Dictionar de analize

Anticorpi anti celule parietale gastrice

215.00 Lei Contacteaza-ne

Descriere

Anticorpii anti celulele parietale gastrice sunt autoanticorpi sintetizati de sistemul imunitar care ataca in mod eronat celulele parietale de la nivelul stomacului. Acest tip de celule sunt esentiale pentru producerea factorului intrinsec, o proteina ce leaga vitamina B12 si favorizeaza absorbtia acesteia. In lipsa unei absorbtii eficiente, apare deficitul vitaminei B12, ceea ce conduce la aparitia anemiei pernicioase.

Analiza pentru dozarea anticorpilor anti celule parietale gastrice are rolul de a identifica acesti anticorpi si de a masura concentratia acestora in sange. Frecvent, medicul recomanda aceasta investigatie impreuna cu alte analize pentru anemia pernicioasa, precum dozarea anticorpilor anti factor intrinsec.

Indicatii dozare anticorpi anti celule parietale gastrice

Aceasta analiza este utilizata in special pentru diagnosticarea unor afectiuni, precum:

  • anemia pernicioasa (specificitatea anticorpilor este de 90% pentru aceasta afectiune);
  • anemia megaloblastica (boala Addison-Biermer sau anemie Biermer);
  • gastrita autoimuna de tip A.

Semnele si simptome sugestive pentru anemia pernicioasa si gastrita autoimuna sunt reprezentate de:

  • durere abdominala;
  • stare de voma;
  • varsaturi;
  • fatigabilitate (stare accentuata de oboseala);
  • slabiciune musculara;
  • cefalee (durere de cap);
  • scadere in greutate;
  • paloare tegumentara;
  • scaderea capacitatii de concentrare;
  • tulburari de atentie.

De asemenea, analiza pentru determinarea anticorpilor anti celule parietale gastrice este utilizata si pentru a determina cauza deficitului vitaminei B12.

Pregatirea pentru analiza

Aceasta analiza nu necesita o pregatire speciala. Chiar si asa, este indicat a purta haine lejere in ziua prelevarii probei de sange. In acest mod, poti expune cu usurinta membrul superior, pentru realizarea unei punctii venoase cat mai confortabile.

Mod de recoltare

Recoltarea probei de sange se realizeaza intotdeauna de catre personalul medical calificat si intr-un mediu curat. Procedura este minim invaziva, iar durata acesteia este de doar cateva minute. Efectuarea acesteia presupune parcurgerea a cateva etape, ce sunt explicate pe masura ce sunt realizate.

Pentru a facilita expunerea vaselor de sange, la nivelul bratului se aplica un garou. Ulterior, locul de punctie este curatat cu un tampon imbibat cu alcool sanitar, pentru a reduce riscul de infectare. Punctia venoasa se face prin abordul cu un ac subtire si colectarea unui volum redus de sange se face intr-un recipient special, asemanator unei eprubete.

Pe durata procedurii, disconfortul resimtit de pacient este minim. La finalul procedurii, este indicat sa aplici o usoara presiune si sa eviti ridicarea greutatilor, pentru a nu se forma echimoze (vanatai).

Interpretare

Interpretarea rezultatelor analizelor de sange se face doar de catre medic. In cadrul vizitei la cabinet, acesta iti spune care este semnificatia rezultatelor obtinute, care este diagnosticul si cea mai potrivita optiune de tratament pentru tine.

O valoare normala a anticorpilor anti celule parietale gastrice se afla in intervalul 0-10 U/ml (unitati pe mililitru).

Valori scazute

Absenta acestor anticorpi sau determinarea unei concentratii foarte mici poate exclude diagnosticul de anemie pernicioasa. Cu toate acestea, daca simptomele persista, medicul poate indica repetarea testului sau recomanda efectuarea unor investigatii suplimentare.

Valori crescute

Determinarea unei concentratii crescute a anticorpilor anti celule parietale gastrice indica prezenta anemiei pernicioase in majoritatea cazurilor. In functie de simptomele prezentate, dar si de rezultatele obtinute la alte investigatii, medicul stabileste diagnosticul potrivit, dar si tratamentul optim.

Analiza de dozare a anticorpilor anti celule parietale gastrice este o analiza utila in stabilirea diagnosticului anemiei pernicioase, precum si in identificarea tipului de gastrita.

Aceasta ofera informatii valoroase intr-o perioada scurta de timp. Astfel, medicul poate stabili diagnosticul si tratamentul potrivit repede, ceea ce conduce la ameliorarea simptomelor si la reducerea riscului de complicatii. Cu cat o afectiune este tratata mai repede, cu atat riscul de a dezvolta complicatii este mai redus. De aceea, mergi periodic la medic pentru evaluarea starii tale de sanatate, dar si cand apar semne si simptome care iti creeaza disconfort.

 

Sursa:

  • www.mountsinai.org, https://www.mountsinai.org/health-library/tests/antiparietal-cell-antibody-test, accesat la data 09.04.2024;
  • testguide.adhb.govt.nz, https://testguide.adhb.govt.nz/eguidemob/?gm=620&gs=3, accesat la data 09.04.2024;
  • www.southtees.nhs.uk, https://www.southtees.nhs.uk/services/pathology/tests/anti-gastric-parietal-cell-antibody-gpc/, accesat la data 09.04.2024.