
11 martie, de la ora 17.00, la Venue Timișoara
Într-o lume în care femeia modernă jonglează între carieră, familie și visurile personale, sănătatea rămâne, adesea, pe ultimul loc în lista priorităților. Dar ce se întâmplă atunci când corpul încearcă să ne spună ceva, iar noi nu-l ascultăm?
Pentru multe femei, fertilitatea este un subiect care apare târziu în conversație – poate atunci când își doresc un copil și descoperă că drumul către maternitate nu este atât de simplu. Dar sănătatea reproductivă nu este doar despre momentul în care vrei să devii mamă, ci despre cum îți îngrijești corpul în fiecare etapă a vieții.
Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA te invită la un eveniment special – un dialog sincer despre sănătatea și fertilitatea femeii moderne.
"Sănătatea și fertilitatea femeii moderne" - pe parcursul acestei întâlniri, vei afla: ce factori influențează fertilitatea și cum poți avea grijă de tine din timp, care sunt opțiunile pentru femeile care întâmpină dificultăți în a concepe și cum îți poți înțelege mai bine corpul și semnalele pe care ți le transmite.
Detalii eveniment:
- Data: 11 martie 2025
- Ora: 17:00
- Locație: Venue Timișoara
Participarea la eveniment este gratuită și necesită completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul oficial al Rețelei de Sănătate REGINA MARIA - https://www.reginamaria.ro/sanatatea-si-fertilitatea-femeii-moderne
Evenimentul va fi moderat de Dr. Mihail Pautov, medic specialist în chirurgie generală și educator de sănătate, cunoscut pentru abilitatea sa de a transforma informațiile medicale complexe în concepte accesibile și ușor de înțeles. Pe scenă se vor alătura medici specialiști din cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria care vor oferi sfaturi practice pentru a face alegeri informate: Dr. Voicu Simedrea – expert în endometrioză și sănătatea reproductivă feminină în cadrul Spitalului Premier din Timișoara, Dr. Corina Dud (Scrieciu) – Medic primar Obstetrică – ginecologie și specialist în infertilitate și tehnici de reproducere asistată în cadrul Spitalului Premier, Dr. Cristina Constantinescu – medic ginecolog în cadrul Fertility Institute, cu o vastă experiență în afecțiuni care influențează fertilitatea, Dr. Iulia Zamfir – Medic specialist Obstetrică – ginecologie în cadrul Fertility Institute și specialist în medicină reproductivă și prezervarea fertilității în cadrul, Simona Flor – nutriționist dedicat, care va aborda legătura dintre dietă, stil de viață și fertilitate, dar și Dr. Anca Ștefan - Medic specialist Obstetrică - ginecologie în cadrul Fertility Institute.
Sănătatea și fertilitatea femeii moderne: Ce trebuie să știi înainte să fie prea târziu
„Endometrioza este o afecțiune frecventă, dar adesea subdiagnosticată, care afectează nu doar calitatea vieții femeilor, ci și șansele acestora de a deveni mame. Simptomele sunt subtile și pot fi ușor trecute cu vederea, ceea ce duce la întârzieri în diagnostic și tratament. Prin evenimente precum acesta, ne dorim să aducem mai multă conștientizare asupra impactului endometriozei asupra fertilității și să oferim femeilor informațiile și soluțiile medicale de care au nevoie pentru a-și proteja sănătatea reproductivă la timp.”, susține Dr. Voicu Simedrea.
Dr. Cristina Constantinescu subliniază la rândul său că „sănătatea și fertilitatea sunt subiecte esențiale pentru fiecare femeie, iar informarea corectă poate face diferența în alegerile pe care le luăm pentru viitorul nostru. Prin acest eveniment, ne dorim să oferim acces la expertiza unora dintre cei mai buni specialiști și să răspundem deschis întrebărilor și preocupărilor femeilor din Timișoara. Ne propunem să demontăm mituri, să explicăm opțiunile disponibile și să oferim sfaturi practice pentru un stil de viață care sprijină sănătatea reproductivă.”
Între subiectele abordate, medicii din cadrul Regina Maria vor discuta despre înțelegerea fertilității și sănătății reproductive, impactul endometriozei asupra fertilității, momentul potrivit pentru a consulta un specialist în fertilitate, analizele și investigațiile recomandate pentru femei și partenerii lor, opțiuni pentru prezervarea fertilității feminine și masculine, tehnici moderne de reproducere umană asistată, demontarea miturilor și prezentarea adevărurilor bazate pe studii medicale, schimbări mici în stilul de viață cu impact semnificativ asupra fertilității.
Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică de a te informa și de a interacționa cu specialiști dedicați, gata să răspundă întrebărilor celor prezenți în sală și să te ghideze în călătoria către o sănătate reproductivă optimă.