Timpul este o resursa importanta, asa ca avem grija sa il investesti alaturi de cei dragi. Am pregatit pentru tine o noua functionalitate importanta, „Validarea de la distanta a datelor personale”, care te va ajuta sa iti validezi contul direct din aplicatia REGINA MARIA, fara sa mai fie nevoie sa te prezinti in receptiile noastre. Ce inseamna pentru tine? Economisesti timp, ai control si acces rapid la intregul tau Dosar medical (rapoarte medicale, rezultate analize, medici), oricand si direct din confortul casei tale.
Noul serviciu vine in ajutorul persoanelor cu un program incarcat, persoanelor cu probleme de sanatate care nu se pot deplasa pana in receptiile noastre sau celor care locuiesc intr-o localitate in care nu exista o clinica REGINA MARIA, dar care doresc sa obtina acces la consultatii online, rapoarte medicale si rezultatele investigatiilor.
Pasi necesari pentru validarea de la distanta a Contului meu
- Intri in aplicatia REGINA MARIA
- Alegi optiunea “Vreau sa validez acum”
- Parcurgi si accepti Termenii si conditiile
- Faci poza cartii de identitate
- Iti faci un Live selfie - o inregistrare de 35 secunde in care esti rugat sa zambesti/intorci capul stanga-dreapta si sa-ti faci o fotografie tip selfie
- Fisierele (poza C.I., live selfie si foto selfie) sunt trimise automat spre validare.
In termen de 24 de ore datele sunt verificate si confirmate, dupa care vei putea accesa fara restrictii informatiile din Dosarul tau medical.
Daca validarea esueaza, poti relua procesul oricand sau te poti prezenta intr-o receptie REGINA MARIA, pentru validarea clasica.
Validarea contului de la distanta este disponibila doar cetatenilor romani. Validarea contului pentru o persoana straina cu/fara rezidenta pe teritoriul tarii noastre sau a unui minor (cont asociat parintelui) este posibila in continuare numai prin prezentarea in oricare receptie REGINA MARIA, pe baza actului de identitate sau a certificatului de nastere, in cazul minorului.
Serviciul este disponibil numai din aplicatia de mobil REGINA MARIA si poate fi folosita atat de pe dispozitive Android, iOS si App Gallery.
Datele tale medicale si cele cu cu caracter personal sunt in siguranta! Te asiguram ca depunem eforturi speciale pentru ca aceste date sa fie protejate de accesul neautorizat si de modificarea, divulgarea sau distrugerea neautorizata a acestora.