Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

O intervenție robotică 2 în 1 și un pacient de 55 ani vindecat de cancer pulmonar

Articol de Silvana Pătrăşcanu Senior Editor
O intervenție chirurgicală minim invazivă în cursul căreia să fie rezolvate două afecțiuni, o neoplazie malignă pulmonară și un nodul cu suspiciune cu risc ridicat de metastază la glanda suprarenală, nu ar fi fost posibilă în urmă cu câțiva ani. S-a putut realiza, însă la Ponderas Academic Hospital, datorită îndemânării a doi medici chirurgi care au lucrat coordonat, cu ajutorul robotului chirurgical da Vinci Xi.

Dr. Felix Dobrițoiu și dr. Bogdan Smeu, cei doi medici chirurgi care au realizat intervențiile spun, la unison, că intervenția dublă nu a fost o performanță medicală care merită laude, ci doar o intervenție mai specială, pe care au abordat-o pe principiul 2 în 1, pentru că au pus binele pacientului mai presus de orice.
 

Cancer pulmonar descoperit din întâmplare

Mirel Păun are 55 de ani și nu-și aduce aminte să fi avut nevoie până la vârsta aceasta de vreun tratament mai complicat sau să sufere de vreo boală mai serioasă. „O răceală, o durere trecătoare de stomac și de cap, cu totul ocazional. Mă știam bine și în formă și nu-mi făceam griji pentru starea mea. De ceva timp mă necăjea foarte tare un genunchi și, pentru că am nevoie să fiu într-o formă fizică bună, m-am decis să văd care-i problema și ce pot face. Rezultatele celor câteva analize pe care le-am făcut l-au pus pe medic în alertă, pentru că părea că am o problemă severă de sănătate, astfel că mi-a indicat să fac multe alte investigații, inclusiv un examen pulmonar amănunțit. La final, diagnosticul a fost de cancer pulmonar. Și de aici a început totul”, spune Mirel. 

Un diagnostic atât de sumbru este un șoc pentru oricine, mai ales atunci când niciun simptom nu anunță o astfel de boală. Ulterior, avea să afle că aceasta este una dintre caracteristicile neoplasmului pulmonar, și că în această boală semnele sunt puține și deseori sunt ignorate. 

Mirel Păun a ajuns la medicul oncolog, care l-a evaluat și, după alte investigații, i-a indicat să înceapă imediat terapia cu citostatice, ulterior fiindu-i recomandată o intervenție chirurgicală care să elimine lobul pulmonar afectat de cancer. Pacientul a urmat patru ședințe de tratament oncologic neoadjuvant, pe parcursul a trei săptămâni. Concomitent, a căutat un loc unde să se poată opera. 


„Pentru mine diagnosticul pe care l-am primit a fost o veritabilă traumă. În condițiile acestea, ideea de a căuta atenție în sistemul medical de stat mă înfiora și era mai mult decât puteam să duc. Din vorbă în vorbă, cât am făcut perfuziile cu citostatice, am aflat de doctorul Felix Dobrițoiu. După ce am ajuns pe mâna lui, după ce am fost tratat de dumnealui și l-am cunoscut mai bine, am înțeles de ce bolnavi ca mine, cu cancer la plămâni, îl caută și-l pomenesc”, spune cu seriozitate acesta. Apoi continuă: „Așa că l-am căutat pe dr. Felix Dobrițoiu. Am să mă felicit câte zile mai am, și o să mai am încă multe datorită lui, că m-am dus la el”.  

Investigații și plan de tratament

Evaluarea preoperatorie a fost una complexă. Examenul computer tomograf a pus în evidență formațiunea tumorală la nivelul lobului superior al plămânului drept, cu extindere către vârful lobului inferior, cât și o posibilă metastază la nivelul glandei suprarenale drepte. 

Tratamentul cancerului pulmonar variază în funcție de tipul celulelor maligne, de mărimea și poziționarea tumorilor, de stadiul bolii și de starea generală de sănătate a pacientului. În cazul de față, diagnosticul și toate investigațiile care l-au precedat, inclusiv cele imagistice și concluzia examenului anatomopatologic, au fost puse în discuția echipei multidisciplinare din Tumor Board, unde medicii au stabilit planul de tratament individualizat, în funcție de diagnosticele pe care le avea pacientul. 

Constituită din medici de diferite specialități, de la pneumologie, imagistică medicală, anatomie patologică, la chirurgie toracică și generală și oncologie, Tumor Board este o comisie medicală care identifică cea mai bună soluție de tratament pentru fiecare caz în parte. 

La finalul discuțiilor, luând în calcul protocoalele de tratament și evoluția favorabilă în urma tratamentului neoadjuvant, s-a decis rezecția lobului pulmonar superior drept, în bloc cu segmentul afectat din lobul inferior drept, dar și a glandei suprarenale drepte, unde datele imagistice conduceau la ideea că s-a format o metastază. Totul într-o singură intervenție, pentru a îi asigura pacientului nu numai un tratament complet, dar și o recuperare cât mai rapidă și mai ușoară, fără a resimți efectele a două intervenții chirurgicale și, implicit, a două anestezii generale.

„Doctorul Felix Dobrițoiu mi-a explicat punct cu punct ce trebuie să facă în timpul operației și de ce este necesar să scoată și glanda suprarenală. Mi-a spus exact ce presupune intervenția deschisă, clasică și ce avantaje aș avea dacă ar face intervenția cu ajutorul robotului. Am înțeles că, diferențele între varianta clasică și cea robotică vor fi uriașe. Evident că am ales robotul și foarte bine am făcut. Dovadă că după operație am stat în spital doar patru zile. Pe 30 martie m-am operat și pe 3 aprilie, la prânz, am plecat, pe picioarele mele, acasă, în convalescență, cu cinci tăieturi mici, fiecare de un centimetru, pe partea dreaptă, și vindecat de cancer!”, spune Mirel Păun. 

O intervenție robotică doi în unu

Pentru că problema lui Mirel era mai complicată, medicii au optat pentru o intervenție dublă, asistată robotic, care urma să fie realizată în același timp operator, de fiecare dintre etape urmând să se ocupe câte un medic chirurg de specialități diferite. Echipa a fost formată din dr. Felix Dobrițoiu, medic specialist chirurgie toracică și dr. Bogdan Smeu, medic primar chirurgie generală. .  

După ce s-a realizat anestezia generală, prima intervenție a fost cea realizată de dr. Bogdan Smeu și a constat în rezecția completă a glandei suprarenale drepte. Robotul daVinci Xi, comandat din consolă de medic, a efectuat rezecția rapid, fără niciun fel de dificultăți. După extracția glandei, aceasta a fost trimisă la laborator pentru analize. Rezultatul ulterior avea să arate că nu exista nicio structură neoplazică în evoluție, dar existau celule anormale a căror evoluție nu putea fi anticipată. 

„Robotul a făcut intervenția precisă, ușoară și rapidă. Un avantaj important pentru un pacient operat de două ori, pe organe diferite, cu o singură anestezie. Asta reduce substanțial timpul de recuperare și riscurile. Intervenția minim invazivă nu este o operație mai mică, ci una complexă, dar cu traumă redusă la minimum pentru bolnav. Practic, două intervenții majore, care la final lasă în urmă niște zgârieturi. Marele beneficiu este absența durerii postoperatorii, mai ales într-o intervenție radicală, unde, în mod clasic, incizia este foarte mare”, punctează dr. Bogdan Smeu, avantajele operațiilor robotice minim invazive.

După închiderea inciziilor primei intervenții, s-a trecut la a doua parte a operației, care interesa plămânul și a fost realizată de dr. Felix Dobrițoiu. 

Acesta a abordat plămânul drept prin cinci incizii milimetrice și a realizat o procedură complexă de rezecție a lobului superior și segmentectomia apicală a lobului inferior. Ulterior s-a practicat  limfadenectomia cu excizia tuturor ganglionilor limfatici adiacenți. 

„Terapia neoadjuvantă prin care a trecut pacientul înainte de intervenție a redus dimensiunile formațiunii tumorale, dar a produs numeroase aderențe care au făcut foarte laborios procesul de rezecție. Intervenția a fost meticuloasă și s-a realizat milimetru cu milimetru, pentru a oferi deplina siguranță oncologică”, explică dr. Felix Dobrițoiu. 
 

Recuperarea și stare de bine

„Nu mă așteptam ca după operația aceasta dublă să-mi fie atât de bine. A fost mult mai bine decât am sperat, iar doctorii mei, dr. Dobrițoiu și dr. Smeu au fost incredibili. Au stat de vorbă cu mine, m-au supravegheat atent și mi-au dat toate indicațiile și sfaturile necesare pentru viitor. Acum mă simt foarte bine. Merg la controale regulat, fac analize și sunt bine! Știu regulile pe care trebuie să le respect pentru binele meu. Am înțeles perfect cât de importante sunt controalele periodice, mai ales că mi-a trecut glonțul pe la ureche, cum se zice. Dar sunt norocos și pentru că organismul meu a răspuns bine la tratamentul cu citostatice, și pentru că am avut șansa să fiu îngrijit de medici excepționali. Le-am mulțumit din tot sufletul meu, le mulțumesc și acum. Sunt oameni excepționali!”, a încheiat Mirel Păun.  

Acesta nu a fost primul pacient care a trecut printr-o intervenție de tipul „2 în 1”, la Ponderas Academic Hospital, dar acest tip de manevre chirurgicale duble, cu abordarea unor organe diferite, cu patologii diferite, deși nu sunt frecvente, se aplică de fiecare dată când este posibil. 

„Primează mereu interesul pacientului. Intervențiile chirurgicale de acest tip sunt salvatoare pentru pacient, al cărui organism este menajat, pentru că suportă practic o singură anestezie, o singură perioadă de recuperare, ceea ce contribuie enorm la recuperare și vindecare”, adaugă dr. Bogdan Smeu.

Tratamentul chirurgical asistat robotic al cancerului pulmonar

Scopul intervențiilor chirurgicale în cancerul pulmonar este acela de a îndepărta tumora și zona adiacentă acesteia, pentru siguranță oncologică. Concomitent, în orice intervenție care are ca scop eliminarea unui țesut neoplazic malign, indiferent de tipul acestuia, se procedează și la eliminarea lanțurilor ganglionare din imediata proximitate. Ganglionii limfatici adiacenți unui organ sunt mereu primele structuri la nivelul cărora tumora diseminează celulele canceroase. 

În funcție de stadiul de evoluție a tumorilor, rezecția de țesut pulmonar poate interesa doar un segment al unui lob, un lob întreg sau tot plămânul, dar chirurgul urmărește de fiecare dată conservarea a cât mai mult țesut pulmonar sănătos.

Lobectomia pulmonară este cea mai frecventă rezecție pulmonară oncologică. Este efectuată când tumora are dimensiuni mai mari, dar este limitată la un singur lob și oferă acea siguranță oncologică esențială pentru a se putea vorbi de un organ „cancer free”, post operator. 

„Tehnica operatorie este similară, fie că se practică o intervenție deschisă sau una minim invazivă, din punct de vedere al chirurgului, dar avantajele variantelor asistate robotic sunt incontestabile. Beneficii are în primul rând pacientul, care se reface repede, iar când vorbim de un caz oncologic asta înseamnă că poate începe terapia, atunci când este necesar, într-un timp foarte scurt. În oncologie fiecare zi contează enorm. Un alt avantaj este că eu, chirurgul, sunt acolo, în «interiorul» pacientului din punct de vedere vizual, și am posibilitatea de a diferenția cele mai fine detalii structurale. Astfel voi realiza, folosind instrumentele robotului, pe care le manevrez din consola de control, disecții foarte fine, protejând țesutul pulmonar sănătos și vasele de sânge, cu avantaje majore pentru funcția ulterioară a plămânului”, explică dr. Felix Dobrițoiu. 
  
Dacă în mod clasic, pentru efectuarea unei rezecții pulmonare este nevoie de toracotomie, cu efectuarea unei incizii de dimensiuni mari, cu depărtarea coastelor, astfel încât medicul chirurg să poată avea acces larg la plămân și la hilul pulmonar, prin abordarea tehnicilor chirurgicale minim invazive, aceeași intervenție se poate realiza cu traumatism minim asupra toracelui, prin câteva incizii de dimensiuni foarte mici. Minim invaziv nu înseamnă că este o intervenție „mică”, ci că stresul organismului supus intervenției, cu toate efectele asociate (sângerare, infecții, durere, complicații intra și postoperatorii), este redus la minim, fără ca procedura operatorie în sine să difere de una clasică, deschisă, recuperarea este rapidă, iar spitalizarea mult redusă. 

„Chirurgia robotică permite o abordare diferită. Să vezi un pacient plecând acasă cu minime dureri în ziua doi sau trei post-operator după o lobectomie pulmonară, sau după o rezecție de tumoră mediastinală, îți oferă o mare satisfacție ție, ca medic. În fond, tot ceea ce face un medic trebuie să fie în beneficiul absolut al pacientului. Intervențiile minim invazive pot fi făcute, în prezent, și în cazuri foarte complicate”, conchide dr. Felix Dobrițoiu. 

Consultanți: Dr. Felix Dobrițoiu, medic specialist chirurgie toracică și dr. Bogdan Smeu, medic primar chirurgie generală la Ponderas Academic Hospital

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.