Scopul interventiei chirugicale este indepartarea tiroidei in totalitate sau pe jumatate (tiroidectomie totala vs. lobectomie tiroidiana) sau a paratiroidei afectate. Chirurgul iti va oferi informatii despre tipul de operatie adecvat. Nu ezita sa ii adresezi intrebarile care te preocupa: care sunt posibilele complicatii sau care sunt alternativele la tratamentul chirurgical.
Cand este recomandata interventia chirurgicala
• Hipertrofia glandei tiroide
• Hiperplazia glandei tiroide
• Gusa polinodulara
• Tumori tiroidiene maligne
• Boala Basedow – Graves
• Tumori benigne tiroidiene (se practica de obicei lobectomie)
Preoperator se efectueaza o evaluare medicala complexa:
• Analize, EKG, radiografie toracica, FNAC (punctie biopsie cu ac fin)
• Consult endocrinologic
• Consult ORL
• Consult cardiologic
• Consult preanestezic
• Consult chirurgical
In cele mai multe situatii, scopul tratamentului chirurgical este de a indeparta un lob sau intreaga glanda tiroida. Initial, nodulii tiroidieni sunt punctionati (punctie biopsie cu ac fin FNAC) si se decide de comun acord cu medicul endocrinolog tipul de interventie chirurgicala indicata.
Riscurile interventiei
Riscul hemoragic. Ca la toate interventiile chirurgicale poate aparea hemoragia atat in cursul interventiei cat si in perioada postoperatorie. Tiroida este un organ foarte bine vascularizat, motiv pentru care acest risc este mai mare decat in cazul altor interventii chirurgicale. Daca sangerarea apare in perioada postoperatorie, se impune reinterventia, pentru completarea hemostazei intrucat loja tiroidiana este un spatiu mic in care acumularea de sange poate determina un hematom compresiv pe structurile invecinate (trahee, esofag).
Riscul recurential si paratiroidian sunt specifice tiroidectomiei. Posterior de glanda tiroida trec cei doi nervi laringei recurenti. Tot aici exista si glandere paratiroide, iar lezarea acestora determina tulburari ale metabolismului fosfocalcic, iar lezarea nervilor recurenti tulburari in dinamica corzilor vocale. Incidentele sunt din fericire rare (<1% din tiroidectomii).
Inainte de programare
In aceasta etapa, este necesar sa oferi personalului medical istoricul de analize, raportul biopsiei (daca este cazul), raportul citologic si rezultatele testelor imagistice.
Inainte de operatie
Dupa programarea interventiei chirurgicale incep demersurile pentru evaluarea dinaintea procedurii. Iti pot fi recomandate analize de sange (care includ verificarea functiei tiroidiene, nivelul calciului si altele), radiografie si electrocardiograma EKG. Daca urmezi tratament cu aspirina sau antiinflamatoare nesteroidiene, trebuie sa opresti administrarea acestora cu o saptamana inainte de operatie. De la ora 12 noaptea, inaintea operatiei, nu iti este permis sa mananci sau sa bei. Se recomanda sa dormi suficient. Personalul medical iti va oferi informatii privind sederea in spital (de obicei, intre 1 si 4 zile) si ce ai nevoie sa iei cu tine pe perioada spitalizarii.
In ziua operatiei
Este important sa ajungi la spital cu cel putin 2 ore inainte de interventie. Familia va sta in sala de asteptare. Interventia este efectuata sub anestezie generala. Principalele tipuri de interventie chirurgicala sunt:
• tiroidectomie totala (este indepartata in intregime glanda tiroida)
• lobectomie tiroidiana (este indepartata jumatate din glanda tiroida)
Vei fi pozitionat pe o perna speciala plasata sub gat pentru sustinerea capului. Se efectueaza o incizie de 7-10 cm la baza gatului. Chirurgul localizeaza glanda tiroida si structurile asociate, fiind indepartata glanda sau o portiune din aceasta. In unele cazuri, se vor indeparta ganglionii limfatici si ale structuri. Incizia este ulterior inchisa si acoperita cu benzi sterile si pansament. In general, operatia dureaza 2-3 ore. Tuburile de dren sunt uneori plasate la nivelul gatului pentru ca orice lichid suplimentar sa se scurga in primele 24-48 de ore. Dupa interventia chirurgicala, vei fi dus la ATI, pentru recuperare, unde vei fi monitorizat indeaproape pe masura ce iti revii dupa anestezie.
Dupa operatie
In aceasta etapa, poti resimti un oarecare disconfort, insa acesta este trecator. De asemenea, te poti simti obosit mai multe zile si te vor durea muschii spatelui si umerii, ca urmare a pozitiei din sala de operatie. Dupa interventie, vocea va fi ragusita, insa acest simptom este temporar. In seara de dupa interventie, vei avea o alimentatie bazata pe lichide si ti se vor administra spray-uri de gat pentru a ameliora durerea. De asemenea, ti se vor administra fluide intravenos si vei afectua analizele de sange de rutina. Daca nu apar complicatii, vei putea merge acasa dupa 1-2 zile si ti se va recomanda tratament cu antialgice. Poti face insa baie la 1 zi dupa operatie, avand grija sa mentii zona gatului uscata. Infectiile sunt extrem de rare, insa daca observe inrosirea zonei, umflaturi sau scurgere din incizie, ia legatura cu medicul. Pe parcursul anului, cicatricea poate creste sau se poate inrosi, insa, cu timpul, va deveni o linie fina aproape neobservabila.
Recuperarea la domiciliu
Recuperarea dureaza in general 2 saptamani timp in care efortul fizic intens este interzis. Medicatia de substitutie consta in Euthyrox, Calciu si Vitamina D. Dupa cele 2 saptamani, urmeaza efectuarea unui set de analize si in functie de tipul de operatie se va stabili doza de Euthyrox pe care pacientul o va lua pentru tot restul vietii.
De retinut
Problemele tiroidiene sunt frecvent mostenite. Daca un membru al familie tale se confrunta cu o afectiune a tiroidei si iti faci griji privind sanatatea ta, fa-ti o programare la endocrinolog pentru a primi diagnosticul potrivit si tratamentul adecvat.
In Spitalul Brasov, Dr. Stefan Iova, medic specialist chirurgie generala are experienta in abordarea chirurgicala a patologiilor tiroidiene care au indicatie operatorie.
Surse:
www.btf-thyroid.org
www.hopkinsmedicine.org