Ne pasă de viitorul medicinei românești. De 25 de ani, investim în următorii 25.
Rețeaua de sănătate Regina Maria împlinește anul acesta 25 de ani de existență
În medicină, viitorul se construiește încet – de la durata dezvoltării de infrastructură, la educația necesară și formarea generațiilor de mâine, nimic de valoare nu poate fi creat peste noapte.
Însă orice investiție, financiară, umană, tehnologică, se face întotdeauna cu gândul la viitor.
Primii 25 de ani sunt, de fapt, despre următorii 25.
Am investit peste 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, dintre care 60 de milioane de euro doar în aparatură ultra-performantă și tehnologie de ultimă generație. Am tratat până acum peste 4 milioane de pacienți, în cele mai moderne și sigure condiții. Medicina ”ca afară” este acum posibilă și în România.
Pregătim deja generațiile de medici și asistenți medicali care ne vor îngriji și peste 25 de ani. Suntem singurul furnizor medical din România cu o preocupare constantă pentru formarea și pregătirea continuă a personalului medical. STI – singurul centru privat de training în chirurgia minim-invazivă, Academia Europeană pentru Asistenți Medicali – unică în România, și bursele pe care le oferim studenților la medicină sunt doar o parte dintre inițiativele noastre de educație.
Investim în standarde de calitate și acreditări recunoscute internațional, de cele mai bine cotate instituții din domeniu. Astfel, am reușit performanța de a deveni singurul furnizor medical din România cu 12 acreditări internaționale, acestea reprezentând o garanție a calității actului medical. Este o provocare continuă și o promisiune oferită pacienților noștri, de a ne păstra mereu la cele mai înalte standarde, acreditările fiind reevaluate o dată la trei ani.
Iar pentru că viitorul înseamnă și tehnologie, ne-am propus să le oferim pacienților noștri libertate și control deplin cu privire la modul în care aleg să interacționeze cu noi. La REGINA MARIA, pacienții pot avea o experiență 100% online, fie că aleg să se programeze singuri la medicul dorit, să opteze pentru o consultație online în Clinica Virtuală, să achite online facturile sau să își acceseze istoricul medical din ultimii peste 10 ani.