Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Rezultatele fantastice ale vaccinarii anti HPV la nivel mondial

Articol de Cornelia Paraschiv Senior Medical Editor
Virusul Papiloma uman (Human Papilloma Virus), cunoscut sub denumirea prescurtata de HPV, face parte dintr-o familie comuna de virusuri care infecteaza epiderma si mucoasele.

In prezent, sunt cunoscute peste 200 de tipuri de HPV. Din acestea, 14 sunt considerate „de risc inalt" si pot cauza diferite forme de cancer. Cele mai periculoase sunt tipurile 16 si 18  ale papilomavirusului, asociate cu 70% dintre cancerele de col uterin.
Chiar si tipurile considerate cu risc scazut, in mod special 6 si 11, induc 90% dintre verucile genitale.

Infectia este frecventa, se estimeaza ca 80% dintre persoane ajung sa se infecteze, la un moment dat, in cursul vietii, fie prin contact direct la nivelul pielii sau mucoaselor, fie prin contact sexual. De cele mai multe ori, sistemul imunitar reuseste sa elimine virusul din organism in decurs de doi ani, inainte ca acesta sa produca probleme de sanatate. Cu toate acestea, infectia poate persista si sta la originea producerii verucilor genitale, leziunilor precanceroase si a tumorilor maligne din zona orofaringiana sau anogenitala.

Infectia cu virusul HPV este responsabila pentru:

  • 72% dintre toate tipurile de cancer orofaringian (buze, limba, amigdale, faringe, corzi vocale)
  • 99% dintre cazurile de cancer de col uterin
  • 50% dintre cazurile de cancer penian
  • 70% dintre cazurile de cancer vaginal
  • 43%dintre cazurile de cancer vulvar
  • 88% dintre cazurile de cancer anal

Cancerul de col uterin produs de HPV - un ucigas tacut

Cancerul de col uterin este o cauza principala de mortalitate in randul femeilor. In 2020, aproximativ 604 000 femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin in intreaga lume si aproximativ 342 000 de femei au murit din cauza bolii. 

Cancerul de col uterin (cervical) este cel mai frecvent diagnosticat cancer in 23 de tari si este lider privind cauza decesului prin cancer in 36 de tari. In Romania, cancerul cervical este al treilea cel mai comun cancer in randul femeilor, dupa cancerul de san si cel colorectal.

Eforturi pentru a curma aceste suferinte cauzate de HPV care afecteaza intr-o proportie ingrijoratoare populatia tanara, activa, se fac la nivel global. In data de 17 noiembrie 2020, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a lansat Strategia Globala pentru eliminarea cancerului de col uterin ca problema de sanatate publica, printr-o rezolutie adoptata de 194 de tari. Strategia are drept obiectiv ca pana in anul 2030 incidenta cancerului de col uterin sa scada si sa se mentina sub 4 cazuri noi la 100.000 de femei. 

Atingerea acestui obiectiv ar fi posibila daca sunt indeplinite 3 tinte esentiale: 

  • 90% dintre (pre)adolescente sa fie vaccinate impotriva virusului papilloma uman (HPV) pana la implinirea varstei de 15 ani
  • 70% dintre femeile adulte sa beneficieze de servicii de screening cu un test performant de doua ori in intervalul de varsta 35-45 ani 
  • 90% dintre femeile depistate cu un test pozitiv sa aiba acces la tratamentul leziunilor pre canceroase si al celor maligne.

Vaccinarea - arma pentru prevenirea infectarii cu HPV

Insa lupta cu aceasta boala pare inegala, pentru ca screening-ul pentru diferite forme de cancer este anevoios in multe tari, depistarea cancerului se face, adesea, tardiv si tratamentele nu reusesc in multe cazuri sa opreasca evolutia, deseori letala a bolii. 

Vaccinarea anti-HPV, atat a fetelor, cat si a baietilor, este considerata cea mai buna metoda, la ora actuala, de a proteja impotriva diverselor tipuri de cancer aparute ca urmare a infectiei cu virusul HPV. Ofera protectie pe toata durata vietii impotriva infectiilor cu HPV si afectiunilor asociate acestora, conform studiilor, fara sa necesite rapel. 

Conditia pentru a obtine o eficacitate optima este ca persoana care urmeaza sa fie vaccinata sa nu fie sau sa nu fi fost infectata cu HPV. De aceea, recomandarea este ca vaccinarea sa fie facuta, atat Ia fete, cat si la baieti, in perioada de preadolescenta, inainte de inceperea vietii sexuale si de expunerea Ia HPV, pentru un raspuns imun optim.

Un studiu realizat in 2020 in Suedia a relevat ca riscul de a dezvolta cancer de col uterin invaziv a fost mai mic cu 88% daca vaccinarea impotriva HPV a fost inceputa inainte de varsta de 17 ani.

Ce se intampla la nivel mondial?

Vaccinurile impotriva HPV sunt disponibile din 2006 si sunt recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) din 2009. Au fost introduse progresiv in multe programe nationale de imunizare. Peste 200 de milioane de doze au fost distribuite pana in prezent, in 130 de tari.

In iunie 2020, 107 (55%) din cele 194 de state membre ale OMS au introdus vaccinarea impotriva HPV la nivel national sau partial. Cele mai multe apartin Americii si Uniunii Europene, unde peste 80% dintre tari au inclus vaccinul HPV in schema de imunizare. Insa la nivel global, doar 41% dintre tarile cu venituri mici si mijlocii au optat pentru vaccinare HPV.

Romania, Lesotho, Kazahstan si-au oprit programele in 2011, 2012 si, respectiv, 2015. In Japonia, desi vaccinul ramane in programul national de imunizare si este gratuit pentru fetele de 12-16 ani, toate recomandarile proactive pentru acesta sunt suspendate din 2013. De asemenea, Peru a oprit temporar programul intre 2012 si 2013. 

In tara noastra vaccinarea a fost reluata recent de Ministerul Sanatatii in cadrul unei “Campanii de vaccinare anti-HPV fara discontinuitate” adresata tinerelor intre 11-18 ani. 

In ciuda obstacolelor, peste 35 de milioane de fete cu varsta cuprinsa intre 9 si 14 ani au fost vaccinate in 2019, cuprinzand 10 milioane din  tarile dezvoltate (HIC) si 25 de milioane din tarile in curs de dezvoltare. Aceasta acoperire a fost posibila deoarece aproximativ 60% dintre programe au furnizat vaccinuri HPV prin scoli, fie ca strategie principala, fie in combinatie cu livrarea in institutii medicale. 

Pana in 2019, aproape o treime din programe (33 din 107) erau „neutre de gen” (GN), in sensul ca atat fetele, cat si baietii au primit vaccinul. 

Desi mai mult de jumatate dintre tari la nivel global au introdus vaccinul HPV, 70% dintre adolescente la nivel global inca traiesc in tari in care accesul la acest tip de vaccinare nu este accesibil gratuit. Aceasta deoarece 7 dintre cele mai populate 10 tari nu prevad schema vaccinala in programele lor nationale, inclusiv China, India, Nigeria, Pakistan, Indonezia, Bangladesh si Rusia. 

Majoritatea tarilor au utilizat un program de vaccinare impotriva HPV cu doua doze administrate la un interval de 6 luni, dar un numar tot mai mare de tari raporteaza deja utilizarea unui interval de 12 luni intre prima si a doua doza.

Care au fost rezultatele inregistrate in tarile care au adoptat vaccinarea HPV?

O cercetare publicata recent care analizeaza rezultatele a 65 de articole cu date despre aproximativ 60 de milioane de oameni, a estimat ca vaccinarea a redus infectia cu HPV la populatia tinta cu 70% in decurs de 1-4 ani de la vaccinare si cu 83% in 5-8 ani de la vaccinare.

Cercetatorii de la King's College din Londra au luat in considerare impactul asupra fetelor vaccinate din 14 tari si au concluzionat ca eficacitatea este de 92% la 1-4 ani dupa vaccinare si de 99,8% la 5-8 ani dupa vaccinare.

In Marea Britanie, rezultatele au aratat ca vaccinul pentru papilomavirus uman sau HPV a redus cazurile de cancer de col uterin cu aproape 90%. Cancer Research UK a descris descoperirile drept „istorice” si a aratat ca vaccinul salveaza vieti. In conditiile in care aproape noua din 10 decese cauzate de acest neoplasm au loc in tarile cu venituri mici si medii, unde exista putin acces la screening-ul cancerului de col uterin, aceste rezultate sunt promitatoare.

Exemplul Australiei

Australia are cel mai bun program de prevenire a cancerului de col uterin din lume. In 2007, Australia a devenit prima tara care a lansat un program national de vaccinare impotriva HPV care la ora actuala este considerat cel mai de succes in lume in prevenirea cancerului de col uterin. In 2013, in programul de vaccinare HPV au fost inclusi si baietii.

Rezultatele constatate au indicat ca vaccinurile actuale au redus cu aproximativ 70%  cazurile de cancer de col uterin, cu 90% cazurile de veruci genitale, cu 70% cazurile de cancer vaginal si cu pana la 50% cazurile de cancer de vulva.

In primii patru pana la cinci ani de la inceperea programului, infectiile cu tipurile de HPV incluse in vaccin au scazut cu 77% la tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani. Anomaliile precanceroase au scazut cu 34% la persoanele de 20-24 de ani.

Vaccinul de ultima generatie previne infectiile persistente si leziunile precanceroase asociate cu noua tipuri diferite de HPV. Sapte dintre aceste tipuri cauzeaza cancer si se regasesc in aproximativ 90% dintre cancerele de col uterin din intreaga lume.

Ce vaccinuri sunt disponibile acum? 

Trei vaccinuri HPV - vaccinul 9-valent HPV (Gardasil 9, 9vHPV), vaccinul tetravalent HPV (Gardasil, 4vHPV) si vaccinul bivalent HPV (Cervarix, 2vHPV) - au fost autorizate. Toate cele trei vaccinuri HPV protejeaza impotriva tipurilor HPV 16 si 18 care cauzeaza majoritatea cancerelor HPV.

De la sfarsitul anului 2016, numai Gardasil-9 (9vHPV) este distribuit in Statele Unite. Acest vaccin protejeaza impotriva a noua tipuri de HPV (6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 si 58).

Situatia in Romania 

Anual, peste 1.800 de femei mor in Romania ca urmare a cancerului de col uterin si aproape 3.400 sunt diagnosticate cu aceasta boala. 
Romania se afla pe primul loc din punctul de vedere al incidentei si al mortalitatii asociate cancerului de col uterin, la nivelul tarilor din Uniunea Europeana. Incidenta cancerului de col uterin este de 2,5 ori mai mare, iar rata mortalitatii de peste 4 ori mai mare decat media Uniunii Europene.

Romania implementeaza actualmente atat Programul de Vaccinare anti-HPV, adresat fetelor cu varsta intre 11-18 ani, cat si Programul National de Screening pentru Cancerul de Col Uterin. 

A cincea tentativa a ministerului Sanatatii de a duce la capat vaccinarea anti-HPV a pornit in 2020 si a starnit mai multe reactii pozitive din partea parintilor. Ultima campanie a ministerului si extinderea varstei de vaccinare gratuita pana la 18 ani au schimbat putin din perceptia parintilor asupra vaccinarii HPV si au incurajat imunizarea adolescentelor pentru prevenirea cancerului de col uterin. 

In acest scop s-au alocat fonduri suplimentare pentru vaccinul HPV.

Din cele 40 000 de doze de vaccin anti-HPV care au fost achizitionate in anul 2021 de catre Ministerul Sanatatii, pana la sfarsitul lunii septembrie au fost utilizate 12 698 de doze de vaccin.

Vaccinarea anti-HPV se realizeaza la persoanele eligibile pe baza solicitarilor parintilor/ tutorilor legali, care transmit cererile catre medicii de familie. Cererile sunt centralizate in ordinea cronologica a datei de inregistrare, iar trimestrial se solicita directiei de sanatate publica teritoriale numarul de doze de vaccin necesare.

In timp ce unele tari, precum Australia si Canada, aproape au eliminat boala, Romania se confrunta cu prejudecati si cu reticenta la vaccinare.

www.ncbi.nlm.nih.gov
protejeaza-tedehpv.ro
www.who.int
www.sciencedirect.com
www.thelancet.com
www.thelancet.com
www.kcl.ac.uk
www.thelancet.com
www.cancercouncil.com.au
www.cancer.gov
www.ms.ro
www.digi24.ro

Text: Cornelia Paraschiv, Senior Medical Editor