Reteaua de sanatate Regina Maria impreuna cu Societatea Romana de Hemostaza si Tromboza (SRHT) sustine alaturi de International Society of Thrombosis and Hemostasis (ISTH) Campania mondiala World Thrombosis Day.
La aceasta campanie mondiala participa peste 300 organizatii din peste 65 tari din lume, scopul principal fiind de a reduce numarul de imbolnaviri si de decese cauzate de tromboza.
Tromboza, formarea unui cheag de sange in interiorul unei vene, mai ales la nivelul piciorului = tromboza venoasa profunda (TVP) sau in plaman = Tromboembolism pulmonar (TEP), este principala cauza de imbolnavire si deces in lume. 1 din 4 decese este cauzat de catre tromboza iar 60% din cazurile de tromboza sunt asociate cu spitalizarea, ca urmare a imobilizarii prelungite in conditii de boala.
World Thrombosis Day este o campanie mondiala anuala care intentioneaza prin educatie si sustinere sa creasca la nivelul populatiei si a cadrelor medicale, nivelul de constientizare a cauzelor trombozei, a factorilor de risc pentru tromboza, a semnelor si simptomelor acesteia precum si a mijloacelor de preventie si tratament. Scopul acestei campanii este de a reduce cu 25% mortalitatea prin aceasta afectiune pana in 2025.
Data in care are loc anual acest eveniment este 13 octombrie – data de nastere a lui Rudolf Virchow – medicul german care a descris pentru prima data conceptul de “tromboza”.
Gradul de constientizare a acestei probleme de sanatate importante in populatie este scazut si ca urmare campania World Thrombosis Day intentioneaza prin numeroase mijloace educationale sa incurajeze pacientii, cadrele medicale si publicul larg sa cunoasca si sa se gandeasca la tromboza.
Focusarea pentru acest an a campaniei mondiale World Thrombosis Day este tromboza legata de internarea in spital pentru ca aceasta este una dintre cauzele de imbolnavire si deces intraspitalicesc care poate fi prevenita.