poti fi fericit
- Daca te casatoresti si nu esti mereu fericit, ai cam trait degeaba. Sau ai trait in minciuna. Adevarul este ca viata este formata din momente vesele si momente triste, momente de disperare si momente de extaz, momente de activare enorma si momente de plictiseala si tu esti singurul care hotaraste, atunci cand tragi linie, daca viata ta are semnul pozitiv sau negativ, pentru ca, pentru fiecare in parte, fericirea are alte conotatii.
Adesea eu spun ca sunt printesica in casa mea, lucru pe care chiar il cred. Asta nu inseamna ca bat din picior cand vreau ceva sau ca totul mi se asterne la picioare, ci ca iubesc si ma simt iubita, ca ma simt importanta in familie, ca primesc si dau respect, ca avem aceleasi valori (evident ca exista si la noi discutii, dar nu degenereaza niciodata).
Din interactiunea acestor doua roluri a rezultat un program de psihoterapie de cuplu prin tango argentinian (“Terapie de cuplu in pasi de tango”), unde eu si Razvan, impreuna cu Oana si Lusu (Cornel), ne-am propus sa ajutam cuplurile sa se reconecteze prin: decriptarea corecta a mesajelor nonverbale venite de la partener, recladirea sigurantei si increderii, trecerea de la Eu si Tu la NOI din nou. Pentru ca a fi un cuplu inseamna mai mult decat a locui impreuna, a avea copii sau a pune „la acte” o bucata de hartie. A fi un cuplu inseamna sa iubesti si sa fii iubit, sa fii atent la ea, sa fii atenta la el, sa simti apartenenta, sa petreceti timp impreuna, sa aveti visuri in comun, sa asculti si sa fii ascultat, sa imparti responsabilitati cu celalalt, sa razi cu celalalt, sa ajuti si sa fii ajutat, sa infruntati greutati impreuna, sa rezolvati problemele care apar, sa faceti lucruri impreuna, sa va sfatuiti si sa decideti impreuna... Inseamna a fi prezent fiecare in viata celuilalt, impreuna si deodata (“Unire-n cuget si-n simtiri”!).
Si, nu in ultimul rand, sunt si eu un om, cu bune si rele, asa ca...
Ma numesc Daniela Peristeri, sunt casatorita (si fericita!) din 1989 si am un baiat trecut de mult de varsta majoratului. Sunt psihoterapeut de orientare cognitiv - comportamentala, am formare in Psihooncologie, in Terapie cuplu, copil, familie, in Terapie Scurta Strategica si in Schema Therapy. Sunt femeie, sunt mama, sunt sotie, sunt formator si supervizor pentru terapeutii incepatori si am o meserie pe care o ador. Aceasta sunt eu, sunt suma rolurilor mele si n-as renunta la nici unul...
Certificari:
- Psihoterapeut cognitiv-comportamental/Psiholog Principal
- Psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala
- Terapeut cuplu-copil-familie
- Formare in psiho-oncologie
- Formare in Terapie scurta strategica
- Formare in Schema Therapy
- Formator si supervizor
- Psiholog sportiv
Arii de interes:
- Depresie
- Furie
- Insomnie
- Probleme de familie
- Parenting
- Anxietate