Tuturor persoanelor cu varsta > 50 ani, pentru screening cancer de colon
Screeningul este singura metoda de preventie a cancerului de colon. Acesta se adreseaza tuturor persoanelor cu varsta peste 50 de ani, indiferent de sex si consta in efectuarea unei colonoscopii. Necesitatea realizarii acestei investigatii este cu atat mai mare cu cat pacientul prezinta si alti factori de risc precum:
- Istoric familial de cancer de colon
- Polipi colonici in antecedente
- Modificari de tranzit intestinal (diaree, constipatie)
- Dureri abdominale sau balonare
- Sangerari
- Boala inflamatorie intestinala (boala Crohn, colita ulcerativa)
- Anemie de cauza neprecizata
Tuturor pacientilor diagnosticati cu boli de ficat sau care prezinta semne sau simptome de boala
Pacientii diagnosticati cu hepatite cronice, hepatita autoimuna sau valori crescute ale transaminazelor pot tine bolile sub control si pot preveni aparitia complicatiilor, daca merg periodic la medicul specialist pentru analize si investigatii.
Bolile de ficat sunt de multe ori silentioase, iar pacientii afla ca sufera de o boala sau alta abia cand simptomele incep sa isi faca aparitia. Printre acestea amintim:
- Icter (Ingalbenirea pielii si a mucoaselor ochilor)
- Dureri abdominale
- Urina inchisa la culoare
- Mancarimi ale pielii
- Umflaturi ale incheieturilor
- Greata si voma
- Oboseala cronica
Factorii care pot creste riscul de boala de ficat sunt:
- Istoricul familial de boli de ficat
- Consumul mare de alcool
- Obezitatea
- Diabetul zaharat de tip 2
- Expunerea la substante chimice si toxice
Tuturor pacientilor diagnosticati cu boli digestive sau care prezinta semne sau simptome de boala
Cele mai multe dintre bolile de natura digestiva pot fi prevenite sau tinute sub control prin adoptarea unui stil de viata sanatos, tradus prin echilibru in ceea ce priveste alimentatia, odihna, sport, minimizarea nivelului de stres.
Simptomele care pot anunta o afectiune digestiva sunt:
- Constipatie, balonare, diaree, scaun cu sange
- Scaderea involuntara in greutate
- Febra si varsaturi