Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ce trebuie sa stii despre ecografie

Articol de Dr. Adrian Nicolescu
Ce trebuie sa stii despre ecografie

Ce se poate vizualiza cu ajutorul ecografiei si ce fel de boli se pot depista?

Ecografia este metoda prin care se pot vizualiza diferite structuri anatomice cu ajutorul ultrasunetelor. Principiul ecografiei este asemanator celui sonar si consta in emiterea de ultrasunete de catre o sonda speciala. Aceste ultrasunete sunt reflectate de structurile anatomice intalnite si apoi receptionate si transformate intr-o scara de tonuri alb-negru pe monitor. Ultrasunetele sunt vibratii mecanice cu frecvente de peste 20.000 Hz, imperceptibile auzului uman, care sunt inofensive pentru structurile anatomice pe care le intalnesc.

Practic este vorba de o harta acustica ce deseneaza organe sau tesuturi, in diferite planuri, in functie de pozitia transductorului, de aceea fiind denumita si "stetoscop optic".
Ecografia este o metoda imagistica sigura, fara efecte adverse asupra structurilor examinate, usor accesibila, fara costuri mari si care poate vizualiza orice structuri anatomice, cu limitari la nivelul plamanului, osului si creierului, din care se pot vizualiza doar anumite parti, iar in cazul creierului, doar la varste tinere, cand suturile dintre oasele care alcatuiesc cutia craniana - fontanelele, nu sunt inchise.

Fiind o metoda in care nu exista efecte adverse, nu foloseste radiatii, nu este invaziva si care in majoritatea cazurilor nu necesita o pregatire speciala, cum ar fii sedarea, ecografia poate fii repetata de cate ori este nevoie si la orice grupe de pacienti, in special gravidele si copii. In cazul acestor pacienti, fie nu pot fii utilizate alte metode datorita efectelor adverse fie necesita o colaborare apropiata cu medicul, care in cazul copiilor poate fi dificila.

La ora actuala ecografia este principala metoda de screening in medicina, datorita avantajelor pe care le ofera: rapiditatea obtinerii unui diagnostic pozitiv sau de excludere, lipsa de nocivitate, posibilitatea de repetare, practic nelimitata ca numar de examinari si timp, obtinerea de planuri multiple si diferite de examinare ale aceluias organ, pret de cost si intretinere redus.

Din nevoia de a studia structurile anatomice cat mai bine, au aparut diferite tipuri de sonde, unele pentru evaluarea structurilor situate mai profund, altele pentru cele superficiale si altele pentru cavitatile anatomice  cum ar fi vaginul, rectul sau esofagul.

Cu ajutorul explorarii ecografice pot fi depistate diferite modificari in structura organelor, cum ar diferitele formatiuni tumorale sau suferintele organelor in cadrul unor tulburari metabolice, spre exemplu dislipidemiile, diabetul zaharat sau bolile inflamatorii. In afara modificarilor structurale, ecografia poate depista si modificari in functionalitatea unor organe, prin vizualizarea in timp real a acestora, fiind foarte utila in studiul tubului digestiv, al inimii, al activitatii musculare, etc.

In afara vizualizarii structurilor anatomice si a functionalitatii acestora, au aparut si o serie de aplicatii care permit depistarea fluxurilor de sange si studierea acestora - metoda Doppler. Aceasta metoda este utila in studierea vascularizatiei organelor si a formatiunilor tumorale, precum si calitatii vaselor de sange si a afectarii acestora in cadrul unor boli sistemice, cum ar fi hipercolesterolemiile, diabetul zaharat, etc.

In afara studierii vascularizatiei prin metoda Doppler, exista si ecografia cu substanta de contrast. Aceasta consta in injectarea intravenoasa unei substante care este formata din mici particule de gaz intr-un invelis elastic si permite o caracterizare foarte  buna a tipului de vascularizatie a diferitelor structuri, ajutand la diferentierea diferitelor tipuri de formatiuni tumorale, maligne sau benigne, in aprecierea inflamtatiei sau a vaselor de sange. Avantajul acestei metode este reprezentat de usurinta efectuarii precum si de efectele adverse minime sau absente ale substantei de contrast.

O alta aplicatie a ecografiei o reprezinta elastografia, metoda prin care se poate studia densitatea unui tesut. Pentru aparatele care sunt dotate cu aceasta caracteristica, metoda poate fii folosita in orice tip de ecografie si este foarte utila pentru diferentierea formatiunilor tumorale benigne de cele maligne si in aprecierea gradului de fibroza.

Indicatiile de examinare sunt multiple, la ora actuala existand practic putine sau deloc ramuri ale medicinii care sa nu benificieze intr-un fel, de examinare ecografica. Aceasta se datoreaza in principal evolutiilor tehnologice ale aparaturii (atat hardware - sondele cat si software), ceea ce a permis aparitia unor examinari speciale- noi examinari Doppler (HD, B Flow, Ultra-fast), examinari volumetrice - 3D,4D, sonoelastografia, ecografia cu substanta de contrast, ecoendoscopia.

Cat dureaza ecografia? Este necesara o pregatire speciala?

Pentru a beneficia de o imagine cat mai buna, data de propagarea optima a ultrasunetelor, anumite tipuri de ecografii presupun o pregatire inaintea efectuarii. Spre exemplu, pentru ecografia abdominala, in care este bine sa nu fie prezent mult aer in tubul digestiv, este indicat un repaus alimentar de 4 ore, precum si consum de lichide cu o ora inainte de efectuare, pentru a vizualiza vezica  urinara si structurile invecinate. In cazul ecografiilor care presupun masurarea fluxurilor de sange din teritoriul port (abdominal) prin metoda Doppler, cum este cazul hepatitelor cronice sau cirozelor, este necesar un repaus alimentar de 6 ore.

Examinarea urologica presupune un consum de lichide care variaza in functie de capacitatea vezicala si ritmul mictiunilor, in general, aproximativ 300ml.
Examenul transrectal impune o alimentatie restrictiva in ziua efectuarii si efectuarea unei mici clisme sau administrarea de Fortrans.
Exista si conditii speciale de efectuare, cand este necesar acorul parintilor si al medicului pediatru/neonatolog, pentru examinarea copilului mic/nou-nascut, dupa adormire prealabila indusa farmacologic.

Alte tipuri de ecografii, cum ar fii cele care folosesc sonde pentru vizualizarea structurilor superficiale, nu necesita o pregatire speciala.  Pentru examinarile ginecologice (san, utrer, ovare), perioada de examinare este in functie de patologia/simptomatologia existenta, fie in prima, fie in ultiima decada a ciclului si necesita o ingestie de lichide de 200-300ml cu 30 minute inaintea examinarii.

Timpul alocat fiecarui tip de ecografie difera in functie de organul examinat, de cel care conduce investigatia, precum si de pacient, atat din punct de vedere al constitutiei cat si din punct de vedere al modificarilor descoperite. In general timpul stabilit este de 30 de minute  pentru o examinare.

Care este diferenta intre ecografiile 2D, 3D si 4D? Toate sunt utile intr-o sarcina care decurge normal?

Indiferent de tipul de ecograf si de dotarea tehnica a acestuia,  majoritatea examinarii se face in modul 2D, adica vizualizarea de sectiuni efectuate la diferite niveluri. Odata cu progresele tehnologice, au fost create tipuri speciale de sonde si de software, care permit imagini tridimensionale - ecografia 3D sau 4D. Ecografia 3D presupune miscarea automata a interiorului sondei, urmata de reconstructia imaginii, in mod static, dupa ce s-a termiat achizitia. A urmat ecografia 4D, care permite vizualizarea imaginii in trei dimensiuni - 3D, dar in timp real, timpul fiind a patra dimensiune. Aceste tipuri de ecografii au o utilizare limitata, fiind utile in special in sarcina si aduc detalii suplimentare fata de ecografia 2D, cum ar fi reconstructia faciala si depistarea unor malformatii. Ecografele care au incorporate sonde si software pentru crearea de imagini 3D sau 4D sunt ecografe performante si desi utilizarea acestori tehnici este limitata la doar o parte din totalul examinarii, imaginea 2D care se foloseste in mare parte, este de calitate superioara fata de aparatele care nu detin aceste caracteristici.

Detectarea anomaliilor fetale este o parte importanta a diagnosticului prenatal. Introducerea examinarii fetale ultrasonografice de rutina, a dus la cresterea ratei de detectie a anomaliilor fetale, iar dezvoltarea tehnica a echipamentelor, ca si intelegerea anatomiei si fizilogiei fetale, a permis cresterea acuratetei diagnostice si diagnosticarea mai precoce a malformatiilor, cu 3-6 saptamani fata de examinarile anterioare.

Sindroamele malformative sunt caracterizate prin defecte intr-unul sau mai multe tesuturi sau organe, datorate unui factor etiologic cunoscut. Desi majoritatea malformatiilor congenitale se dezvolta inainte de 12 saptamani de gestatie, unele malformatii se dezvolta sau apar in trimestrul 2 sau chiar 3 de sarcina.

De asemea unele malformatii apar tranzitoriu, precoce in sarcina, putand disparea ulterior (hygroma chistica). Alte anomalii sunt instabile, aparand si disparand (megavezica urinara), in timp ce altele apar in perioade diferite de timp (modificari de pozitie ale picioarelor, hidreocefalia, uropatia obstructiva) uneori foarte tardiv in cursul sarcinii (chiste arahnoide).

Existenta acestei dinamici de dezvoltare a tulburarilor malformative reprezinta si o sursa semnificativa de diagnostice "scapate" deoarece in momentul examinarii, anomalia fie nu s-a manifestat inca, sau deja a disparut. Problema care se pune in diagnosticul antenatal nu este in principal numai cat de precoce putem diagnostica o anomalie fetala, ci mai ales, daca si cand putem exclude cu certuitudine existenta unei anomalii.

Diagnosticul malformatiilor impune o munca de echipa in care sunt angrenati: obstetrician, genetician, radiolog, neonatolog, cardiolog pediatru, chirurg pediatru, anatomo-patolog. Aportul in diagnosticul antenatal al malformatiilor se materializeaza prin diagnosticul imagistic realizat cu ajutorul metodelor cunoscute: ultrasonografia, rezonanta magnetica nucleara, examinarea radiologice standard, tomografia computerizata.

Ecografia reprezinta principala metoda de investigatie imagistica in evaluarea anatomiei fetale si a dezvoltarii normale sau anormale a fetusului si singura metoda eficace de screening  prenatal.

Cele mai multe malformatii fetale se detecteaza antenatal datorita faptului ca ele reprezinta anomalii structurale ce pot fi detectate cu o tehnica morfologica cum este ultrasonografia.
In examinarea ultrasonografica obstetricala se pot folosi abordul transabdominal sau transvaginal, ecografia  tridimensionala, Dopplerul spectral, color sau Power-Doppler.
Ecografia transabdominala este cea mai des folosita in practica fiind mai putin invaziva si consumatoare de timp, ofera o manevrabilitate superioara a transductorului si se invata relativ mai usor si mai rapid decat examinarea transvaginala.

Ecografia transvaginala ofera o rezolutie superioara fata de cea transabdominala furnizand imagini de calitate mai buna in special la persoanele cu indice de masa corporala crescut; este indicata in special in diagnosticul precoce de prim trimestru al malformatiilor.

Ecografia 3D/4D sau Sonografia volumetrica reprezinta o tehnologie noua, cu evolutie si dezvoltare rapida in imagistica fetala, fiind un mijloc complementar important al sonografiei 2D in diagnosticul precoce al malformatiilor fetale. Datorita campaniei de marketing lansata la aparitia echipamentelor de ecografie 3D, treptat s-a instaurat ideea falsa ca ecografia in modul 3D poate vedea mai mult si mai bine decat cea in 2D, lucru partial adevarat numai pentru anumite anomalii sau sisteme de organe.
Din punct de vedere tehnic, ecografia 3D reprezinta o metoda de achizitie, vizualizare, analiza si stocare a unui volum de date, ce se obtin dintr-o imagine normal 2D; calitatea imaginii 3D este strans legata de cea a imaginii 2D, care intotdeauna precede achizitia volumului 3D.

Achizitia unui volum se poate obtine prin 3D static, 3D/4D in timp real sau STIC, folosindu-se o tehnologie particulara, cea a transductorilor volumetrici.
In achizitia 3D static, indiferent de sistemul folosit, se capteaza multiple planuri de scanare 2D, adiacente sau contigue, care sunt stocate digital in memoria electronica; din asamblarea lor se va obtine un singur volum de date ce va putea fi vizualizat, analizat si procesat ulterior.

Achizitia 4D permite captarea rapida a mai multor volume- la ora actuala pana la 40/sec - obtinandu-se o imagine "live" 3D, randata in suprafata, ce permite vizualizarea miscarilor fetale in timp real. Astefel ecografia 4D usureaza vizualizarea unei anumite regiuni de interes, putandu-se vizualiza modificarile fetei sau miscarile trunchiului si ale membrelor. Aceasta tehnica ne ajuta sa intelegem mai bine atat dezvoltarea somatica si functionala a fetusului cat si originile tulburarilor motorii si senzitive ce se manifesta la nou nascut, evidentiind diverse anomalii fetale de pozitie sau miscare. Totodata are un impact deosebit psiho-emotional asupra parintilor, oferindu-le tabloul real al aspectului somatic normal sau anormal al fatului.
STIC - Imaginea corelata spatio-temporal - este o tehnica noua de apreciere a cordului fetal bazata pe o tehnologie de achizitie automata, lenta (7,5-15 sec) ce permite calcularea unei medii a ritmului cardiac si rearanjarea imaginilor in volumul stocat in functie de succesiunea lor temporala in ciclul cardiac: poate fi folosita cu ecocardiografia fetala in scara gri sau in combinatie cu Doppler-ul color sau cu Power Doppler.

Indiferent de varsta sarcinii, posibilitatea examinarii in 3D si 4D, reprezinta un beneficiu.
Institutul American al Ultrasunetelor in Medicina recomanda utilizarea responsabila a ultrasonografiei diagnostice. AIUM descurajeaza utilizarea non-medicala a ultrasunetelor in scopuri psihosociale sau de divertisment. Utilizarea fie a ecografiei bidimensionale (2D), fie tridimensionale (3D) doar pentru vizualizarea fetusului, obtinerea unei poze a fetusului sau pentru determinarea sexului fetal fara indicatii medicale este inadecvata si contrara practicii medicale responsabile. Desii utilizarea generala a ultrasunetelor pentru diagnosticul medical este considerata sigura, energia ultrasunetelor poate produce efecte biologice. Scanarea pe o perioada prelungita, utilizarea necorespunzatoare a ultrasunetelor in modul Doppler color sau pulsatil fara indicatii medicale sau setarile excesive pentru indicele termic sau mecanic pot genera efecte bilogice ale ultrasunetelor. Astfel, ultrasunetele trebuie utilizate cu prudenta, pentru a oferi beneficii medicale pacientului.

Care este varsta minima a sarcinii la care se poate face ecografie?

In cazul sarcinii, ecografia este singura metoda care poate vizualiza fatul fara efecte adverse si fara limitarea numarului de examinari.
Evolutia intrauterina cunoaste doua etape- prima este cea embrionara, pana la 10 saptmani de sarcina, urmata de cea fetala, de la 10 saptamani in sus. Ecografiile se pot efectua fie in perioada embrionara, cand au ca principal scop confirmarea sarcinii, a pozitiei acesteia - intre/extrauterina si viabilitatea, demonstrata prin prezenta tonusului si a batailor cardice, de obicei in jurul a 5 saptamani de gestatie prin examinare endovaginala, fie in perioara fetala, cand se efectueaza transabdominal si au ca principal scop depistarea malformatiilor.
Existenta procesului de dezvoltare dinamica a malformatiilor fetale impune efectuarea unor examinari secventiale sonografice in timpul sarcinii. Numarul si perioada in care se fac  aceste examinari variaza in functie de tara, dar exista un consens unanim in efectuarea a cel putin doua examinari:

  • prima - in primul trimestru, intre 11-14 saptamani de gestatie
  • a doua - in al doilea trimestru de sarcina inte 18-23 saptamani de gestatie. Marea majoritate recomada si
  • a treia examinare intre 28-33 saptamani de gestatie pentru aprecierea dezvoltarii intrauterine, dezvoltarea si maturizarea placentei si calculul indicilor de rezistivitate ale arterelor uterine

Exista si sarcini care prezinta risc, fie din punct de vedere al fatului, fie din punct de vedere al mamei si care necesita un numar mai mare de examinari ecografice, in functie de indicatiile medicului curant. Deoarece nu exista efecte nocive ale ultrasunetelor asupra fatului, nu exista o limita a numarului de examinari in perioada sarcinii, acestea efectuandu-se de cate ori este nevoie.

In ce situatii se foloseste ecograful VOLUSON EXPERT BT 12 si care sunt avantajele acestui aparat

Desi aparatele ecografice, in functie de dotare, pot efectua toate tipurile de ecografii - sarcina, endocavitare (endorectal, ensovaginal), abdominale, parti moi, au fost dezvolatate sisteme dedicate in special pentru anumite tipuri de ecografii, unele pentru sarcina, cum ar fi VOLUSON E8 EXPERT BT 12, altele pentru celelalte tipuri de ecografii - Logic Q9.

Desi ecograful VOLUSON EXPERT BT 12 poate efectua o gama larga de examinari, acesta este dedicat in primul rand celor obstetricale si ginecologice. Fata de modele anterioare prezinta modificari atat la nivelul sodelor, care sunt mai mici si mai usor  manevrabile, cat si la nivelul softului, care permite cu ajutorul unor tehnici noi, instalate pentru prima data pe acest sistem, obtinerea unor imgini deosebite.

Pentru prima se poate folosi tehnica Hdlive. Aceasta este o tehnica extraordinara de interpretare datelor, care genereaza imagini suprinzator de realiste ale fetusului.  Prin intermediului unui sitem avansat de „iluminare” Hdlive atenueza umbrele si creaza o sursa virutala de lumina, oferind detalii deosebite. Aceasta metoda noua eploateaza imaginile de calitate oferite de ultima generatie de formare a fascicolului de ultrasunete, reducerea zgomotului de fond si combinare a imaginii de pe sistemele Voluson E8 si Voluson E8 Expert.

Sistemele conventionale de interpretare utilizeaza o sursa fixa de  iluminare, de la care lumina se reflecta de pe suprafata pielii. Tehnologia Hdlive este diferita prin calcularea propagarii luminii prin piele si tesuturi. Cand lumina de la sursa virtuala patrunde in corp, o parte este reflectata si o parte patrunde in aria de interes si trece prin ea. Lumina propagata prin tesuturi este in mod constant pierduta si atenuata. Rezultatul este aparitia umbrelor in zonele in care sunt tesuturi dense. Noul sistem permite pozitionarea sursei de lumina oriunde in volumul creat pentru evidentierea detaliilor.

Datorita sursei de lumina flexibila creste posbilitatea de depistare a anomaliilor in 3D si 4D fata de modul 3D si 4D clasic, folosit la modelele anterioare.
Tehnica Hdlive este posibila prin folosirea celei de-a doua generatii de motoare de interpretare dinamica - Second Generation Dynamic Rendering Engine, acestea efectuand calcule care sunt integrate intr-o unitate grafica dedicata, cu o viteza de aproximativ 32 ori mai mare decat ale unui PC obisnuit.

Utilizarea acestei noi generatii de motoare de interpretare dinamica duce la detalii anatomice exceptionale, cresterea perceptiei in profunzime si o mai buna intelegere a relatiilor anatomice si implicit la cresterea increderii diagnostice si la o mai usoara comunicare cu pacientii.

O alta tehnica prin care se obtin imagini deosebite este reprezentata de Speckle Reduction Imaging (V- SRI), care consta in reducerea zgomotului de fond si crearea de imagini foarte clare si netede in modul 3D si 4D, contribuind astfel la crestrea increderii diagnostice.
Pe scurt, versiunea BT12 aduce cresterea capabilitatii diagnostice prin imbunatatirea calitatii imaginii, alaturi de multiple instrumente avansate de evaluare bi- si tridimensionala, existente si la versiunile anterioare (STIC si moduri combinate - B FLow, Mod M anatomic, VCI cu omniview, Sono NT, etc.)

Imbunatatirea calitatii imaginii se datoreaza:

  • introducerii unor sonde noi, ce inglobeaza tehnologia de amplificare acustica a ecourilor, pe langa scaderea greutatii si a dimensiunilor.
  • cresterii capacitatii de calcul a computerului ecografului de 32 de ori, ceea ce a permis incorporarea unor algoritmi noi de procesare a imaginii tridimensionale.

Acest lucru s-a concretizat in modurile de vizualizare intens realistice a reconstructiilor 3D si 4D si implicit cresterea capabilitatilor diagnostice.