Despre noi

Chirurgia robotica este un tip de chirurgie minim-invaziva, care permite efectuarea de operatii complexe, fara sa fie nevoie sa se efectueze incizii mari, asa cum se intampla in chirurgia deschisa. Foloseste un sistem intuitiv, care reproduce operatiile deschise, dar la un nivel superior. In cazul anumitor afectiuni, cum ar fi cancerul de prostata, de vezica urinara sau de rect, rezultatele interventiilor robotice sunt mai bune, cu mai putine riscuri si complicatii, comparativ cu alte tehnici chirurgicale mai putin avansate. 

Se folosesc instrumente chirurgicale miniaturizate, de ordinul milimetrilor, care se introduc prin 4 incizii de doar 5 mm. Atunci cand se efectueaza o interventie chirurgicala cu robotul da Vinci Xi - cel mai avansat robot chirurgical din lume - aceste instrumente sunt montate pe trei brate robotice separate, care sunt articulate si care au 7 grade de libertate, permitand chirurgului o gama maxima de miscare si precizie, superioara mainii umane. Al patrulea brat contine o camera video 3D de inalta definitie care ghideaza chirurgul in timpul procedurii. 

Chirurgul controleaza aceste instrumente si camera video de la o consola situata in sala de operatie, la distanta de masa operatorie. Miscand cu degetele "joy-stick"-urile de la consola, chirurgul este capabil sa manevreze simultan toate cele patru brate ale robotului, in timp ce priveste printr-un sistem optic binocular de inalta definitie care il plaseaza efectiv in interiorul pacientului, oferindu-i o vizibilitate mai buna, mai precisa si mai detaliata decat cea pe care ochiul uman ar putea-o oferi in timpul operatiei deschise. Spre deosebire de laparoscopia conventionala, unde imaginea este proiectata 2D pe un monitor, robotul permite o vedere 3D in profunzime, aproape reala, dandu-i chirurgului senzatia ca se afla acolo. 

Fiecare miscare pe care chirurgul o face cu joy-stick-urile este reprodusa intocmai de catre robot, care insa scaneaza miscarea. Astfel, o miscare ampla a chirurgului la consola este tradusa de robot intr-o microdisectie sigura. Cand este necesar, chirurgul poate schimba scala miscarilor robotului: de exemplu, daca selecteaza o scala de trei la unu, varful bratului robotului se va deplasa cu doar un centimetru pentru fiecare trei centimetri miscati de catre chirurg la consola. In plus, datorita designului consolei, ochii si mainile chirurgului sunt intotdeauna perfect aliniate, minimizand oboseala acestuia. De asemenea, sistemul robotic elimina tremorul prezent in mod normal in timpul deplasarii mainii, crescand acuratetea miscarii care devine astfel mai sigura.